Titlurile zilei

Un ieșean, acuzat că livrează ”țepe” în loc de mobilă. Deși plângerile la adresa lui curg la poliție, el continuă să păcălească lumea

Publicat: 04 mart. 2022
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Un ieșean acuzat că livrează țepe în loc de mobilă. Deși plângerile la adresa lui curg la poliție el continuă să păcălească lumea
Istrate Dragoș nu comentează sesizarea, deoarece acesta susține că nu își mai aduce aminte

Dragoș Istrate este administratorul unui atelier de mobilă din zona Bularga, Iași, și este acuzat de mai mulți clienți de înșelăciune. Oamenii susțin că li se cer bani în avans, pe baza unui contract scris de mână, și, ulterior, nu li se mai execută lucrarea. Aceștia mai susțin că după un astfel de incident, Istrate Dragoș este de negăsit

Sonia Cristescu este una dintre persoanele care îl acuză pe acest patron pentru înșelăciune. Ea spune că i s-a cerut un avans pentru materiale, constituind jumătate din sumă. Pe baza avansului, Dragoș Istrate i-a dat o hârtie scrisă de mână și cu termen de predare în 21 de zile. Aceste promisiuni au fost încălcate de patronul atelierului și persoana păgubită și-a cerut banii înapoi, însă acesta nu a fost de acord. După mai multe încercări eșuate de a discuta fizic cu administratorul, aceasta a decis să meargă la Secția 5 Poliție. Însă, Sonia Cristescu susține într-o postare publică pe social media că organele legii nu i-au soluționat problema.

Dragoș Istrate, un ieșean acuzat că livrează ”țepe” în loc de mobilă la comandă

Patronul atelierului de mobilă situat în Bularga, în clădirea ”Moldomobila”, este acuzat că a tras mai multe țepe clienților. Acesta solicită de la clienți un avans ce constituie jumătate din prețul lucrării și, apoi, se dă pierdut. Una dintre victimele înșelăciunii lui este și Sonia Cristescu.
Aceasta susține că în data de 30 octombrie 2021 l-a contactat pe Dragoș Istrate pentru a plasa o comandă. El a fost foarte prompt nevoilor ei și în cel mai scurt timp a chemat-o pentru a-i oferi un avans pentru materiale. După ce ea a achitat, i s-a promis un timp de predare de maximum 21 de zile, care însă nu a fost respectat. Femeia susține că nici măcar în ziua de astăzi nu a mai văzut vreun leu de la Dragoș Istrate.

„În data de 30 octombrie am contactat un om de pe site-ul www.olx.ro, pentru executarea unor corpuri de mobilă. A cerut avans pentru materiale-jumătate din sumă. Am făcut un act de mână pentru această sumă, cu termen de predare în 21 de zile. Nu a predat lucrarea, a tot amânat pe motiv că depinde de tapițer. I-am cerut banii înapoi pe data de 21 decembrie și a refuzat să mi-i înapoieze. L-am căutat la atelierul unde i-am dat avansul și nu era acolo”, a menționat Sonia Cristescu.

Celelalte persoane care își desfășoară activitatea în aceeași curte cu Dragoș Istrate au spus reporterilor BZI că vin foarte des oameni păgubiți pentru a-i cere socoteală așa-zisului om de afaceri. Ba mai mult de atât, o parte dintre cei care și-au dorit o soluționare într-un timp cât mai scurt, au venit peste patronul atelierului cu amenințări și forme de agresiune. Dar acesta a fost de negăsit.

”Are probleme cu majoritatea clienților. Trage «țepe», nu mai dă bani și nici mobilă! Au venit acum mult timp și băieții să-l bată, nu l-au găsit”, a zis unul dintre ”vecinii” lui Dragoș Istrate.

Administratorul atelierului de mobilă nu comentează asupra sesizărilor

Dragoș Istrate susține că nu-și mai aduce aminte de cazul Soniei și nu poate spune dacă este sau nu adevărat.
Totuși, administratorul atelierului de mobilă a recunoscut pentru reporterii BZI că au fost mai multe cazuri în care el nu a reușit să înapoieze banii primiți de la potențialii clienți. Mai mult de atât, Dragoș Istrate a spus că are și un proces cu un fost client, dar nu pare foarte deranjat de modul în care înțelege să facă această afacere.

”Au fost niște postări în care apărea dumneaei (n.r.–Sonia Cristescu) pe Facebook, dar nu îmi amintesc cine e. Nu spune nimic și nu îmi dau seama. Nu pot spune dacă e adevărat sau nu. Mai apar chestii ciudate și spun unii că am mai cerut bani în plus la finalizarea lucrării. Sunt foarte mulți! Întârzieri… mai am! E clar! Sunt și au fost probleme. Am și proces… Am mai dat bani înapoi, dar unii m-au prins într-o perioadă «înghesuită», mai ales înainte de sărbători.”, a mărturisit pentru reporterii Bună Ziua Iași, Dragoș Istrate

Dragoș Istrate a recunoscut că nu este prima dată când este acuzat că livrează ”țepe” și că este cunoscut și de oamenii legii, existând mai multe plângeri la Poliție pe numele lui. Mai mult, acesta a spus că are deja un proces, însă își desfășoară activitatea în atelier în continuare, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Comentarii
Adauga un comentariu