Prima pagină » Local » Un ieșean cu un cuțit în mână a amenințat cu moartea un pădurar din comuna Țibana. Ce pedeapsă a primit inculpatul – FOTO

Un ieșean cu un cuțit în mână a amenințat cu moartea un pădurar din comuna Țibana. Ce pedeapsă a primit inculpatul – FOTO

20 ian. 2023, 02:00,
Cosmina Puiu în Local

Un ieșean cu un cuțit în mână a amenințat cu moartea un pădurar din comuna Țibana, după ce a încercat să fure lemne. Acesta a fost surprins de către angajații Ocolului Silvic Pădureni, care verificau zona și i-au spus să se oprească, însă inculpatul a început să-l amenințe cu moartea pe unul dintre aceștia. Individul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, unde inițial a primit nouă luni de închisoare. A contestat decizia magistraților, iar pedeapsa finală este surprinzătoare

Gheorghe Tudose, în vârstă de 56 de ani, deține o stână de ovine în apropierea pădurii din Țibana și a fost prins de angajații Ocolului Silvic Pădureni când a încercat să fure o căruță de lemne. În momentul în care i s-a comunicat să se oprească a scos un cuțit din buzunar și a început să îl amenințe cu moartea pe pădurarul comunei. Inculpatul a fost trimis în judecată sub acuzația de ultraj, iar recent i s-a dat sentința finală.

o poză cu mai multe lemne

În urma evenimentului, judecătorii i-au dat nouă luni de închisoare, însă acesta a contestat decizia anchetatorilor, pentru că i s-a părut prea aspră

Un ieșean a amenințat cu moartea un pădurar din comuna Țibana

o poză cu un bărbat, care ținea în mână un cuțit

În momentul în care i s-a comunicat să se oprească, a scos un cuțit din buzunar și a început să amenințe cu moartea pădurarul comunei

În data de 22.02.2017, în jurul orelor 14:00, Gheorghe Tudose a fost prins de către angajații Ocolului Silvic Pădureni că a încercat să fure o căruță de lemne, fiind ajutat de încă doi bărbați care au fugit. Individul a recurs la acte de violență însoțite de amenințări dure la adresa pădurarului.

În urma evenimentului, judecătorii i-au dat nouă luni de închisoare, însă acesta a contestat decizia anchetatorilor, pentru că i s-a părut prea aspră.

„La data de 22.02.2017, persoana vătămată, angajat al Ocolului Silvic Pădureni, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în timpul unei acțiuni de control a depistat pe inculpatul, transportând material lemnos cu un atelaj tras de doi cai, fără a avea documente de proveniență, şi că acesta i-a adresat amenințări cu moartea și acte de violență, astfel încât a folosit armamentul din dotare, iar lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi care participau la misiune l-au imobilizat pe inculpat și l-au dus la sediul Postului de Poliție Țibana”, au declarat magistrații.

De asemenea, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de 30.000 de lei, cu titlu de daune morale, şi a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

o poză cu Curtea de Apel Iași

Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia finală și desființează sentința de executare în regim de detenție

Gheorghe Tudose a scăpat de închisoare

o poză cu niște magistrați

Obligă inculpatul să achite persoanei vătămate doar suma de 1.500 lei, iar cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului

Gheorghe Tudose nu va mai efectua nici cele 80 de ore în folosul comunității pe care le-a primit în prima sentință. Bărbatul nu a mai avut antecedente penale, iar pe parcursul procesului a colaborat cu anchetatorii.

Astfel, în data de 18.01.2023, Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia finală și a desființat sentința de executare în regim de detenție. De asemenea, a obligat inculpatul să achite persoanei vătămate suma de 1.500 de lei, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

„În temeiul art. 421, alin. (1), pct. 2, lit. a din Codul procedură penală, admite apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Iaşi. În temeiul art. 423 din Codul de procedură penală, desfiinţează, în parte, în latură penală, sentinţa apelată şi, în rejudecare, înlătură dispoziţiile privind condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 257, alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 206, alin. (1) din Codul penal.

Înlătură dispoziţiile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat”, au spus anchetatorii în legătură cu ieșeanul care a amenințat cu moartea un pădurar din comuna Țibana.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 august 2026
19 august 2026