Una dintre cele mai controversate angajate de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, Gina Grecianu, este acuzată că nu are diplomă de licență în domeniul juridic și că și-ar exercita fără drept profesia. Gina Grecianu a fost mai întâi jurist în cadrul unității medicale, iar acum ocupă funcția de șef al serviciului administrativ-tehnic
Gina Grecianu, fost jurist și actual șef al serviciului administrativ-tehnic al Spitalului de Psihiatrie „Socola” Iași, a fost mereu o angajată controversată. A fost urmărită penal după ce în anul 2014 a încasat, în mod ilegal, suma de 2.000 de lei de la aparținătorul unui pacient.
Acesta nu este singurul scandal în care a fost implicată jurista. În anul 2015, Gina Grecianu a intrat în atenția procurorilor DNA, motivul fiind o angajare fictivă a unei persoane plecate în străinătate, care a încasat salariul timp de 4 luni de la spital, deși nu se prezentase nicio zi la muncă.
Gina Grecianu, acuzată că nu are diplomă de licență în domeniul juridic
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/02/Socola-Iasi-1.jpg)
Gina Grecianu a fost urmărită penal după ce în anul 2014 a încasat în mod ilegal suma de 2.000 de lei de la aparținătorul unui pacient
Gina Grecianu a fost jurist la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, în perioada 1 aprilie 2005 – 1 aprilie 2007. În toată această perioadă nu au existat acte de studii la dosarul de personal. Din acest motiv, jurista ar fi fost forțată să-și dea demisia, înainte de a se sesiza organele competente.
Mai mult, surse din interiorul Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași susțin că nici acum la dosarul de personal nu există decât o copie legalizată a diplomei Ginei Grecianu. Diploma de licență în baza căreia Gina Grecianu a ocupat funcția de jurist la mai multe spitale din Iași este emisă în anul 2006. S-au făcut verificări și diploma nu ar figura în evidențele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Nu este prima dată când Ginei Grecianu îi este contestat dreptul de a exercita profesia de jurist. În luna iulie 2021, polițiștii de la Secția 5 Poliție au cerut Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași:
„în interesul soluționării dosarului penal nr. 3396/P/2021, în care s-a început urmărirea penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 348, 320 și 323, CP, vă rugăm să ne înaintați copia diplomei de licență, în baza căreia numita Grecianu Gina a fost angajată ca și consilier juridic la instituția dumneavoastră”.
Șefa de la serviciu administrativ-tehnic contestă toate acuzațiile
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/02/diploma-de-licenta-Gina-Grecianu.jpg)
Diploma de licență în baza căreia Gina Grecianu a ocupat funcția de jurist la mai multe spitale din Iași este emisă în anul 2006
Gina Grecianu susține că la dosarul de personal nu trebuie să fie depusă diploma de licență în original. Aceasta a mai menționat că este membră a Baroului Iași, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără a avea o diplomă de licență în domeniul juridic. Reporterii BZI au verificat și, într-adevăr, Gina Grecianu apare în tabelul nominal al avocaților incompatibili ai Baroului Iași.
„Legislația așa prevedere, la celelalte unități sanitare la care am lucrat am dus copie legalizată. Astăzi nu mai este obligatoriu să depui originalul, se duc copii după documente, iar funcționarul care lucrează la instituția respectivă pune ștampila cum că este conform cu originalul, acesta este un aspect. Al doilea aspect, eu sunt membră a Baroului Iași, dacă am fost primită în Barou, înseamnă că am avut o diplomă de licență legală.
În al treilea rând, am avut patru dosare, nu unul, pentru practicarea profesiei fără drept, unul la DNA, unul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și vreo două la Judecătorie, soluționate de către Secția 5 Poliție, toate s-au clasat din lipsă de probe. Unii prieteni de-ai mei au scos povestea asta din 2006. Doamna aia care a scos povestea a făcut cancer, Dumnezeu bate mai rău decât mi-aș fi dorit eu. Din 2006 până acum cred că mai făceam vreo 6 facultăți.
