Trei firme din țară vor livra mijloacele de transport în comun ce vor deservi zona metropolitană. Valoarea totală a contractelor depășește 3 milioane de lei
La sfârșitul lunii mai 2023, procedura de licitație privind achiziționarea mijloacelor de transport pentru zona metropolitană a fost anulată. În luna iunie 2023 a fost lansată una nouă, iar aceasta ar fi a treia încercare privind dezvoltarea sistemului și suplimentarea traseelor. În cadrul procedurii anterioare, o singură ofertă a fost depusă, însă întreaga licitație a fost anulată ulterior.
Trei firme din țară vor livra mijloacele de transport pentru zona metropolitană
Potrivit platformei Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), trei firme au câștigat contractele pentru livrarea mijloacelor de transport din zona metropolitană. Astfel, Megarosa Trade SRL, cu sediul în București, administrată de Cem Salur, va livra 3 midibuze cu o lungime între 8 și 10 m, rulate, pentru transport persoane, precum și 3 microbuze cu o lungime între 6 și 7 m, rulate, pentru transport persoane. Contractul are o valoare de 1 milion de lei, fără TVA.
Societatea Mercator Transilvania SRL, cu sediul în județul Sălaj, administrată de Gheorghiță Pușcaș și Dan Ioan Sava, a fost declarată câștigătoare pentru 3 loturi din procedura de licitație. Mai exact, firma va livra 12 autobuze de 12 metri lungime pentru suma de 1.843.632 de lei, fără TVA.
A treia firmă care s-a înscris și a câștigat contractul cu municipalitatea ieșeană pentru livrarea mijloacelor de transport în comun este Aic Trucks S.R.L., administrată de patru cetățeni italieni, cu sediul în județul Ilfov. Aceasta va livra 4 autobuze cu lungimea de 12 metri pentru suma de 640.000 de lei, fără TVA.
Amintim faptul că firma care a câștigat prima procedură de licitație privind achiziționarea mijloacelor de transport din zona metropolitană a tras țeapă Primăriei Iași. Aceasta nu și-a onorat contractul, iar municipalitatea a fost nevoită să îl rezilieze. Din această cauză au avut de suferit locuitorii din întreaga zonă metropolitană.
Transportul metropolitan, îngreunat din cauza lipsei șoferilor
Potrivit informațiilor transmise de președintele AMTPI, Eduard Boz, problemele majore cu care se confruntă asociația constă în lipsa uriașă de personal. Dacă mijloacele de transport necesare pot fi achiziționate prin proceduri de licitație, se pare că șoferii care să le conducă sunt de negăsit.
„O problemă cu care ne confruntăm și facem apel la toți cetățenii interesați este lipsa de șoferi. Până la urmă, autobuze mai găsim, mai facem licitații, mai cumpărăm. Dar se pare că avem o mare problemă, acum, cu resursa umană, cu șoferii. Facem apel, cei care au permis de conducere pentru autobuze, pentru mijloace de transport public să aplice și să își depună CV-ul la CTP. Cei care nu au categoriile de permis care sunt necesare pot face școala gratuit în cadrul Companiei de Transport Public și să se angajeze ulterior. Cred că este mai mare criza de personal decât cea privind mijloacele de transport”, a transmis, recent, Eduard Boz, președintele AMTPI.
Vor fi acoperite zonele metropolitane aglomerate
Atunci când autobuzele și midibuzele vor fi livrate, traseele din comuna Bârnova și Valea Lupului vor avea prioritate. Este vorba despre traseele 201 Casa Sindicatelor – Bârnova – sat Todirel, 204 sat Vișan – str. Sf. Ilie – str. Eroilor – str. Crăițelor și traseul 205 sat Bârnova – str. Sf. Maria – str. Traian Vuia intersecție cu str. Sf. Ap. Petri – Pietrărie, din comuna Bârnova, care momentan sunt indisponibile.
În ceea ce privește comuna Valea Lupului, aceasta nu deține niciun traseu disponibil momentan. Este vorba despre Traseul 901 Gară – OMV Păcurari – str. Soarelui – str. Victoriei – str. Nufărului – str. Decembrie – str. Șoimului și 902 Gară – OMV Păcurari – str. Petre Culianu – str. Nufărului – str. 1 Decembrie – str. Lacului – str. Irisului, care ar putea fi disponibile după livrarea noilor mijloace de transport.
Trei firme din țară vor livra mijloacele de transport ce vor deservi zona metropolitană. În principal, vor fi acoperite zonele mai aglomerate, unde sunt necesare suplimentări.