România se pregătește pentru o lună dominată de temperaturi ridicate și precipitații puține. Potrivit celei mai noi estimări publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), luna august va aduce valori termice peste media obișnuită, în special în vestul țării, unde efectele caniculei și ale secetei vor fi resimțite cel mai puternic.
Prognoza pentru următoarele patru săptămâni indică persistența unui val de căldură, cu temperaturi peste normal și un deficit de precipitații în mai multe regiuni ale țării.
ANM anunță temperaturi sufocante și ploi tot mai puține
Prima săptămână din interval va fi mai caldă decât în mod obișnuit în toate regiunile, cele mai mari abateri fiind estimate în vestul României. În același timp, ploile vor fi puține la nivel național, iar zonele intracarpatice vor resimți cel mai accentuat lipsa precipitațiilor.
10-17 august 2026
Căldura va continua să domine în vest, sud-vest, nord-vest și centru, unde temperaturile vor rămâne peste valorile climatologice specifice perioadei. În restul țării, vremea va fi apropiată de normal.
Deficitul de precipitații va persista în vest și nord-vest, în timp ce celelalte regiuni vor avea cantități de ploaie apropiate de media perioadei.
17-24 august 2026
Temperaturile vor rămâne peste normal în vestul, sud-vestul, nordul și centrul țării, iar în restul regiunilor se vor situa în jurul valorilor specifice lunii august.
Regimul pluviometric va reveni la valori apropiate de normal în majoritatea zonelor.
24-31 august 2026
La finalul lunii, temperaturile vor continua să fie ușor peste media obișnuită în vest și centru, în timp ce în restul țării vor fi apropiate de normal. Meteorologii estimează că precipitațiile vor avea un regim normal pe întreg teritoriul.
ANM precizează că această prognoză are la bază mediile săptămânale ale abaterilor de temperatură și precipitații față de perioada de referință 2006-2025 și oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției vremii, fără a putea anticipa fenomenele meteo extreme de scurtă durată.