Diploma mea de licență e din 1996, nici nu mai știu exact. Din 2006, o anumită colegă din breasla noastră a inventat povestea asta, că nu aș avea diplomă, iar de atunci tot am probleme. În 2006, directorul Direcției Sanitare era doctorul Hurmuzache și mi-a spus să-i aduc diploma în original. Eu mă înscrisesem la master, la Universitatea «Cuza», m-am dus la facultate, mi-am luat diploma în original, am alergat repede la DSP ca să demonstrez că eu nu fraudez cu nimic și am renunțat la master”, a declarat Gina Grecianu.
Gina Grecianu: „Presa poate să scrie orice, că nu mă mai afectează cu nimic”
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/02/diploma-de-licenta-Gina-Grecianu2.jpg)
Nu este prima dată când Ginei Grecianu îi este contestat dreptul de a exercita profesia de jurist
Gina Grecianu a precizat că mai are doar doi ani și se va pensiona, astfel că nu o mai interesează scandalurile în care este implicată. Sigura problemă este că acestea afectează imaginea Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași.
„Eu mai am un pic și ies la pensie, pentru mine chiar nu mai are importanță, cariera mea este în apus, copilul meu este în Germania, eu sunt acum la el, presa poate să scrie orice, că nu mă mai afectează cu nimic, ce mai am eu în țară este o mamă și o mătușa de optzeci și ceva de ani. Grav este altceva, că mereu se discută despre Institutul de Psihiatrie «Socola».
Acesta nu este pe numele meu, nu e proprietate personală, este o instituție a Iașului, este o emblemă a Iașului, am făcut din ea un râs și nu mai vine nimeni nici să sponsorizeze, nicio instituție publică nu ne mai dă crezare, nu vor să ne mai sprijine, tocmai pentru asta, că în ziare nu se mai scrie nimic constructiv despre instituția asta. Nu se scrie absolut deloc că sunt 400 de pacienți la care nu vine niciodată nimeni să le aducă măcar o portocală. Nu se scrie despre amărâții ăștia ai soartei, pentru care se fac eforturi imense.
Acestea sunt problemele societății, nu Gina Grecianu. Din păcate, nu mai am 30 de ani, că, dacă aș avea, mi-ar fi plăcut să scrie în ziar despre mine. Sunt anumite persoane care chiar nu mai au nimic altceva de făcut, cred că le-ar fi mai bine dacă ar face ceva pentru societate. Să vă dau eu o știre frumoasă despre «Socola».
A fost reabilitată rețeaua termică interioară și, în prezent, condițiile hoteliere sunt mult mai bune, este mult mai cald în secții. Din păcate, nu se citește așa ceva. Eu muncesc 10-12 ore pe zi să las ceva în urma mea”, a mai precizat Gina Grecianu.
Doamne,vars rauri de lacrimi,dna Grecianu!
Ce s-ar face Socola fara tine?Eventual nu ar mai avea milioane datorii,cladirile nu ar mai sta sa se darame ,salariatii nu ar mai fi mutati de la o sectie la alta,apartinatorii nu ar mai da spagi in urma carora sa tai chitante false,Sipotele ar avea din nou ovine si bovine,teren arabil,etc,si toata lumea ar veni cu placere la serviciu,angajarile s-ar face fara spagi catre tine si acolitele tale.
Mars,fa,la pensie,ca nu faci decat sa ingropi spitalul asta in noroi si datorii.
Nimeni n-o sa-ti duca dorul in afara de rapanosul tau de sandokan si oligofrena sefa de la 1F.HUUUUOOOOO!
Pana sa vii tu,totul mergea perfect,zdreanta dracului
Alinuta androcuta, injurati si besteliti juristii institutului care au mai ramas si care nu va lasa sa mai furati si sa va faceti de cap cum faceati inainte ?
