Prima pagină » Actualitate » Un șofer român de camion, ucis cu sânge rece într-o parcare. În urma tragediei au rămas o soție îndurerată și un copil de doar un an

Un șofer român de camion, ucis cu sânge rece într-o parcare. În urma tragediei au rămas o soție îndurerată și un copil de doar un an

14 oct. 2025, 08:12,
Redacția BZI în Actualitate

Ionuț Marius Cal, un șofer român de camion, a fost ucis cu sânge rece într-o parcare publică din nordul Italiei, după o ceartă cu un coleg de breaslă. Tânărul, originar din Mioveni, făcuse nunta de câteva luni și era tatăl unui băiat de un an. Agresorul lui Ionuț este tot un român și a fost prins la câteva zeci de kilometri distanță de locul crimei.

O crimă șocantă a avut loc în nordul Italiei, acolo unde Ionuț Marius Cal, un șofer de camion român în vârstă de 32 de ani, a fost ucis cu sânge rece într-o parcare. Tragedia a zguduit întreaga comunitate de români din Italia, care deplânge pierderea unui tânăr tată ce și-a lăsat în urmă soția și copilul de doar un an.

Un șofer român de camion, ucis cu sânge rece într-o parcare

Potrivit presei italiene, incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 12/13 octombrie 2025, în jurul orei 01:00, într-o parcare publică din Bolzano, o zonă frecventată de șoferii de camioane.

Totul ar fi pornit de la o ceartă banală între doi români, colegi de breaslă, care luaseră masa împreună. Discuția s-a transformat rapid într-o altercație violentă, iar unul dintre bărbați, un român de 47 de ani, a scos un cuțit și l-a înjunghiat mortal pe Ionuț.

Martorii au sunat imediat la poliție, însă pentru Ionuț Marius Cal era deja prea târziu. Trupul său a fost găsit într-o baltă de sânge, cu o rană profundă sub brațul stâng, în zona pieptului, dar și cu alte tăieturi vizibile provocate de un obiect ascuțit.

Agresorul a fugit de la locul crimei la volanul propriului camion, însă a fost prins de autoritățile italiene la câteva ore distanță, într-o altă parcare situată la zeci de kilometri depărtare.

Agresorul a fost prins cu hainele pline de sânge

Bărbatul de 47 de ani a fost reținut imediat. Potrivit poliției italiene, pe corpul acestuia s-au găsit urme de sânge, iar în camion au fost descoperite hainele purtate în momentul atacului, îmbibate de sângele victimei.

Suspectul a fost transportat la sediul Poliției din Bolzano, unde a fost interogat și reținut sub acuzația de omor calificat. Ancheta este în desfășurare, autoritățile încercând să identifice și arma crimei.

Ionuț Marius Cal era originar din Mioveni, județul Argeș, și lucra ca șofer de camion în Italia. În vara acestui an acesta făcuse nunta, iar acum, familia sa este distrusă de durere. Tânărul lasă în urmă o soție îngenuncheată de suferință și un copil de doar un an, care nu-și va mai cunoaște niciodată tatăl.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Radu Miruță răspunde Moscovei după amenințările Mariei Zaharova: „Pe dronă scrie Made in Russia. E un teatru absurd”
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a reacționat la declarațiile Mariei Zaharova privind expulzarea unui diplomat rus din România și a susținut că expertiza efectuată asupra dronei doborâte confirmă proveniența acesteia din Rusia. Tensiunile diplomatice dintre România și Federația Rusă continuă să crească după incidentele produse la sfârșitul săptămânii trecute, când Armata Română a doborât […]
Radu Miruță răspunde Moscovei după amenințările Mariei Zaharova: „Pe dronă scrie Made in Russia. E un teatru absurd”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iulie 2026
28 iulie 2026