Mai multe stații mici de benzină din Ungaria au introdus restricții, limitând alimentarea clienților la 30 de litri de carburant pe zi. Măsura, aplicată în special în localități precum Őcsény și Bogyiszló, vine ca urmare a presiunilor pe piața combustibililor și a diferențelor mari de preț între benzinăriile mari și cele independente.
Măsuri de urgență pentru distribuirea echitabilă a carburantului în Ungaria
László Voll, proprietarul Androméda Kft., care operează două stații în județul Tolna, a explicat că restricția a fost introdusă pentru a asigura o distribuire echitabilă a combustibilului, în special pentru agricultură, unde lucrările de primăvară necesită cantități mari de motorină. „
Stația noastră din Őcsény a fost nevoită să limiteze alimentarea la 30 de litri pe client. De atunci, și stația din Bogyiszló a adoptat măsuri similare”, a declarat Voll pentru presa maghiară.
El a explicat că prețurile practicate de Mol pentru benzinării sunt cu aproximativ 100 de forinți mai mici decât cele ale altor angrosiști, iar importurile de combustibil, care reprezintă aproape o treime din aprovizionarea Ungariei, s-au oprit săptămâna trecută. Acest context a creat presiuni asupra stocurilor, forțând benzinăriile mici să impună restricții temporare.
Restricția de 30 de litri a afectat fermierii locali, care depind de cantități mari de motorină pentru utilajele agricole. Un fermier din Őcsény a declarat că tractorul său are un rezervor de 130 de litri, iar limita impusă ar necesita mai multe vizite zilnice la benzinărie, generând pierderi de timp și bani. În această perioadă aglomerată a sezonului agricol, astfel de restricții complică desfășurarea lucrărilor.
Jurnaliștii locali au verificat și alte benzinării din zonă, însă nu au găsit restricții similare, ceea ce sugerează că măsurile sunt determinate de circumstanțe locale, nu de o criză națională.
Reprezentanții Asociației Ungare a Petrolului au subliniat că, în general, aprovizionarea cu combustibil a Ungariei rămâne stabilă, iar stocurile sunt suficiente. Totuși, presiunile temporare asupra stațiilor mici sunt cauzate de creșterea cererii de motorină în sezonul agricol și de limitările logistice ale rafinăriei MOL din Százhalombatta, care funcționează momentan la aproximativ 70% din capacitate după lucrări de reparații.
Viktor Orbán a menționat că nu exclude reintroducerea unor plafoane de preț pentru combustibil, similare cu cele din 2021-2022. Totuși, Asociația Independenta a Stațiilor de Benzină (FBSZ) se opune vehement acestei idei și propune, în schimb, rambursări pentru șoferii aflați în dificultate, gestionate prin sistemul fiscal.
Prețurile carburanților în România
Factorii internaționali, precum creșterea prețurilor globale la petrol și slăbirea forintului, influențează prețurile finale. Dumitru Chisăliță, expert în energie, a explicat că diferențele de preț depășesc costurile reale ale materiei prime și ale transportului.
„O diferență de doar 10 bani pe litru, raportată la consumul anual de 6,6 milioane de tone de motorină, poate însemna sute de milioane de lei plătite în plus de transportatori, agricultori și industrie, costurile fiind transferate în final consumatorilor”, a transmis expertul Dumitru Chisăliță.
În comparație, în Bulgaria, benzina este cu aproximativ 1,74 lei mai ieftină decât în România, iar motorina cu 2,02 lei mai ieftină. În Ungaria, diferențele sunt mai mici, dar tot semnificative: benzina cu 0,75 lei mai ieftină, motorina cu 0,78 lei.
Beniamin Lucescu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport, subliniază că transportatorii români aleg să alimenteze în Bulgaria și Ungaria pentru a economisi sume considerabile.
„Vehiculele mari au două rezervoare, de 1.200 – 1.500 litri în total. Astfel, un plin în Bulgaria poate aduce economii de aproape 3.000 de lei, adică circa 590 de euro”, a afirmat Beniamin Lucescu.