Prima pagină » International » Un militar american şi-a primit portofelul pierdut în Antarctica acum o jumătate de secol. Când şi-a căutat cardul atomic, surpriza a fost uriaşă
Un militar american şi-a primit portofelul pierdut în Antarctica acum o jumătate de secol. Când şi-a căutat cardul atomic, surpriza a fost uriaşă

Un militar american şi-a primit portofelul pierdut în Antarctica acum o jumătate de secol. Când şi-a căutat cardul atomic, surpriza a fost uriaşă

06 feb. 2021, 21:25,
în International

Pe când avea 30 de ani, Paul Grisham a fost trimis în Antarctica în cadrul Operațiunii Deep Freeze. Era anul 1967. Epoca era dominată de isteria anihilării nucleare, un pericol real pe lângă care lumea trecuse la mustaţă cu cinci ani în urmă, în timpul crizei rachetelor ruseşti amplasate în Cuba.

Grisham, căsătorit şi cu doi copii mici, a făcut tot ce a putut să evite misiunea din Antarctica, al cărei scop viza sprijinul oamenilor de știință civili.

N-a avut succes şi a trebuit să meargă „la capătul de jos” al lumii, unde a petrecut 13 luni, ca meteorolog al Marinei SUA.

Acolo, la un moment dat, a pierdut portofelul. A depăşit momentul şi a dat uitării incidentul.

Însă trecutul l-a ajuns din urmă: obiectul pierdut a fost găsit în spatele unui dulap în 2014, în timpul demolării unei clădiri pe Insula Ross. Portofelul era plin cu acte, aşa că identificarea posesorului nu a pus probleme.

A fost, însă, nevoie de efortul unui grup de detectivi amatori, concretizat în email-uri, mesaje pe Facebook și scrisori, pentru ca proprietarul să reintre, după 53 de ani, în posesia actelor pierdute.

Portofel de militar american în anii 60: cartelă pentru raţia de bere şi card cu instrucţiuni în caz de atac nuclear

”Am fost pur și simplu șocat”, a declarat el ziariştilor din SUA după ce şi-a primit, sâmbătă, portofelul. ”A fost nevoie de un lung șir de oameni care să mă găsească și să mi-l aducă”, a adăugat el.

Portofelul conținea cartea de identitate emisă de marină, permisul de conducere, un card cu instrucțiuni în caz de atac atomic, biologic sau chimic, o cartelă pentru rația de bere, un fluturaș cu taxele plătite de angajator și chitanțele pentru sumele de bani trimise soției.

Această poveste adevărată are un final fericit.

Într-un caz asemănător, un alt portofel găsit în timpul demolărilor de pe Insula Ross a fost returnat familiei, deoarece fostul posesor murise în 2016.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 iulie 2026
24 iulie 2026