Un nou scandal este pe cale să izbucnească la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, iar acesta vizează tot personalul medical
Noi probleme apar în unitatea medicală, care a fost manageriată ani la rând de Alina Belu, omul lui Costel Alexe. Totul a scăpat de sub control, iar copiii, părinții și cadrele medicale vor avea de suferit din cauza incompetenței și nepăsării președintelui CJ, Costel Alexe.
Un nou scandal este pe cale să izbucnească la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași
Pe data de 6 octombrie 2025, unul din cei 2 copii infectați cu Serratia marcescens a fost externat. Celălalt pacient este, în continuare, pe Secția de Oncologie. Odată cu externarea copilului din secția ATI, corp A, va începe dezinfecția secției. Ulterior, se vor recolta probe microbiologice, iar personalul va fi reinstruit și retestat. Mai mult, trebuie menționat că, în momentul finalizării acestor măsuri, Direcția de Sănătate Publică (DSP) va fi anunțată pentru a face verificări și prelevări de probe.
În același sens, din informațiile obținute de reporterii BZI, încă nu se cunoaște data la care secția ATI din corpul A va fi redeschisă. Mai exact, din cauză că probele luate recent sunt pozitive, există riscul ca, în continuare, bacteria Serratia marcescens să fie prezentă. Astfel, clinica ar putea fi deschisă cu avizul DSP peste 2 săptămâni, dar termenul se poate prelungi până când bacteria va fi eliminată complet. Precizăm că prima probă confirmată pozitiv a fost cea de la scurgerea unei chiuvete din secția de terapie intensivă, iar cea de-a doua, de pe mâinile unei asistente medicale.
Amintim aici că, după ce șapte copii au murit în unitatea medicală, din cauza infecțiilor nosocomiale – mai exact, din cauza bacteriei Serratia marcescens –, au început să iasă la iveală problemele deosebit de grave din Spitalul „Sf. Maria”. Totul, din cauza președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, care a menținut-o în funcție, ilegal, pe Alina Belu – omul său de încredere și un bun executant al ordinelor sale.
Adresabilitatea a scăzut! Bugetul spitalului se află în pericol, iar cadrele medicale riscă să nu-și primească salariile integral
Din cauza infecției nosocomiale cu bacteria Serratia marcescens, adresabilitatea este una foarte scăzută. Părinții refuză să mai meargă cu copiii în Spitalul „Sf. Maria”; unii au anulat programările pentru intervențiile medicale, alții, de frică să nu moară din cauza infecțiilor nosocomiale, se îndreaptă spre alte unități medicale din țară.
Totul, din cauză că 7 copii au murit în urma infecției intraspitalicești cu bacteria mai sus menționată. În acest sens, din informațiile deținute de cotidianul BZI, există pericolul ca spitalul să primească mai puțini bani din cauză că serviciile medicale au scăzut foarte mult. Cu un buget redus drastic, salariile personalului medical sunt puse sub semnul întrebării, iar angajații din cadrul Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași nu vor primi salariile integral.
În această situație, Costel Alexe ar trebui să răspundă cu funcția, adică să își dea demisia și să nu mai caute vinovați. Acesta este părtaș la tot ce se întâmplă, inclusiv dacă angajații spitalului nu își vor mai primi salariile – din cauza faptului că tocmai el, Alexe, este cel care a menținut ilegal un manager incompetent în funcție, adică pe Alina Belu, deși aceasta nu îndeplinea condițiile. Deci, Alexe ar trebui, și în acest caz, să scoată bani din propriul buzunar și să achite salariile.
Amintim aici că, pe data de 7 octombrie 2025, managerul interimar – medicul chirurg pediatru Radu Luca – și-a dat demisia după doar o săptămână la conducerea unității medicale. Acesta a motivat decizia susținând că nu își mai dorește funcția, ci doar să profeseze în sala de operații. Pe data de 8 octombrie 2025, Costel Alexe a numit-o manager pe Veronica Leonte, de profesie medic, care, 17 ani, a lucrat la Serviciul de Control de la Casa de Asigurări de Sănătate, iar de 3 ani era la Departamentul de Management al Calității din cadrul Maternității „Cuza Vodă” din Iași.
Un nou scandal este pe cale să izbucnească la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, iar acesta vizează direct tot personalul medical.
Alexe ar trebui să își ia serios la re-evaluat toți manageri.Bam-bam!!!!!
Alexe nu putea să o țină ilegal 5 ani pe Belu ca manager dacă nu avea complicitatea Consiliului de Administrație condus de securistul cu pensie specială și salar Pilă care la rândul lui a fost pus cu japca președinte de Indrei și Uscatu. Toată mizeria din spital e opera trioului Pilă – Belu – Alexe + slugile hoațe Uscatu / Gâscă. Alexe fără implicarea , complicitatea jafurilor de mai sus nu putea face nimic. Cum vă închipuiți ca Alexe ar fi putut da misiuni infracționale fostului președinte CA – Nedelciuc sau managerului Smaranda Dobrescu ? Niciodată, așa ca a profitat de complicitatea unora fără coloană din CA gen Indrei. Gâscă, Uscatu, Pilă , Gânju etc și și-a impus jocurile mizerabile dar atenție fără să semneze nimic, prostii au semnat și pe gard ca să fie în gratiile Costelușului cel deștept.