Am intrat aici pt comentarii. Fereasca Dumnezeu ce pot debita sub diferite nume angajatii de la Socola cand apare cate un articol despre minunatul lor loc de munca. Sau poate sunt chiar pacientii cei care comenteaza, nu vad diferenta. Asadar popcorn
Androcuta ,datoriile de 2 milioane de euro ale institutului nu cumva le-a facut prietenult tau jurist ” cu diploma la dosar” si care a fost dat afara pentru ca nu se prezenta la procese si facea tot felul de combinatii impreuna cu sotia lui doctorita pe spagi bune ?
Are dreptate dna Gina,Hurmuzache i-a cerut originalul diplomei de licenta ,original pe care nu l-o vazut nimeni.VirGINA o fugit la Universitate sa ia originalul si s-o intors la hurmuzache alcolistul,l-o legat la ochi cu o funda rosie si o facut inaugurarea diplomei originale:cand o deschis ochii betivanul,VirGINA si-o ridicat poalele-n cap ,si de sub poalele fara chiloti o iesit o padure deasa ca aia de la Barnova(pe care si-o indesat-o-ntre picioare) si din care o iesit o limba care se balanganea ca p….a bleaga .Si limba zicea:iaca diploma ,iaca diploma!
Luli, te-ai dat de gol ca esti Androcuta. Chiar ai uitat sa-ti iei tratamentul de vorbesti asa buruienos, draga Mirela de la I F, delegata pe moment si nemultumita de serviciu ?
Zeus cred ca ai deficiente de atentie la citit. Cred ca ai deficiente si la studii.Stii cum se numeste boala? Daca diploma a fost verificata de 4 ori de catre procurori si acestia au constatat ca exista, ce puii nostri mai vrei ?
Gicu cel mai mare pupincurist obosit ,mi ar fi rușine să fiu așa. Disperat după limbi
Nu exists diploms.Puscarie.
Ce sa mai vorbim…e asuprita de colegi invidioși…se lauda peste tot ca nu pateste nimic ca e acoperita de servicii…are pile peste tot la dsp la dna la Sfantul Duh…face numai mizerii și furaciuni din banii publici…face presiuni pe alții sa semneze ce hartii vrea ea și aia au întrat la puscarie și au dosare penale și care nu face ce spune ea e zburat afara. toată lumea stie ca ea conduce spitalul și face ce vrea din personal…se tem si profesorii de ea. spitalul se darama în interesul vecinilor
Ionel !! Ionel ….Vino repede !!!
Stai un pic ,nu pot acum
Sunt in pivnița trag la furtun
Ce ai pățit pățit zâna mea
M au prins ăștia cu diploma
Aoleu ce facem acum ?
Stai sa pun stop la furtun
Vin eu mâine la Socola
Ma mai duc pe la Ionela
Stau lucrez vre o 2 zile
Poate uita și de tine
Nu i problema ,rezolvam
La Mucenica ne mutam
Cum poate un Institut de asemenea masura sa tina asemenea juristi pusi pe japca… Prepelita,Gina…strigator la cer…!!
Luati va medicamentele, ragaliilor!
Ca veni vorba de Popeanu,am inteles ca nu e deloc nemultumita de clinica unde-i detasata..In schimb stim un frustrat care din ditamai managerul a ajuns sa stearga mosi si babute demente la poponet,ca nu prea mai are bani de platit salariati.Nah,a ajuns sacul la fund.
Combinatiile lui cu duduia Grecianu a usurat Socola de bani grei si acum plateste pt.pacate.
Nasol sa platesti presa sa scrie despre mama unui asistent ca a fost internata la Socola,ca iaca,taticul,internat la VIF nu-i bine deloc.Vad ca in unele familii se practica internarea intregii familii la nebuni:mama,tata,sora,frate.
Curand urmati si voi doi,gabita draga!
Acest articol parca e scris de catre CRISTINA DOBRE. S-a folosit de Gina Grecianu si Ionel Sandovici, i-a pus sa semenze toate angajarile ilegale si toate achizitiile ILEGALE si acum incet incet scapa de fiecare. Prima data scapa de GINA GRECIANU prin lipsa de diploma si pe urma de IONEL SANDOVICI. La asta e mai simplu, ii pune fiola in doua dimineti succesive si gata…..
