Prima pagină » National » Un român a fost arestat pentru propagandă teroristă. Care sunt acuzațiile aduse lui Claudiu Adrian Chitiuţă
Un român a fost arestat pentru propagandă teroristă. Care sunt acuzațiile aduse lui Claudiu Adrian Chitiuţă

Un român a fost arestat pentru propagandă teroristă. Care sunt acuzațiile aduse lui Claudiu Adrian Chitiuţă

18 nov. 2023, 19:40,
în National

Un român a fost arestat preventiv pentru că a elogiat organizații teroriste din Orientul Mijlociu și a distribuit online instrucțiuni privind fabricarea de bombe și desfășurarea de atentate.

Potrivit portalului Curţii de Apel Bucureşti, ar fi vorba despre Claudiu Adrian Chitiuţă, notează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al procurorilor, miercuri, au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni din Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, respectiv:

  • procurarea, deţinerea, confecţionarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de materii explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum şi a substanţelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol viaţa, sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul
  • promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism, indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni
  • accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.

„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2023, inculpatul şi-a creat un cont pe o platformă de socializare prin intermediul căruia, în mod repetat, la diferite intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu şi unor lideri ai acestora, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism”, arată anchetatorii.

Care sunt acuzațiile aduse lui Claudiu Adrian Chitiuţă

De asemenea, spun procuorii, în aceeaşi perioadă, folosind sisteme informatice, ar fi accesat în mod repetat, de pe acelaşi cont, materiale de propagandă teroristă şi a deţinut, fără drept, astfel de materiale în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare pe care îl parcurge.

„Totodată, inculpatul a accesat şi distribuit în mediul online, pe aceeaşi reţea socială, un material conţinând instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanţe nocive sau periculoase ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârşire sau sprijinire a săvârşirii unor acte de terorism”, precizează procurorii.

Tot miercuri, sursa citată menţionează că a fost efectuată o percheziţie domiciliară, ocazie cu care la locuinţa acestuia au fost identificate şi indisponibilizate sistemele informatice utilizate la săvârşirea infracţiunilor.

Procurorii informează că, joi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”
George Simion a reacționat după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro. George Simion a transmis luni dimineață un mesaj pe rețelele sociale după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde […]
George Simion, reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. „Oricare din noi poate fi următorul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
21 septembrie 2026
21 septembrie 2026