Victor Ponta, fost prim-ministru al țării și lider al Partidului PRO România, a discutat la BZI LIVE despre scandalul dragării canalului Bâstroe de către ucraineni. O analiză din 27 iulie 2022 a Administrației Fluviale Dunărea de Jos avertizează în termeni duri Ministerul Transporturilor despre efectele negative pe care le presupune adâncirea canalului Bâstroe de către Ucraina.
Ucrainenii a anunțat însă recent adâncirea canalului Bâstroe de la 3,9 la 6,5 metri, dar apoi a negat că a efectuat lucrări de adâncire, afirmând că face doar lucrări de mentenanță.
Victor Ponta la BZI LIVE
În ediția de luni, 27 februarie a emisiunii BZI LIVE, Victor Ponta a discutat pe tema scandalului Bâstroe. Amintim că scandalul a izbucnit săptămâna trecută, după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că „există semnale că în acest moment Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, acest lucru putând avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării”, iar „Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze”.
„Avem voie? A zis Iohannis să tăcem din gură, să nu mai vorbim de Bâstroe. Situaţia e că da, ne-am prins că se întâmplă ceva şi de asta s-a enervat domnul Iohannis. Adevărul e că ucrainenii, cred că au vorbit cu Iohannis şi Iohannis le-a zis ‘Ce, mă, daţi-i drumu, că se poate..’.
Şi domnul Iohannis acum îşi caută un job. Anul viitor vrea să meargă şi el într-o funcţie internaţională. Iar în funcţia aia, o să-l pună cei din afară… dar ştiţi cum e, trebuie să fii cu Ucraina. Şi domnul Iohannis o fi zis ‘Faceți mă, ce vreţi, nu vă faceţi probleme!’
Doar ca la un moment dat, nu îmi dau seama de la ce, Grindeanu cred că a ieşit, că e la el în ogradă, a ieşit şi s-a aflat. Şi a început lumea să întrebe. Că s-au dus jurnalişti, şi domnul Iohannis, îmi place că minte mai tare ca Băsescu… Şi zice: ‘să meargă specialiştii’.
Eu am văzut nişte reporteri din Bucureşti, care nu sunt nişte specialişti, şi au luat o barcă din aia cu sonar, şi au văzut că are 8 m jumate… Deci ce specialişti trebuie să fie? Au văzut vasele alea uriaşe care intră pe apă şi au 7 metri… Ce specialişti îi trebuiau domnului Iohannis? ‘Bai, tăceţi din gură până vin specialiştii lui Iohannis!’ Ce specialişti? Că era clar că e o minciună şi că se lucrează de mult şi că se lucrează şi astăzi, când vorbim noi.
Ce nu vrea Iohannis să explicăm e următorul lucru: ce pierde România în chestia asta? Pentru că oamenii ar zice lasă-i mă, să sape. Păi haideţi să explicăm… E o convenţie internaţională, care spune că, canal navigabil este Sulina, care e pe teritoriul României. În momentul în care tu sapi şi Bâstroe şi Chilia înseamnă că ne iei nouă, românilor, ceva recunoscut printr-o convenţie internaţională.
Problema e şi câtă apă mai e. Că Dunărea nu se înmulţeşte. Dacă se duce mai mult pe Chilia, pe Bâstroe, o să fie mai puţin la noi.
Al treilea lucru. La sfârşit o să vorbim că ne-a dat Dumnezeu, nu ne-a dat Iohannis, nici altcineva… Ne-a dat Dumnezeu o comoară. Delta Dunării, care e în patrimoniul UNESCO. Şi noi nu doar că nu o protejăm, acum o lăsăm să o distrugă ucrainenii.
Păi ăia sapă acolo un canal sovietic şi nu îi interesează de nimic! Deci distrug şi Delta.
Apoi, pe canalul Bâstroe, urmează să treacă nişte nave de mare tonaj, şi trec şi acuma… Care transportă grânele făcute în Ucraina de nişte firme străine. Nu sunt făcute de firme ucrainene. Sunt cele mai mari firme din lume, care, în Ucraina au voie să cultive grâne modificate genetic. Că în România nu ai voie.
Şi ne afectează direct pe noi, pe români. Doar că asta înseamnă ca ucrainenii să profite de ocazie şi să ne mai dea nişte palme peste ochi… Că noi nu avem preşedinte. Domnul Iohannis este al doilea preşedinte al Ucrainei, dar al României nu.
Şi un lucru pe care oamenii din Iaşi, din Moldova îl ştiu: nu ne-au fost nişte vecini buni ucrainenii de-a lungul timpului, dimpotrivă. Sunt singurii cu care am avut mereu probleme”, a spus Victor Ponta.
Mare animal politic e si iohannistul …Ce specialisti ? Care specialisti ? Pai s au pronuntat odata specialistii prin 2014 cand ucrainenii doreau sa sape la canalul Barstoie ca vor distruge Delta Dunarii.Atunci ne au spus clar ca ,,dragarea,,canalului v a produce o catastrofa ecologica si acum iese iohannistul ca ,,sa vorbeasca specialistii,,de parca nu s-a vorbit odata ca totul duce la secarea Deltei Dunarii.Neamtul nu face decat sa traga de timp cu aducere de comisii,verificari,amenintari..pana cand ucrainii termina de adancit canalul si ne pun in fata faptului inplinit incat nici mama comisiilor nu vor infunda inapoi canalul ala.Tot ce pot gandi e ca iohannistul a fost manjit de zelensky cu cateva milioane de euroi ca prea apara interesele Ucrainei nu a Romaniei.Oare mai exista zidul de la Targoviste ?
Lasa sa facă toti străinii ce vor in tara asta. NU AVEM PRESEDINTE avem un trădător care slujeste intereselor străine. Iohanis este presedintele Ucrainei, in Ucraina sa se duca, de ce mai sta aici. Noi avem foarte mare vina ca permitem toate mizeriile si stăm foarte linistiti
Banii…. banii… Pentru câteva milioane de euro de la Candy este acest razboi. Este o afacere. Iti dau câteva milioane de euro, fa razboi
cat vrei, fa ce vrei numai sa distrugi tot ce- ti spun eu. Ucraina si ucrainienii nu mai sunt importanti. Ordinul e ordin. Banii si interesele promise , la fel. Încet încet ucraina devine colonie americana dar ucrainienii nu realizează prăpastia.intr- o zi vor spune decât dictatura Europei si a Americii foarte bine era cu mama Rusia
ucrainienii = rusi .