Europa este afectată de un val de căldură care a dus temperaturile maxime la două grade de maximele absolute înregistrate pe continent. Unde au fost aproape 47 de grade C și cum arată istoria recordurilor.
Miercuri au fost +46,7 C la Nuraminis (la 2,1 C depărtare de recordul absolut pentru Europa) și +46,2 C la Decimomannu (ambele în Sicilia). Foarte cald a fost în Spania, cu +44,2 C la Malaga și +43,9 C la Murcia. Și nopțile au fost foarte calde: spre exemplu, la Malaga, minimele nopții au fost și de +26,9 C în aceste zile.
Marți au fost +46,3 C la Licata și +45,8 C la Riesim în insula italiană Sicilia. În Spania au fost peste 45 C în regiunea Catalonia (+45,3 C la Figueres), +44,3 la Porqueres și +43,3 în Granada (Andaluzia).
Tot marți a fost prima oară când temperaturile au depășit 40 C în România (+40,1 C la Zimnicea), iar temperaturi de peste 40 C sunt așteptate sâmbătă în țară.
O scurtă istorie a celor mai ridicate temperaturi din Europa
Cea mai ridicată temperatură absolută măsurată în Europa a fost de +48,8 C, tot în Sicilia, în august 2021. Recordul precedent era vechi de peste patru decenii, fiind de +48 C, înregistrate pe 10 iulie 1977, la Atena.
Italia și Grecia sunt singurele țări europene unde maximele absolute au fost de 48 C sau peste. În Spania și Portugalia maximele sunt de peste 47 C, iar în Franța și Cipru au fost maxime absolute de peste 46 C. În Bulgaria și Macedonia de Nord maximele absolute au trecut de 45 C.
În ce țări maximele absolute au fost mult mai modeste? Spre exemplu, nu au fost niciodată mai mult de +33,5 C în Irlanda, de când există date meteo, iar în Islanda, maxima absolută a fost de +30,5 C. În micuța și îndepărtata insulă Feroe, care ține de Danemarca, nu au fost niciodată peste 27 de grade C