Prima pagină » National » Valeriu Gheorghiță a primit mesaje de la copii: „Mi-au scris și erau foarte bucuroși că au putut să se vaccineze”

Valeriu Gheorghiță a primit mesaje de la copii: „Mi-au scris și erau foarte bucuroși că au putut să se vaccineze”

02 iun. 2021, 14:47,
Bianca Rebegea în National

În parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, București a fost inaugurat un centru de vaccinare pentru copii. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat că a primit mesaje de la copii, care s-au declarat bucuroși că au avut ocazia de a se imuniza.

De asemenea, șeful Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), medicul Valeriu Gheorghiță, a transmis  că dacă ne raportăm la populația eligibilă din România, există o rată de acoperire vaccinală de peste 25%.

„Având în vedere că atunci când ne prezentăm direct există posibilitatea ca în respectivul centru să nu fie un număr suficient de doze sau să fie foarte multe persoane în așteptare.

Tocmai pentru că vorbim de minori, pentru ei așteptare este un disconfort destul de crescut și pentru noi, adulții, este un disconfort să aștepți foarte mult, tocmai de aceea credem că soluția aceasta de programare în platformă este în continuare una foarte bună și ne dorim să fie accesată de cât mai mulți dintre părinți.

Încă de la primele ore, am semnale din țară că sunt copii care s-au prezentat și s-au vaccinat. Personal, am vorbit cu unii dintre ei care mi-au scris și erau foarte bucuroși că au putut să se vaccineze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță: „Ne dorim să creștem numărul de persoane care doresc să se vaccineze”

Coordonatorul campaniei de vaccinare a declarat că autoritățile își doresc să crească numărul persoanelor care vor să se imunizeze. Astfel, el a precizat că este nevoie de implicarea autorităților locale, pentru a se ocupa de campania de comunicare.

„Ne dorim să creștem numărul de persoane care doresc să se vaccineze, prin tot ceea ce înseamnă campanie de comunicare, de informare, dar pot să spun că diferența, de aici înainte, va fi făcută de modul în care se vor implica autoritățile locale.

Evaluarea noastră preliminară arată că în localitățile unde rata de vaccinare este peste media națională, există o implicare directă a autorităților locale și în mod deosebit a primarului. (…) Este foarte important să asigurăm o mobilitate a echipelor de vaccinare, atât în rural, cât și în urban și să aducem vaccinul cât mai aproape de oameni”, a adăugat el, la inaugurarea centrului de vaccinare din Sectorul 4.

Valeriu Gheorghiță: „Ne aflăm astăzi, 2 iunie, la peste 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză”

Șeful CNCAV a anunțat că, în data de 2 iunie, existau peste 4,3 români vaccinați cu cel puțin o doză și peste trei milioane de cetățeni imunizați cu schema completă.

„Ne aflăm astăzi, 2 iunie, la peste 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză, sunt peste 3 milioane de persoane vaccinate cu schema completă, iar dacă ne raportăm la populația eligibilă din România, vorbim de peste 25% rată de acoperire vaccinală”, a precizat Gheorghița.

România, prima țară din UE care vaccinează copiii anti-COVID-19

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19 a menţionat faptul că România este prima ţară din Uniunea Europeană care imunizează împotriva noului coronavirus copiii.

„Așa știm și noi, știu că Polonia în 7 iunie va demara campania de vaccinare și pentru această grupă de vârstă, însă aici există diferențe de strategie de la o țară la alta. Știm foarte bine că în multe alte țări europene strategia de vaccinare s-a bazat pe includerea progresivă a anumitor grupe de vârstă, dar sunt incluși de pildă copiii care au afecțiuni cronice, încă din acest moment”, a răspuns coordonatorul campaniei de vaccinare, unei interpelări din partea jurnaliștilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 martie 2026
02 martie 2026
Articole similare
Antreprenorii din Iași pot accesa granturi în valoare de până la 300.000 de euro pentru saloane de înfrumusețare, afterschool sau brutărie
02:00
Antreprenorii din Iași pot accesa granturi în valoare de până la 300.000 de euro pentru saloane de înfrumusețare, afterschool sau brutărie
Directorul are șofer personal
02:00
Directorul are șofer personal
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
02:00
Încă un bărbat din Iași a fost arestat pentru că a încălcat ordinul de protecție. Iată ce au decis judecătorii
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
02:00
Sculptorița Ana Maria Negară vorbește despre provocările artistului contemporan: „Persistă o diferențiere de gen care generează neîncredere”
Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
02:00
FOTO Este unul dintre cei mai buni trompetiști din lume, însă puțini români au auzit de el. Iulian Lupu este din Iași, iar de peste 30 de ani cântă pe cele mai importante scene
Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
02:00
FOTO Medalia căsătoriei Principesei Maria de Edinburgh cu Principele Ferdinand poate fi admirată la Muzeul Mitropolitan din Iași
Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
02:00
FOTO Așa fac dezvoltatorii milioanele de euro! Manevra cu blocul de apartamente mascat în hotel și spații de birouri a fost acceptată de primărie! Afaceristul Silviu Ețcu poate începe lucrările
Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
02:00
FOTO Sute de juriști ieșeni visează la admiterea în Barou în 2026! Cei care se vor înscrie la concurs sunt nevoiți să scoată din buzunar 2.800 de lei
Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
02:00
FOTO Descoperire teribilă făcută de polițiștii locali din Iași, la ora 3 noaptea! Agenții au găsit o mașină distrusă în fața Bazarului, însă nici urmă de șofer
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii
02:00
Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor din Iași în ultima săptămână. Continuă plățile până la finalul lunii