Ca GINA GRECIANU nu are diploma de licenta e clar si fara echivoc. Daca avea diploma spunea si ea ca o aduce si gata subiectul. Dar sa te intrebe de diploma si tu sa spui ca ai facut nu stiu ce retea de termoficare( facuta de catre Veolia -Primaria Iasi ) ca pacientii sunt abandonati etc e clar ca nu o are ( DIPLOMA) si ca oricum la varsta ei va face o treime din pedeapsa. Q.E.D.
Despre pensionarile ilegale si cu spaga spune cineva ceva ? Aviz d- nei doctor sotie de fost jurist dat afara de la Socola anul trecut !!!!
Doamna doctor, sotie de fost jurist corupt si dat afara de la institutul de pacienti cu boli din bucium, unul dintre pacientii pe care i-ati pensionat ilegal pe spaga ( ca sunt si altii) are initialele numelui S.C.
Asta nu-i nimic. Se poate si mai si: tony hritac, cu diploma de subinginer, preda jurnalism la o universitate de stat.
Boaso, ce iti face pila ? Salutari pt dnul city manager … cand mananci cacao cu laptic, asigurate ca nu iti ramane in mustati ( poti da cu bicul dimineata, daca nu ajungi la epilat ) … sa nu aduca toata familia la DD in sectie… vezi ca nu imi place dualitatea ta, sper ca nu te dai virgina si de fapt rupi bananele in 2 ….
Nu vă luați după popeanu și lola că sunt curvelle planetei și nici nu știu cum arată o seringă
Cele mai proaste asistente să nu vă dați pe măna lor lola și Popeanu habar nu au iau bani degeaba pune ți o la o probă de lucru cu pacient și după aia vb
Știți carr este slagărul socolei ma m născut printre Carpați dintr-o mamă și 3 tati ptr. Popeanu se știe curva planetei
Nu am nimic cu nimeni dar panaramele astea nu au ce căuta nici la salubris
Asai colegi de la bolta rece cănd sa imbătat zdeamts de Lola și când o buleai lăutarii la wc
Asai ai dreptate colegu
O băgați pe Gina in căcat dar căt a furat dan iacob cu acte de de nu vb.
Căt a furat familia iacob spitalul aproape 44 de ani de Gina vorbiți
Cătă spagă a luat amăndoi vreme de 40 ani
Dacă mai trăia iulian pastrama vă spunea el mai multe
Nu mai aveți cuie să sugeți coarde penale ha huha
Cand au fost dati afara cei 93 de oameni nu
Am vazut pe nimeni sa participe la
Prostestul lor din 30 martie 2020, sa injure conducerea de atunci. Acum ca oamenii au castigat ToTI, eu zic sa va asumati ca ati facut o nedreptate si sa platiti in solidar, toti angajatii din Socola inclusiv avertizorii de integritate si sa nu uitam de Emanuel Ungureanu un om de joasa speta care dupa ce a reclamat in fals pe cativa manageri si medici ca de ex : Beuran, Barliba, Oprisanu instanta a dovedit contrariul din lipsa de probe la adresa lor…
Amalia,maica,nu vb.urat de Mirela,ca dupa cum stii,ea a avut grija de mine cand eram bolnava iar tu erai la Bucuresti cu actualul tau sot , ca tropaiau hormonii in tine precum cutremurul din Turcia .
Stii ca m-ai lasat fara mancare si bani si tot ea m-a hranit in timp ce tu te imbuibai la restaurante de lux si ma pleftureai la telefon”ca ma alint”,desi aveam niste dureri cumplite avand metastaze.
Nefericirea ta,draga mea fiica,pleaca din frustrarile tale care te erodeaza in mid constant si te transforma intr-un monstru sinistru.
M-ai abandinat in Socola desi acoli se trateaza boala psihica nu cea oncologica deoarece nu ai avut un tata care sa te recunoasca pe certificatul de nastere si sa-ti dea un nume sau sa te educe.Cu toate astea nu meritam sfarsitul care mi l-ai dat,fiindca nu te-am avortat si nici nu te-am aruncat in vreun orfelinat.Mila vecinilor care ne mai ofereau mancare si haine ar fi trebuit sa te ajute sa fii umana si empatica,nicidecum haina si veninoasa.
