Veste proastă pentru cei care postesc! Postul Crăciunului 2025 a început pe 15 noiembrie și se va încheia pe 24 decembrie 2025, iar cei care respectă tradiția se confruntă cu prețuri mai mari la legume, fructe și alte alimente de post. Românii care țin postul trebuie să știe că se scumpesc toate produsele!
Veste proastă pentru cei care postesc!
În 2025, Postul Crăciunului vine cu cheltuieli mai mari pentru credincioși, pentru că prețurile la legume, fructe și conserve au înregistrat creșteri semnificative față de perioada similară a anului trecut. Fructele proaspete s-au scumpit cu 39,4%, iar legumele și conservele de legume au înregistrat creșteri de aproape 16% față de anul 2024. Această majorare a prețurilor face ca mesele de post să fie mai costisitoare și pune presiune pe bugetele familiilor care respectă tradiția, precizează capital.ro.
Prețurile mai mari nu se limitează doar la legume și fructe. În această perioadă, peștele a devenit și el mai scump, iar numeroși consumatori preferă să cumpere la bucată, nu la kilogram. Prețurile la alimentele de post, fructe și legume, diferă în piață și în supermarketuri. În piețe, un kilogram de fasole boabe se vinde cu 15 lei, iar dovleceii ajung la 14 lei/kg. Ardeii sunt disponibili la 8 lei/kg, iar morcovii, sfecla și ceapa se vând cu câte 7 lei/kg. Prețul roșiilor variază între 5 și 10 lei pe kilogram, în funcție de soi și calitate. Fructele nu fac excepție. În aceeași piață, un kilogram de mere costă între 5 și 10 lei, prețul variind în funcție de soi.
În magazine, prețurile legumelor și fructelor de post variază semnificativ, iar alimentele conservate, precum fasolea sau ciupercile, pot costa între 5 și peste 20 de lei, în funcție de tipul produsului și gramaj. Prețuri variază în magazine:
- Cartofi: 3,50-4,50 lei/kg
- Ceapă: 5,00-6,00 lei/kg
- Morcovi: 5,00-6,00 lei/kg
- Ardei: 6,00-8,00 lei/kg
- Roșii: 6,00-8,00 lei/kg
- Varză: 3,00-4,00 lei/kg
- Fasole (conservă): 5,85-7,89 lei/conservă
- Ciuperci (conservă): 6,09-11,55 lei/conservă
- Semințe floarea-soarelui: 1,69-6,09 lei/pungă (40-100 g)
- Fistic: 7,39-27,49 lei/pungă (50-170 g)
- Arahide: 1,79-11,99 lei/pungă (50-400 g), conform capital.ro.
Masa de Crăciun, mai scumpă în acest an
Pe măsură ce se apropie sărbătorile de iarnă, tot mai mulți români își pregătesc din timp proviziile pentru masa tradițională, iar costurile pentru carne de porc, șorici și jumări sunt diverse. Unii români vânează și oferte la carnea de porc. Carnea de porc „în viu” este vândută de micii crescători la prețuri cuprinse între 15 și 18 lei pe kilogram, potrivit fermierilor din România.
În supermarketuri, prețurile variază mult în funcție de tipul de produs. De exemplu, în supermarketuri, cotletul fără os costă în jur de 17,90 lei/kg, iar spata porcină este la 15,90 lei/kg, carnea tocată este la 19,35 lei/kg, iar pulpa fără os la 23,89 lei/kg. Pentru cei care preferă gustul autentic, de la țară, prețurile pot fi semnificativ mai mari la produsele locale. Cotletul fără os oferit de producători este cotat la aproximativ 40 lei/kg, iar carnea măcinată se vinde la 25-30 lei/kg, în funcție de zonă și calitatea porcului. Pe partea de mezeluri tradiționale, cârnații afumați de casă pot ajunge între 45 și 65 lei/kg, iar toba sau caltaboșul variază între 40 și 55 lei/kg, în funcție de rețetă, precizează capital.ro.
Când vine vorba de produsele grase de porc, slănina de pus la sare este scoasă la vânzare de unii producători la 35 lei/kg, iar slănina de topit la 27 lei/kg, conform unor rapoarte agricole. De asemenea, untura (din slănină) poate fi o opțiune pentru cei care pregătesc jumări acasă: un produs comercial de 500 g este vândut la 17,27 lei, un echivalent de peste 34 lei/kg. Sunt deja români care rezervă porci cu câteva luni înainte de Crăciun, plătind avansuri, tocmai pentru a evita scumpirile dinainte de sărbători.
Și românii care țin tot Postul Crăciunului trebuie să știe că vor cheltui mai mulți bani pe mâncare. Alimentele de post s-au scumpit considerabil.