Anul 2023 vine cu o veste bună pentru ieșeni din partea CFR Călători. Prețurile biletelor nu vor fi majorate. În prezent, CFR Călători face demersurile necesare în vederea modernizării materialului rulant
Compania feroviară anunță demararea investițiilor pentru achiziționarea unor vagoane și locomotive noi. Astfel, în anul 2023, pasagerii vor circula cu trenuri moderne.
În ceea ce privește achiziționarea unor noi trenuri în anul următor, în vederea creșterii condițiilor de transport și pentru o mai bună satisfacere a cerințelor de trafic, reprezentanții CFR Călători au transmis faptul că în prezent compania face demersurile necesare în vederea modernizării materialului rulant (vagoane și locomotive). Acest proiect va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
De asemena, aceștia au precizat că noua listă în ceea ce privește mersul trenurilor din anul 2023, va intra în vigoare pe 11 decembrie 2022 și este disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro.
Prețurile biletelor nu vor fi majorate
Potrivit CFR Călători, în ceea ce privește anul 2023, prețurile biletelor de călătorie nu vor fi majorate. Ultima ajustare de tarife pentru călătoria pe calea ferată a fost efectuată la data de 1 iulie 2022, când toți operatorii de transport feroviar de călători din România, inclusiv CFR Călători au pus în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători.
Anterior, tarifele au fost ajustate în anul 2013, modificările din anul 2022 fiind o măsură aplicată în sprijinul redresării și echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creșterii prețurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese.
Care sunt destinațiile favorite ale ieșenilor de Sărbătorile de iarnă
În ceea ce privește destinațiile alese de ieșenu pentru perioada Sărbătorilor, reprezentanții CFR Călători au transmis faptul că majoritatea acestora achiziționează bilete spre stațiunile montane.
„Cele mai însemnate solicitări de transport în perioada sărbătorilor se înregistrează către zonele turistice montane, precum și către alte zone de interes turistic ridicat. O parte importantă a călătorilor se îndreaptă către localitățile de origine, pentru a petrece sărbătorile cu familia”, au declarat reprezentanții CFR Călători.
Astfel, în această perioada de vârf, compania își desfășoară activitatea cu întregul parc de matereal rulant și suplimentează personalul.
„În perioadele cu vârfuri de trafic CFR Călători îşi desfăşoară activitatea cu întregul parc de material rulant disponibil și suplimentează personalul de la casele de bilete pentru satisfacerea în condiții optime a solicitărilor crescute. Biletele de tren pentru traficul intern se pot achiziționa și online pentru orice tip de tren, până la ora de plecare a trenului din stația de îmbarcare, cu reducerea de 5%.
Această reducere se aplică şi la biletelor achiziţionate de la automatele de vânzare din gări. Având în vedere că urmează o perioadă cu solicitări mari, recomandăm călătorilor să îşi cumpere din timp bilete pentru a se asigura că vor găsi locuri disponibile”, susțin reprezentanții CFR Călători.
Biletele de transport feroviar sunt accesibile tuturor printr-o gamă variată de oferte comerciale și facilități. Acestea sunt prezentate în detaliu pe site-ul oficial al companiei CFR Călători. Românii pot sta liniștiți pentru anul 2023 prețurile biletelor nu vor fi majorate.