Un tei de la Mănăstirea Bârnova în vârstă de peste 680 ani, unul dintre cei mai bătrâni arbori din judeţul Iaşi – FOTO

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Teiul hibrid natural „Tilia haynaldiana” de la Mănăstirea Bârnova, cu o vârstă de peste 680 de ani, cel mai bătrân din cei aproximativ 400 de arbori seculari din jud. Iași ( la 10 km sud-est de orașul Iaşi sau 6 Km pe drumul de la Hanul Trei Sarmale).

Când teiul hibrid avea aproximativ 57 de ani şi cca. 14 cm în diametru, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun (1408), Iaşiul a fost menţionat ca târg sau structură urbană, iar în timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu (1564), oraşul a devenit capitala Principatului Moldovei şi a parcurs, în anul 1859, unirea Principatelor.

Teiul din Bârnova a fost martor la unele invazii străine precum jaful tătarilor din anul 1513 sau incursiunea polonezilor din 1686. În anul 1603, în timpul domnitorului Ieremia Movilă, aici există o mănăstire, cu o bisericuță din lemn. Între anii 1626 și 1629, sub domnia lui Miron Barnovschi Movilă, când teiul hibrid avea aproximativ 275 de ani și 82-83 centimetri în diametru, a fost zidită biserica Mănăstirii Bârnova. Ceva mai târziu, în perioada 1661-1666, domnitorul Eustratie Dabija a încheiat edificarea mănăstirii, unde a și fost înmormântat, alături de fiica sa.
În timpul domnitorului Grigore al II-lea Ghica (1728), când teiul avea circa 377 de ani și 113 centimetri în diametru, orașul Iași a fost afectat grav de o epidemie de friguri. Domnitorul și toată curtea lui s-au refugiat pentru o vreme la Mănăstirea Bârnova, prilej cu care au fost refăcute clădirile din incintă și s-a amenajat zidul împrejmuitor din piatră. Așadar, Mănăstirea Bârnova a devenit atunci ‘capitala’ Moldovei, iar teiul a ajuns să-i apere de soare pe domnitor și pe familia acestuia sau, altfel spus, a devenit un ‘tei domnesc’.

Vârsta teiului hibrid natural are la baza calculului „lățimea medie a inelului anual de creștere în grosime”, de 1,5 mm/an, lățime extrasă din trei lucrări, dintre care una se bazează pe secționarea și măsurarea unui număr de 1.650 de tei din România, în anul 1950, potrivit Grupului Iaşi (fotografii vechi).