Mulți se întreabă care sunt vehiculele care pot fi conduse de tinerii români cu vârsta de 16 ani! Tinerii pot obține permis pentru mopede, scutere și cvadricicluri ușoare (categoriile AM, A1 și B1), însă pentru categorii mai grele sau motociclete puternice, vârsta minimă crește progresiv. Iată ce prevede legea!
Vehiculele care pot fi conduse de tinerii români cu vârsta de 16 ani!
Legea din România permite ca minorii cu vârsta de 16 ani să poată conduce câteva tipuri de vehicule în țară, dar cu anumite condiții. Legislația privind circulația pe drumurile publice prevede că vârsta minimă pentru obținerea permisului este de 16 ani pentru categoriile AM, A1 și B1; 18 ani pentru categoriile A2, B, BE, C1, C1E, Tr și Tr1; 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A; 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 şi D1E, precum şi pentru triciclurile cu motor din categoria A; 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb şi Tv, precizează capital.ro.
Important de precizat este faptul că tinerii care au împlinit vârsta de 16 ani pot obține permis pentru:
- Categoria AM: mopede și scutere cu cilindree de până la 50 cm³ și viteză maximă de 45 km/h.
- Categoria A1: motociclete cu cilindree de până la 125 cm³ și putere de maximum 11 kW.
- Categoria B1: cvadricicluri grele cu masa proprie de până la 400 kg și putere de maximum 15 kW.
După cum prevede Codul Rutier din România, minorii nu au voie să conducă mașini mai grele de 400 de kg. Totodată, tinerii cu vârsta peste 16 ani pot conduce vehiculele corespunzătoarei vârstei lor după susținerea examenului teoretic și practic.
Reguli stricte și interdicții pentru șoferii începători
Conducătorii auto cu experiență mai mică de un an la volan nu au permisiunea de a conduce anumite tipuri de vehicule, printre care cele care transportă mărfuri sau produse periculoase. Aceștia nu pot manevra nici vehiculele folosite pentru teste sau probe, nici autobuzele și taxiurile, care sunt dedicate transportului public de persoane. Un aspect de menționat este acela că sunt șoferi care cred că trebuie să deții un permis auto de cel puțin un an pentru a avea dreptul să conduci în alt stat UE, dar acest lucru nu este adevărat. Conform legii din România și din restul statelor europene, nu există o limită de experiență. Indiferent de cât timp ai obținut permisul auto, poți conduce atât în România cât și în străinătate.
Șoferii începători nu sunt limitați în ceea ce privește circulația în străinătate, însă trebuie să respecte semnele și regulile impuse în țara în care merg cu mașina. Totodată, șoferul începător are obligația de a respecta câteva reguli stricte timp de un an. Acesta trebuie să lipească pe parbriz și pe geamul din spate al mașinii semnul de începător, și să respecte cu strictețe limitele de viteză impuse pentru șoferul îndepător. Pe drumurile din afara localităților, șoferul începător trebuie să reducă viteza cu 20 km/h față de limita legală. Șoferii începători care nu respectă aceste reguli riscă să fie amendați. Un nou proiect de lege se află în dezbatere și îi vizează pe șoferii începători. Aceștia nu vor mai putea conduce mașini puternice, dacă au vechime la volan mai puțin de doi ani. Noua lege aflată în dezbatere are ca scop reducerea accidentelor și creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice.
O altă lege rutieră îi vizează pe tinerii cu vârsta de peste 16 ani. Aceștia au voie să conducă anumite tipuri de vehicule, dar respectând câteva reguli stricte.