Prima pagină » National » Un depozit de legume-fructe a fost închis. Merele de Voineşti erau crescute în Polonia, iar cartofii din Lunguleţu erau din Spania
Un depozit de legume-fructe a fost închis. Merele de Voineşti erau crescute în Polonia, iar cartofii din Lunguleţu erau din Spania

Un depozit de legume-fructe a fost închis. Merele de Voineşti erau crescute în Polonia, iar cartofii din Lunguleţu erau din Spania

02 apr. 2024, 23:00,
în National

Un depozit de legume-fructe a fost închis, activitatea unei brutării a fost suspendată şi au fost aplicate 25 de sancţiuni în urma controalelor DSVSA Dâmboviţa în judeţ, în luna martie, se arată într-un comunicat remis, marţi, Agerpres.

„Ca urmare a deficienţelor şi neregulilor constatate, şi totodată a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, au fost dispuse măsuri şi recomandări pentru remedierea acestora şi s-au aplicat un număr de 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 206.400 de lei. Totodată, s-a emis o ordonanţa de interzicere a activităţii pentru un depozit de legume şi fructe, o ordonanţă de suspendare pentru o unitate de fabricare pâine, produse proaspete de patiserie, plăcinte, specialităţi de panificaţie, checuri etc. şi a fost distrusă o cantitate de 106 litri ulei de floarea-soarelui, ca urmare a faptului că operatorul economic nu a putut prezenta documente de provenienţă în vederea demonstrării trasabilităţii”, precizează DSVSA Dâmboviţa.

Produse de import erau prezentate la vânzare ca fiind româneşti

În urma controalelor s-a constatat că produse de import erau prezentate la vânzare ca fiind româneşti, produse chiar în localităţi din Dâmboviţa, renumite pentru legumicultură.

„Lipsa etichetelor de pe ambalaje sau etichetarea incompletă a acestora, precum şi lipsa originii şi calităţii de pe documentele emise de distribuitori/furnizori pot conduce la situaţia în care unele produse provenite din comerţ intracomunitar sau import sunt prezentate drept produse în România (exemple: mere origine Polonia ca fiind de Voineşti, varză origine Macedonia ca fiind de Slobozia Moară, cartofi origine Spania ca fiind de Lunguleţu, etc.). Astfel, atragem atenţia operatorilor economici să respecte întocmai prevederile Ordinului ANSVSA nr. 120/2022, precum şi prevederile legislaţiei europene privind trasabilitatea şi etichetarea”, anunţă DSVSA Dâmboviţa.

Inspectorii DSVSA au preluat şi probe pentru a determina dacă sunt contaminate cu pesticide sau cu alte substanţe interzise.

„Menţionăm că în timpul controalelor efectuate de către inspectorii DSVSA Dâmboviţa s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente. Totodată, s-au prelevat probe de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice”, precizează DSVSA Dâmboviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`