Vezi tu,Mirela isi ingrijeste tatal acasa,si el are cancer ca mine,insa nu-l arunca in vreun spital de nebuni sau de ingrijiri paliative,cum ai facut tu cu mine,iar lucrul asta face clar diferenta dintre voi doua!
Draga mamii,stiu ca esti nefericita in casnicia asta de tot rasul cu mascariciul asta de care radeam toate 3 la Bucuresti,insa aminteste-ti ca tu ai fost cea care ti-ai injunghiat pe la spate prietena care ar fi facut orice pt.tine!
Ai vandut-o precum Iuda !
Nu mai folosi afirmatii calomnioase si mizerabile sub anonimat,ca toti stiu ca esti plina de ura la adresa ea.
Ti-am spus ca banii nu te fac nici mai fericita si nici mai iubita,cu toate hainele luxoase,masini si alte porcarii pe care nu le vei lua cu tine in final!
Doar ca pt.tine e prea tarziu,draga mamii,a pus al cu coarne stapanire pe tine si nu te mai lasa!
Vezi ca actualul tau sot da tarcoale mai zilnic casei Mirelei si ii zambeste cu gura pana la urechi..in plus,se aude ca nu-ti e nici fidel!
La urma urmei,draga mamii,sa stii ca ce semeni aia vei culege!
Ai grija de fratiorii tai bolnavi,insa nu cum ai avut grija de mine!
Si mai aprinde-mi si mie cate o lumanare la mormant!
Te pupa,MAMA!
Nebunelea, sugi pwla si mori!
Mai mai :))Roman fluviu :))))
Cam asta e.
https://anchetespeciale.ro/reinscaunare-mafiota-la-spitalul-socola-din-iasi/
Cu vărf și îndesat
Din cauza lui c. Prepelită este toată mizeria aceasta întrebați căti bani lua de la doctori ptr. Un post
Bine că a ieșit beșinosul de dan iacob la pensie că în ultimii 15 ani nu a făcut nimic a luat bani degeaba plus alteleee
Cornel vezi că ți-a rămas un scorpion in gură vezi cum îl scoți să nu te înțepe
Din fericire pentru spital a avut numai directori de îngrijiri competenți, iar despre comentariu cu mama Amaliei îmi pare rău să spun că obsesia celei care a scris și știe bine ca știm cine e indiferent sub ce nume se ascunde îi spun doar atât ești prea josnica!
Din fericire pentru noi am avut și avem directori de îngrijiri competenți, iar despre cea care a scris comentariul su numele „mama Amaliei” știm bine cine este și nu pot spune decât ca ești de joasă speță!
Sa nu-l uitam pe cel autointitulat ministrul din teritoriu pe numele sau adevarat turliuc Șerban care dacă nu era el cel din fruntea CA nu aveam de plătit milioane de Euro la atâția angajati,capi di tuti capi ai prostiei celesti de cand e socola,cu ceata de căței aghiotanti după el (bogdan-cel fara de carte,juristu-legea mea,șefa runos – tamaduitoarea statului de functii)
Hai cu tap-tap-ul (coment,coment),la 100 intram live cu toții:))
Știe tot spitalul cine-i lepra, ciuma și cancerul Socolei,marea târfă popeanu.Fă ,știi de ce ai 3 copchii??? Pt că pe ceilalți 5 i-ai înghițit 😂
Mai este unul care ii da sa inghita sotiei, dar ea se da virgina(2 ani cred ca ia facut funda la trompe cine drag). Isi face veacu pe la 1F si ajuta benevol oamenii sa iasa la pensie contra unui cadou… Ba zi si de la sotul carei doctorite ai primit foisorul foisorul din curte la care faci tu zacuscu si bei alaturi de aragazul cu 4 ochi de la sectia IX ? Apropo, sa stii ca poti veni in continuare sa bei cafeaua in sectia 9 impreuna cu cumatrul dumitale chiar daca nu mai lucrezi la Spital ….aaa… scuze nu mai esti la butoane sa fabrici documente si sa muti tu oameni cu ti se ridica, iar la unii se poate iar la altii nu se poate ? Visai tu vreodata sa se reuneasca grupul infractional sub acoperisul 1F (Turliuc – Prepelita – Popeanu) ?
