Un judecător din Iași, despre fetișizarea Magistraturii și iluminarea tinerei generații

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Numărul, în scădere dramatică, al candidaților înscriși la concursul de admitere în profesia de magistrat (judecător, procuror) prin cele două forme prevăzute de lege – urmarea cursurilor Institutului Național al Magistraturii și admiterea directă pe baza unei vechimi de cinci ani într-o altă profesie juridică (avocat, notar, grefier, asistent judiciar etc.) a ridicat semne de întrebare inclusiv la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii. S-a constatat astfel că „au apus de mult vremurile” în care 15, 20 sau 30 de candidați se luptau pentru un post de judecător sau de procuror la o instanță sau unitate de parchet din țară, susține Costică Ciocan, un judecător din Iași.

„Cum reușea profesia de magistrat să fie atât de atractivă, în condițiile în care, urcând dealul Copoului, nu-mi amintesc să fi văzut vreodată Institutul Național al Magistraturii la un târg de joburi pe lângă Amazon sau Veo Worldwide Services?

Ce îi mâna cu atâta energie și curaj donquijotesc pe studenții facultăților de Drept să se pregătească temeinic pentru examenele de admitere, iar dacă eșuau, să o ia de la capăt, pregătindu-se pentru următorul an, din nou și din nou, de două, trei sau de patru ori până reușeau?  Încercările necesită timp. Mai exact, ani în care pe absolventul de Drept îl găsești în biblioteci învățând sau împărțindu-și timpul de studiu cu un loc de muncă full-time sau part-time, pentru că, surpriză, diploma de licență nu ține de foame și nu îți plătește chiria, cu toate că este îmbrăcată într-o ramă aurie, iar robinetul părinților nu poate rămâne, din motive obiective, veșnic deschis.

Costică Ciocan, judecător din Iași, despre dorința de a fi magistrat

Dorința de a fi magistrat se pare că se poate furișa în sufletul unei persoanei încă de la o vârstă fragedă, cum am observat în unele mărturisiri pline de candoare, accesibile publicului larg cu ajutorul noilor tehnologii și a internetului.  Mi-am dorit dintotdeauna să fiu magistrat. De când? De când eram copil. Cum unii copii își doresc să ajungă aviatori, cosmonauți, piloți de Formula 1, medici sau pompieri, alții își doresc să îmbrace roba Dreptății și să fie călăuziți de Zeița Themis. Totuși, de când vă doriți? Nu știu, din fragedă pruncie (adaptare/rezumare).

Astfel apar primele povestiri mitice desprinse parcă din pericopele evanghelice în care viitorul candidat este chemat să slujească în fața templului Dreptății și să aibă grijă să nu se atingă de alte profesii, chiar și juridice (să nu ai alți dumnezei în afară de mine), adică să fie „magistrat de profesie și nu altceva”, dacă se poate, după caz, „născut și crescut în Institut”.

Totuși, dacă, ghinion, Dumnezeu, luându-se cu alte „responsabilități cosmice”, nu observă puritatea sufletească, spiritul justițiar și înclinația spre bine ale tânărului neafierosit încă Dreptății, s-ar putea ca dorința unui student de a deveni magistrat să se nască ori să se consolideze în primii ani de studii juridice, când începe să învețe sau să afle mai multe informații despre această profesie. Îmi amintesc de câteva cursuri de unde am aflat că profesia de judecător este singura de sorginte regală și divină (posibilă explicație pentru faptul că se reproșează unor magistrați că „se cred Dumnezei”), că judecătorul este într-o fuziune totală cu legea pe care o interpretează, având lumini, inspirații, străfulgerări de geniu și o înțelepciune superioară, că sistemul judiciar este opera judecătorului și cam totul se învârte în jurul lui.

Judecătorii erau considerați descendenți ai unor ființe ancestrale, care se hrăneau cu laptele Lupei Capitolina (în speță, sursă de autoritate și cunoaștere), după ce Romulus și Remus erau atrași de jocurile copilăriei, neavând nicio intenție să pună primele pietre la temelia unor orașe.

După astfel de cursuri și discursuri amețitoare, parcă îți era jenă să spui, chiar și în intimitatea sufletului tău, că, de fapt, îți dorești să devii avocat, grefier sau notar. În față defilau imagini cu judecători care deliberează cu broboane de sudoare pe frunte, stând pe un jilț, analizând probele prezentate de procurori, având Soarta omului în mâini. Nici vorbă de faptul că într-o zi un magistrat trebuie să pronunțe decizii „pe bandă rulantă”, cu termene de respectat, alerte Ecris și rapiditatea unui casier care îți scanează produsele la supermarket, după ce self-service-ul ți-a dărâmat stima de sine în ceea ce privește abilitățile practice.

Asocierea persoanei magistratului cu Zeița Themis

Asocierea persoanei magistratului cu Zeița Themis sau cu alte zeități puternice, strălucitoare și infailibile din mitologia greco-romană, m-a făcut să fiu contrariat când am văzut pentru prima dată o doamnă judecător, cadru didactic asociat la drept civil, purtând în picioare balerini, îmbrăcată cu sacou și pantaloni, firești, chiar modești aș putea spune acum, cu o geantă pe umăr, grăbită, parcurgând pe jos drumul dintre Judecătorie și Universitate. Nici urmă de coif, sabie sau pietre prețioase. Arăta mai degrabă precum Amelia Earhart după o cursă cu avionul, decât ca actrița Gal Gadot după o scenă cu lupte din filmul „Wonder Woman”.

