Spectacol special, programat într-un spațiu central și complet modernizat din orașul Iași! Marți, 22 noiembrie 2022, ora 19:00, în Sala Unirii – fostul cinematograf Victoria – va fi organizat excepționalul eveniment intitulat „Wind Water Earth by Dan Popescu”, susținut de violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu. Sunt viziunea și creația unui compozitor al vremurilor noastre, Dan Popescu, al cărui scop declarat este acela de a promova muzica clasică, de a-i inspira și motiva pe tinerii muzicieni
Special spectacol, programat într-un spațiu central și complet modernizat din orașul Iași! Astfel, marți, 22 noiembrie 2022, de la ora 19:00, în Sala Unirii – fostul cinematograf Victoria – se va derula excepționalul eveniment intitulat „Wind Water Earth by Dan Popescu”, susținut de violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și violoncelistul Ștefan Cazacu. Sunt viziunea și creația unui compozitor al vremurilor noastre, Dan Popescu, al cărui scop declarat este acela de a promova muzica clasică, de a-i inspira și motiva pe tinerii muzicieni.
Spectacol special, programat într-un spațiu central și complet modernizat din orașul Iași
Compozitorul Dan Popescu arată că-și dorește ca tinerii să aibă abilitatea și libertatea de a compune muzică pentru oameni, de a inova.
„Aș putea să vă spun cum îmi imaginez că vântul este cel care vibrează corzile viorii sau cum apa este cea care clipocește pe clapele pianului sau cum pământul este cel care dă glas violoncelului. Aș putea să vă spun cum văd vântul că adie câteodată duios, iar câteodată că vuiește vijelios, cum apa, ori cristalină, ori curgătoare, poate îngheța sau înmuia aproape orice trăire în noi sau cum pământul este cel în care ne ancorăm puternic rădăcinile acestor trăiri, care altfel ar zbura către cer necontenite? Dar ce doresc mai mult să vă spun nu este atât despre aceste cuvinte, cu înțelesurile lor bogate, cât despre povestea din spatele lor, povestea care m-a mișcat și m-a făcut să pornesc în explorarea unui ținut necunoscut, dar uimitor și inspirațional”, mărturisește Dan Popescu, compozitor.
Pe de altă parte, acesta subliniază:
„Frazele și expresiile imprimate în mintea mea de-a lungul anilor petrecuți căutând și cântând la instrumentul meu iubit își doreau o voce, o refulare. Acel moment în care cumva, ca prin vis, am apăsat pe butonul de înregistrare al telefonului, fără vreo intenție complet deliberată, a fost poate unul din cele mai inspirate momente din viața mea”.
Cine sunt artiștii care vor susține momentul oferit publicului de Ateneul Național din Iași
Artiștii care vor susține momentul special oferit publicului de Ateneul Național din Iași sunt figuri importante ale muzicii. Dan Popescu, compozitor, este născut la Londra, în decembrie 1968. Și-a început studiile de pian în anul 1974, la Școala de Muzică Nr. 5 din București, cu prof. compozitor Liviu Dandara.
Pasiunea pentru acest instrument a descoperit-o sub îndrumarea profesorului Dumitrescu, pasiune care îl însoțește şi astăzi. Inginer de profesie și antreprenor, marii poeți au reprezentat pentru el o companie permanentă pe parcursul vieții palpitante din ultimii 30 de ani. Celebrul violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, născut în 1976, întruneşte în conştiinţa publicului o amprentă a unei vocaţii şi a unui destin artistic, dublate de o energie puţin obişnuită pentru a le traduce în faptă și cu șansa de a cânta pe o vioară Stradivarius Elder Voicu, Obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur.
Între 1995 şi 1999 studiază la Conservatorul din Bucureşti, cu Ştefan Gheorghiu, cel mai important pedagog român în şcoala de vioară a momentului. Obţine burse de studii în SUA şi Elveția, unde studiază cu Eduard Schmieder (2000) şi cu Tibor Varga (2001). Sînziana Mircea, „Young Steinway Artist”, are o carieră internațională, concertând în toată Europa, America de Nord și Asia. Un talent muzical de excepție ce își găsește exprimarea prin sunetele violoncelului este ceea ce reprezintă deja Ștefan Cazacu, un tânăr artist ce reușește să se impună pe scenele naţionale şi internationale. A susţinut recitaluri în România, Olanda, Israel, Austria, Ungaria, Germania și a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România.
Așadar, un spectacol special este programat într-un spațiu central și complet modernizat din orașul Iași.