Bravo colegu mare adevăr ai spus
Lasă mă și cu bogdănel că a plecat și el cu vreo doi bani nu-i făcea nici într-o viață .de asta nu avem bani de apă 900.000 de mii de euro de pe medicamente unde sunt
Mireluta, mireluta care caută sa lingă puța dar degeaba tot un cacat de asistenta med la 1f și as ieși la pensie o handicapata , curvet penal care mănâncă cacat despre toți care ar vrea sa fie in locul lor și nu are cum “vulpea când nu ajunge la struguri “ mănâncă diaree cu polonicul. Ce sa făci mireluta dacă povesteai ca ai foat abuzată sexul de cancerosul de taicatu , pe perversiuni îți arată cucul și ți dădea la lins 😂😂asta ai ajuns curvoi penal
Da dar ii da lui Gina dreptul sa nu îl scoată la matura
Îl tine în brate ca la cât doneaza
Doar are bani roman de la centrala șeful ei cum
Pai da câte droguri vinde și tigari fără timbru și alcool în spital de foarte mulți ani are de unde sa Sara la cap
Afara chiorule ca ta băgat taraboanta în servici și pe nevastă-ta la npi țărani coclit ia-ți făcut jumatete se casa în bucium
Gina scoate la matura ca asta este meseria lui
La matura ca ia salariul degeaba ca și raul
Tartan obosit
Relațiile lui da Iacob și Gabi Iacob de la runos
Da da da
Super corect
Bai proștilor cei mai mulți bani se fac la centrala acolo sunt toate combinațiile socolei și concedii în străinătate plătite de roman Georgel și colegii lui bani grei face țăranul ala proștilor
Dar de țiganca de Cristina care a luat azi 16 kl. De carcasa și un bax de ulei și a băgat la frizeria în mașină crezi ca nu te am vazut
Mult mai fura roman și cu Iulian de la centrala da bani la bețivii din poarta ii cumpăra cu bani ca să poată scoată toată marfa lor
Da e combinat cu familia vulpescu cică el cara drogurile sintetice și tigari și alcool el este infirmier la 2 femei cică își face concediile numai prin străinătate
Feriți va de Irina vulpescu și sclavul ei adică infirmier ul
Așai mai ales Irina vulpescu o mare excroaca
Bravo bine ca știm
Bai boilor femeia are milioane de euro se pisa pe voi fraierilor
A da fam. Vulpescu de la 2 f mari excroci fugiți de ei ca va baga în cacat
Da umbla numai cu sa o Sao fugiți de ei
Revenim la subiect pensionari ilegale făcute de familia prepeliță când vorbim
La pușcărie la că-ți bani au făcut cu pensionarilor familia prepeliță cu ajutorul lui se știe milioane de euro
Pai da la 15 mii de epuroi bucata cu semnătura ei apai bani au făcut și fac oamenii
Numai sa stai de vorba cu ea te costa 1500 de epuroi dacă îți mai da și niște pastile care te face mai tâmpit de cum ești apai de duci pe arătură la schitu duca
Lasă-mă și cu turliuc ca și nevastă-sa de la neuro satui de plicuri cu loveleee
Alt bipolar
Da da da și multe altele
Ii sugeti p’… a lui gina
Are milioane de euro bravo. Ei
Are untura pe la gura ohioooo
N-OI AVERTIZORII DE INTEGRITATE AL INSTITUTULUI DE PSIHIATRIE SOCOLA IAȘI CU OCAZIA ZILEI DE NAȘTERE A CELUI MAI PROST JURIST AL României jur ca de azi i-l fut in cur si in gura pe ce-l mai mare bețiv al iasului
Bravo asa daaaaaa