Prima pagină » Local » Un pacient de 72 de ani din Iași, cu numeroase boli cronice, a rămas fără medic de familie de mai multe luni! După intervenția reporterilor BZI, Costică Viziru și-a rezolvat problema: „Era viața mea pusă în joc”

Un pacient de 72 de ani din Iași, cu numeroase boli cronice, a rămas fără medic de familie de mai multe luni! După intervenția reporterilor BZI, Costică Viziru și-a rezolvat problema: „Era viața mea pusă în joc”

04 mart. 2025, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Costică Viziru, un pacient în vârstă de 72 de ani care suferă de numeroase boli cronice, a rămas fără medic de familie din octombrie 2024. Pacientul a ajuns în situația aceasta după un conflict cu medicul de familie, Svetlana Burghelea. Din cauză că pacientul era nemulțumit de activitatea medicului, a trimis o serie de sesizări la Direcția de Sănătate Publică Iași și la Casa de Asigurări de Sănătate Iași. Deoarece simțea că, pur și simplu, nu se mai poate înțelege cu Costică Viziru, din data de 17 octombrie 2024, medicul de familie a decis să-l elimine pe acesta de pe lista sa de pacienți.

Costică Viziru va fi din nou pacientul medicului de familie Svetlana Burghelea

După apariția articolului „Scandal de proporții în Iași, între un pacient și un medic! Doctorița a apelat la ajutorul poliției: «Ea a plecat pe calea răzbunării»”, reporterii BZI s-au prezentat luni, 3 martie 2025, în localitatea Petriș, comuna Dolhești, județul Iași, la locuința lui Costică Viziru, pacientul care, din octombrie 2024, nu mai avea medic de familie.  Împreună cu acesta, reporterii BZI s-au prezentat la cabinetul medicului Svetlana Burghelea. După mai multe discuții în care atât medicul, cât și pacientul și-au spus nemulțumirile, Costică Viziru și-a cerut scuze de la dr. Svetlana Burghelea, iar aceasta i-a promis că îl va reînscrie pe lista sa de pacienți.

„Orice întrebare aveți sau nemulțumire, vă rog să o discutați cu mine. Doar știți că eu v-am răspuns mereu la telefon, v-am explicat, am venit la dumneavoastră acasă, când ați spus că vă simțiți rău și nu puteți veni la cabinet. Am înțeles situația dumneavoastră, pentru că toți avem probleme. Mâine (n.r. – marți, 4 martie 2025), când vine soția dumneavoastră după rețetă, o să vă reînscriu pe lista mea de pacienți”, a declarat Svetlana Burghelea.

În trecut, reporterii BZI au prezentat situația Claudiei Lozneanu, medic de familie în comuna Alexandru Ioan Cuza, județul Iași, care era acuzată de pacienți că îi umilește și lipsește cu zilele de la cabinet.

Costică Viziru, un pacient în vârstă de 72 de ani, din Iași, și-a cerut iertare de la medicul de familie

Costică Viziru susține că a încercat să-și găsească un alt medic de familie, dar nu a reușit, astfel că, timp de mai multe luni, a apelat la automedicație. Deoarece suferă de 6 boli cronice și se poate deplasa cu greu, Costică Viziru a decis să-și ceară scuze de la doctorița de familie pe care a acuzat-o că nu știe medicină și că are nevoie de instructaj.

„Eu am fost nevoit să vă cer ajutorul pentru faptul că era viața mea pusă în joc. Prin intermediul dumneavoastră, am ajuns să stau din nou de vorbă cu doamna doctor de familie, doamna Burghelea. Dacă nu erați dumneavoastră, nu puteam să stau de vorbă. Până la urmă, din toate discuțiile, am ajuns ca, la etatea de 72 de ani, să-mi cer scuze de la doamna doctor. I-am promis și promit că, orice problemă voi avea, o voi discuta prima dată cu dânsa”, a declarat Costică Viziru, pacientul în vârstă de 72 de ani, din localitatea Petriș, comuna Dolhești, județul Iași, care a rămas fără medic de familie timp de mai multe luni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe
Casa Albă ar fi cerut limitarea sistemului satelitar Starshield folosit de armata ucraineană, potrivit unei investigații Reuters. Măsura a afectat utilizarea dronelor și comunicațiile militare, pe fondul tensiunilor dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski. Potrivit Reuters, doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre situație au declarat că responsabilii Departamentului Apărării al Statelor Unite […]
Restricții asupra sistemului satelitar folosit de armata ucraineană. Ordinul ar fi venit din interiorul Casei Albe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
17 octombrie 2026
17 octombrie 2026