Prima pagină » National » Un nou Program Rabla. Iată cine sunt beneficiarii
Un nou Program Rabla. Iată cine sunt beneficiarii

Un nou Program Rabla. Iată cine sunt beneficiarii

13 iun. 2024, 09:00,
în National

Apare un nou Program Rabla. Acest program se află la stadiul de elaborare și este destinat flotelor de transport mediu și greu. Implementarea acestuia va avea loc nu mai devreme de anul viitor. Iată cine sunt beneficiarii.

Un nou program Rabla

Ministerul Mediului lucrează pentru un nou program Rabla, anunță Bogdan Balanişcu, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

„Ce am reuşit noi de anul trecut până în anul acesta, am investit în ceea ce înseamnă componenta de Rabla Plus. În urma discuţiilor cu producătorii şi importatorii de maşini electrice, a fost modificat planul, a fost modificat tariful sau valoarea tichetului respectiv, astfel încât să reuşim să punem mai multe unităţi în circulaţie în acest an. Deja pe anul 2024, primul program „Rabla Plus” s-a lansat şi s-a consumat. Mai pregătim încă unul pentru anul care urmează.

De asemenea, este foarte important şi lucrăm în acest moment şi la ceea ce înseamnă un viitor program pe care am putea să-l lansăm pe componenta de flote, şi aici mă refer la partea de turism, pe partea de transport uşor. Acolo este o zonă auto care face mulţi kilometri şi automat poluează pe măsura kilometrilor făcuţi. Deci, avem un lucru şi această chestiune, la fel şi componenta de transport mediu sau transport greu.”, a spus secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Conform declarațiilor oficiale ale reprezentantului MMAP, dificultățile sunt asociate cu repartizarea bugetului pentru fiecare aspect al acestor componente. Când vine vorba de programele de casare pentru mașini, acestea sunt Rabla Clasic și Rabla Plus. La Rabla Clasic, prima de casare se menține la 7.000 lei, iar la Rabla Plus, pentru o full-electrică, ecotichetul scade la 25.500. Rabla Plus are buget de peste trei ori mai mare decât Rabla Clasic, Ministerul Mediului dorind să încurajeze cumpărarea de mașini electrice și hibride.

În continuare, pentru Programul Rabla Clasic, prima de casare se menține la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate. Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, și a cărui valoare nu depășeste 60.000 euro, cu TVA inclus.

Ce probleme sunt la rețelele de încărcare a vehiculelor electrice

Au fost discuții la Ministerul Dezvoltării cu privire la o finanțare care să includă capacități de stocare a energiei electrice pentru cele două componente, transportul electric și producția consumului de energie electrică.

,,Au fost ceva discuţii la Ministerul Dezvoltării pe o componentă de finanţare în care să venim şi cu capacităţi de stocare pentru energia electrică pentru cele două componente de transport electric şi producţie consum a energiei electrice.”, a mai precizat Bogdan Balanișcu.

Programul Rabla 2024 vine cu câteva schimbări. Cea mai mare modificare la programul curent se referă la subvenția pentru mașinile electrice, valoarea ei fiind înjumătățită. Tot din 2024, absolut toate mașinile achiziționate prin acest program vor trebui să fie aibă un autocolant. El trebuie să fie vizibil și să arate apartenența la program. Trebuie purtat pe toată perioada de monitorizare a proiectului. În caz contrar, dacă oamenii nu se vor conforma și vor da jos autocolantul, ei ar putea fi obligați să dea înapoi banii.

,,Apare și un element de noutate: începând de anul acesta, autovehiculele achiziționate în cadrul acestor programe vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl mențină până la finalizarea perioadei de monitorizare.”, anunță Administrația Fondului pentru Mediu.

În 2024, statul a redus subvențiile. Astfel, tichetul pentru maşini full electrice valorează 25.500 de lei, iar cel pentru vehicule hibride, 13.000 de lei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă
Atacul armat de la Casa Albă a fost precedat de o declarație șocantă. Evenimentele dramatice petrecute la Cina Corespondenților de la Casa Albă au fost marcate nu doar de atacul armat în sine, ci și de o serie de momente neobișnuite care au avut loc înainte și după incident. Declarațiile și reacțiile unor oficiali prezenți […]
Momente bizare înainte și după atacul de la Casa Albă! Declarația surprinzătoare care a precedat focurile de armă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 aprilie 2026
28 aprilie 2026
Articole similare
Citadin S.A. își hărțuiește o angajată pentru că i-a dat în judecată! Femeia a fost eliminată din concurs, deoarece postul trebuia ocupat de altcineva!
02:00
FOTO Citadin S.A. își hărțuiește o angajată pentru că i-a dat în judecată! Femeia a fost eliminată din concurs, deoarece postul trebuia ocupat de altcineva!
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
02:00
Ieșenii s-au angajat cu ajutorul specialiștilor AJOFM în primul trimestru din 2026. Cei mai mulți provin din mediul urban
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
02:00
Telefoanele în școli au împărțit părinții și profesorii din Iași! Unii adulți, la fel de dependenți de acestea, spun că nu au încredere în diriginți
Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
02:00
FOTO Alin Aignătoaei, producător din Iași, va ieși pe piață cu căpșuni la finalul lunii mai 2026: „Eu încerc să anticipez producția și să mențin prețul pe toată durata recoltei”
Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
02:00
FOTO Noi construcții vor fi făcute în centrul istoric al Iașului! O afaceristă vrea să ridice blocuri cu două și trei etaje pe un teren în suprafață de peste 2.000 de mp
Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
02:00
FOTO Justiția din România îl ajută pe coruptul Costel „Tablă” Alexe! Președintele CJ Iași fuge după prescripție! Judecătorii trag sforile să-l scape de închisoare!
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
02:00
Salonul Ofertelor Educaționale 2026 aduce la un loc cele mai importante licee și colegii din Iași
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
02:00
O nouă școală va fi construită în județul Iași! Primăria Mogoșești caută firme pentru executarea lucrărilor. Proiectul depășește 3 milioane de lei
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
02:00
Cinci elevi cu deficiențe de vedere din Iași au ajuns în capitala Macedoniei de Nord, printr-un proiect Erasmus+. „Un copil nu trebuie să fie cu 10 pe linie ca să reprezinte școala”
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre
02:00
Primăria Iași propune un plan pentru reducerea zgomotului din oraș! Tramvaiele vechi vor fi retrase, iar polițiștii locali vor avea sonometre