Prima pagină » International » „Ura față de Taiwan” pare să îl fi motivat pe autorul atacului armat de la biserica din California, soldat cu un mort și cinci răniți
„Ura față de Taiwan” pare să îl fi motivat pe autorul atacului armat de la biserica din California, soldat cu un mort și cinci răniți

„Ura față de Taiwan” pare să îl fi motivat pe autorul atacului armat de la biserica din California, soldat cu un mort și cinci răniți

17 mai 2022, 15:03,
în International

Bărbatul care a deschis focul duminică, 15 mai, într-o biserică din California frecventată de comunitatea taiwanezo-americană, făcând un mort şi cinci răniţi, era motivat de ura faţă de Taiwan şi locuitorii săi, a declarat luni poliţia din acest stat situat în sud-vestul SUA, citată marţi de France Presse.

Atac armat la biserica din California

Trăgătorul prezumtiv, David Chou, în vârstă de 68 de ani, a deschis focul în biserica unde zeci de enoriaşi participau la un banchet după serviciul religios de dimineaţă, la Laguna Woods, lângă Los Angeles.

El ascunsese rucsacuri cu cocteiluri Molotov şi muniţie de rezervă în jurul clădirii înainte de a deschide focul cu două pistoale, în ceea ce anchetatorii cred că a fost o tentativă „metodică” de a comite un măcel.

„Ştim că a elaborat strategia pe care a vrut să o pună în practică”, a declarat şeriful comitatului Orange, Don Barnes.

Chou, un agent de securitate în Las Vegas, a acţionat din motive „politice şi motivate de ură”, fiind „supărat de tensiunile politice dintre China şi Taiwan”.

„Din ceea ce am aflat, credem că el viza în mod special comunitatea taiwaneză şi această biserică presbiteriană taiwaneză este o reprezentare a acestei comunităţi”, a explicat şeriful.

Potrivit şerifului, bărbatul este un cetăţean american care a imigrat din China. La rândul său, un oficial al reprezentanţei comerciale a Taiwanului la Los Angeles a declarat pentru AFP că agresorul s-a născut pe această insulă în 1953.

Bărbatul ucis de suspect era un medic în vârstă de 52 de ani, John Cheng, care a murit încercând să-l dezarmeze pe atacator, dând timp celorlalţi enoriaşi să-l neutralizeze, legându-l apoi cu un prelungitor. Şeriful Barnes l-a numit pe dr. Chen un „erou” fără de care „ar fi fost, fără îndoială, mai multe victime”.

Alte cinci persoane rănite în acest atac au fost transportate la spital. Ele au între 66 şi 92 de ani. Suspectul a fost plasat în detenţie, cu o cauţiune de un milion de dolari.

Tensiunile politice şi diplomatice sunt puternice între Beijing şi Taipei, regimul comunist considerând Insula Taiwan drept una dintre provinciile sale pe care o va recăpăta, chiar prin forţă dacă va fi necesar.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026