Poveștile au continuat de-a lungul anilor de studiu și, poate, au fost alimentate și de părinți pentru care un copil este împlinit profesional doar dacă ajunge medic, profesor, polițist sau magistrat. „Stabilitate, maică! Un loc de muncă asigurat! Ești respectat în societate.” Argumentul potrivit căruia ai putea primi și uniformă nu este valabil, pentru că judecătorul sau procurorul poartă robă doar în interiorul instanțelor de judecată.

Revenind la întrebarea critică și esențială: „De ce nu mai vrea tineretul din ziua de azi să dea la INM?”. Care ar fi explicația?  Încep prin a spune că este o veste bună că tinerii absolvenți ai facultăților de Drept nu vor să mai susțină examenul de admitere la INM (Institutul Național al Magistraturii). Nu este doar o veste bună. Este o veste extraordinară. Tinerele generații sunt mult mai bine informate și au renunțat la fetișizarea Magistraturii, iar discursurile prin care este venerată și idolatrizată profesia de magistrat nu mai cuceresc pe nimeni, ci, poate, stârnesc zâmbete:  O, oh, aoleu, tulai, văle(le)u, încă un filosof de serviciu printre noi!  Tinerele generații sunt interesate, mai degrabă, în timpul facultății, să vadă cum arată un birou de judecător sau de procuror, care sunt condițiile de lucru, specificul și volumul de muncă, decât să romantizeze o profesie și să-și imagineze ce vor spune verișorii, mătușile, unchii ori profesorii din liceu, care nu acordau prea mult credit, la vestea:  „Ai auzit de fata Mariei? Nu. E judecătoare aici, la noi. Da? Serios? Da, da. De mică a fost ambițioasă”.

Tinerele generații sunt mai informate, pragmatice și realiste și au conștientizat, efectiv, că nu merită să intri într-un sistem cu deficiențe importante, atacat și atacabil, în slujba Statului Român. Există tineri pentru care discursul de genul „intrați voi și schimbați sistemul din interior” nu mai funcționează, „nu ține”. Tinerii își doresc transparență, stabilitate, condiții de muncă adecvate, cu drepturi și obligații prevăzute de lege care nu se schimbă în funcție de clasa politică și impactul unor discursuri populiste care nu fac decât să afecteze coeziunea socială. Facultățile de Drept nu sunt obligate „să producă” martiri pentru sistemul judiciar.

Citisem, la un moment dat, un interviu al unui absolvent de Drept, eminent și premiant, care a arătat motivele pentru care nu va urma drumul Institutului Național al Magistraturii: „magistrații sunt ciuca bătăilor unui stat căruia îi e comod să fie astfel”. Am rămas plăcut surprins de viziunea realistă și clară despre sistemul judiciar pe care tânărul absolvent a avut curajul să o expună și să o asume. Pe bună dreptate, constata o colegă judecător, pe o rețea de socializare, că „în anul de grație 2023, sunt 5 pe loc. Jur că nu înțeleg de ce nu se bate lumea pentru pensiile de serviciu mult lăudate, pentru covrigii din coada câinelui și lista de n limitări în drepturile constituționale. Parcă eram niște speciali plini de privilegii.” Teoria lui Hegel despre teză, antiteză și sinteză se aplică și în acest caz. Sistemul judiciar, cu deficiențe vizibile, produce o schimbare pozitivă în tinerii absolvenți de Drept care iau decizii în cunoștință de cauză, „la rece”, punând în balanță avantajele și dezavantajele, și se îndreaptă spre profesii care le pot asigura o dezvoltare socio-profesională armonioasă. Tinerii și-au dat seama că nu pot fi judecători sau procurori de dragul de a fi judecători sau procurori, în orice condiții, oricum, că nu merită să-ți tocești coatele pe băncile facultății, să rezolvi mii de grile și spețe, pentru ca, mai apoi, nici să nu știi ce drepturi și obligații ai sau spre ce direcție se îndreaptă lucrurile în sistemul judiciar.

Defetișizarea profesiei de judecător sau de procuror de către tinerele generații este un câștig al sistemului judiciar din ultimii ani. De aici încolo, fără tineri „spălați pe creier”, putem întrevedea un nou început. Poate vom vedea în viitor Institutul Național al Magistraturii,  Consiliul Superior a Magistraturii, Înalta Curte de Casație și Justiției sau Parchetul General la târguri de joburi, prezentându-și oferta și condițiile de angajare, luptându-se cu celelalte profesii juridice sau cu multinaționale ori companii private care sunt în căutarea de tineri inteligenți, deschiși și cu putere de muncă, viitori consilieri juridici de succes cărora li se vor acorda pachete salariale atractive și condiții de muncă adecvate.

Să ne bucurăm de acest câștig!”, a transmis Costică Ciocan, judecător în cadrul Judecătoriei Iaşi.