Bela a avut o întâlnire de taină cu frații Petrăuș ( Pilă și Uscatu ) cărora le-a spus ca e în depresie ca mai are puțin și ajunge la balamuc. Securistul șulfit a încurajat-o să fie tare, calmă ca se vor rezolva toate,are grijă Costel și sistemul bine pus la punct să îi scoată basma curată iar în curând se va pune batista pe țambal. Nouă misiune primită de securist e să o calmeze pe Bela să nu își dea drumul la gură.Totusi înainte de a veni Bela ,securistul
uns cu toate alifiile se plângea la Uscatu ( știind ca asta îi va transmite lui Costel tot ) ca prezidentul a devenit rece și simte ca vrea să spele putina sa își ia mâna de pe ei. Realitatea o știe f bine securistul pensionar, e groasa rău și îi e frică ca va fi săltata Bela și apoi el in urma dezvăluirilor Belgiei. Bere, tutun și semințe de bostan urmează păruiala!
Vreți să distrugeți de tot acest spital cu mizeria voastră de gazetă infectă! Ziar de șantaj și scandal, cu un patron flamand după bani și care calcă pe cadavre
pe cadavrele „produse” de voi?
spitalul a fost distrus de neglijenta voastra, nu de ziarul asta
Nu mai puneți botul la tot ce scrie în cocina asta infectă! Fituicari ordinari făcuți pe la colțul blocului care nu sunt în stare să scrie un articol corect.
Copiii aceia au murit. Veti plati.
Sulin Pulescu, gazetar de 2 lei
Trecând peste disperarea tripletei Bela- Pilă- Alexe care își pun yesmănii să posteze înjurături la adresa jurnaliștilor curajoși care le strică jocurile un lucru e cert Bela și Pilă pe zi ce trece sunt mai aproape de carceră.Cel puțin Pilă are dosare în lucru în stare avansată la drumuri unde din martor a devenit suspect și urmează grosul la spital ( abuz, achiziții, instigare la delapidare, angajări, investiții, etc )
Pa, pa, pa dl Pilă , te așteaptă băieții cu bile pe cosor să vedem dacă te mai dai zmsrdoi să le spui ca le schimbi direcția ….
Stati linistiti! Spitalul e plin cu pacienti….
Apreciez demersul gazetaresc si e foarte bine ca publicati detalii despre ce se intampla acolo.
Nu pricep insa de ce o tot puneti pe femeia asta tot timpul in poza in chiloti, probabil de acu’ 20 de ani. Puteti sa ii gasiti si imagini din copilarie, sau din vremea belelusiei, cand statea la fundu’ gol. E absolut irelevant si deturneaza poate atentia de la subiectul mult mai important.
Fanica tata, porcii aveau doua spatii, in cadrul spitalului, pe care le-au subinchiriat ilegal, catre 2 farmacii, si faceau bani. A venit Belu si i-a zburat de acolo.
Ca urmare articolul si ziua cu bataie pe Alexe, ca se pare ca revine Belu si e nasoala tare treaba, ca noua legislatie ii da si mijloace sa devina spitalul militarizat.
Ia niste seminte/alune ca povestea continua :).
Cam cati bani au făcut ilegal pana i-a zburat din spital? Vom afla cat de curand
Siri outside with Alexa 😆😆
Fiindcă veni vorba despre sănătate, doresc să aduc la cunoștința poblicului și, mai ales, a decidenților în domeniu că celebrul Păcală se prăpădește de râs de noi când ne vede cât de docili, poate chiar naivi suntem.
S-a declanșat …epidemia vaccinării împotriva… epidemiei gripale.La dispensare cozile sunt mai ceva ca la Cuv. Parascheva! Pacienții se întreabă cine a fost savantul (ca să nu spunem cretinul)care a elaborat metodologia eliberării și administrării acestui…panaceu universal. Este mult mai simplu să obții un pașaport pentru Tanganica decât acest leac, demersul necesitând măcar 2 zile. În această conjunctură propun autorităților care au elaborat această inepție să facă demersuri pentru legalizarea unui concediu medical de 2 zile pentru vaccinare. Deși, normal ar fi ca ei să facă un tratament intensiv antiprostie. (Acest material nu este, musai, un pamflet)
Cei mai slabi gazetari sunt la acest ziar de 2 lei
Dacă aș fi în locul acestei femei v-aș da în judecată publicația asta infectă, inclusiv personal pe autorii (jurnaliști făcuți la colț de bloc) acestor mizerii
Mizeria apartine celor din spital. Din cauza neglijentei lor au murit copiii.