Un escroc s-a folosit chiar de prefectul județului Teleorman pentru a stoarce bani de la fermierii din județ, prin metoda schemei clasice – înșelăciune cu copilul internat în spital, peste care a introdus și subiectul crizei cerealelor.
Prefectul de Teleorman, Haralambie Epure, a explicat cum a fost păcălit de cel care s-a dat prezentat ca fiind Marian Neacșu, secretarul general al Guvernului.
„A sunat la secretariat, secretariatul mi-a făcut legătură. M-a întrebat, omul destul de protocolar. M-a sunat să mă întrebe ce facem, cum merg treburile prin județ, după care s-a interesat de fermieri.
Am crezut că se interesează instituțional, ținând cont de problemele pe care le avem la momentul ăsta în țară cu prețul cerealelor, m-am gândit că în sensul ăsta vrea să discute.
Mai mult n-am discutat cu el și a vrut să ia legătura cu ei. N-am știut exact care e ideea”, a spus Haralambie Epure.
Cine e escrocul care trage ţeapă demnitarilor români. Se dădea drept secretarul general al Guvernului
Mai mulți fermieri au fost sunați de falsul secretar general al Guvernului, pentru a fi invitați la discuții, la Palatul Victoria.
Din vorbă în vorbă, falsul demnitar a reușit să plaseze și o solicitare modestă de bani pentru ajutorarea copilului său. Cel puțin unul dintre fermieri, înduioșat, i-a și expediat 1.000 de euro printr-un serviciu de transfer.
„Aveam cinci, șase apeluri pe telefon de la prefect. L-am sunat înapoi și mi-a spus că l-a sunat domnul Neacșu. L-am luat în serios. Cum să te sune secretarul general al Guvernului și să nu discuți. M-a sunat individul acela și mi-am dat seama că habar nu avea de problema asta cu cerealele. Mi-a spus „lăsați că până miercurea viitoare vin eu în teritoriu sau vă chem la mine, dar puteți să mă ajutați și pe mine cu o problemă? E un copil, la Geneva, la spital”.
Eu fiind mai sensibil la copii, având nepoți, făcând în fiecare an dând sume mari la spitale de copii, i-am spus să-mi trimită un contract de sponsorizare. Între timp l-am sunat pe prefect și i-am spus că nu e Neacșu de la Guvern.
L-am sunat după și pe domnul Neacșu să-i spun că se folosește cineva de numele său”, a spus un fermier păcălit.
Prefectul de Teleorman spune că nu este singurul care a fost păcălit de individul care s-a prezentat ca fiind Marian Neacșu.
În clipa de față polițiștii au declanșat cercetările pentru identificarea autorului escrocheriei, dar și a tuturor celor care au fost înșelați.