Prima pagină » Sport » Victorie pentru Simona Halep! Declarații ale campioanei
Victorie pentru Simona Halep! Declarații ale campioanei

Victorie pentru Simona Halep! Declarații ale campioanei

28 oct. 2019, 17:52,
în Sport

Simona Halep (5 WTA) a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor. A trecut în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 de Bianca Andreescu (Canada; 4 WTA). Partida a durat două ore și 30 de minute.

”E o realizare importantă să fiu calificată pentru a șasea oară la rând la Turneul Campioanelor. Sunt mândră de mine și de echipa mea. E o jucătoare mare, a luptat până la capăt. Nu mă simt prea bine acum, dar mâine e pauză și sper să mă refac. Sunt mulțumită că, în sfârșit, am mai câștigat un meci la Turneul Campioanelor. În fiecare meci e presiune, îmi place să joc sub presiune. Mă bucur că am jucat cu ea, e mai tânără cu 10 ani, a câștigat US Open. Le mulțumesc fanilor români, care au venit și cu steaguri, dar și celor chinezi.”, a spus Simona Halep.

Simona Halep a câștigat primul game al meciului, pe propriul serviciu, după ce jucătoarea în vârstă de 19 ani egalase de la 15-40. Adversara din Canada nu a avut însă probleme pe serviciu, a pierdut un singur punct și apoi a egalat, 1-1. Bianca a reușit primul break al întâlnirii, în care a revenit de la 15-30. Simona a realizat re-break-ul, după ce a recuperat de la 30-40, după care a preluat conducerea și a încheiat game-ul cu cinci puncte la rând, scor 3-2.

Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după primul game la 0 din meci, 3-3. Numărul patru WTA a trecut din nou în avantaj după ce a realizat al doilea break din întâlnire, 4-3. Andreescu s-a impus din nou, a ajuns la un game distanță de câștigarea primului set, 5-3. Andreescu a reușit să ia manșa, după 39 de minute de joc, cu scorul de 6-3.

În setul al doilea, jucătoarea din Canada a continuat evoluția bună. A câștigat al patru-lea game la rând, pe propriul serviciu. Simona Halep a revenit în joc a câștigat și ea pe propriul serviciu și a reușit un break, preluând astfel conducerea, 2-1. Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după un re-break, scor 2-2. Simona Halep s-a distanțat la două game-uri, 4-2, dar canadianca a întors, a egalat la 4-4, iar ulterior s-a mers cap la cap. S-a intrat în tie-break, unde românca a fost mai solidă la serviciu și la retur și s-a impus cu 7-6. La scorul de 6-5, Andreescu a avut o oportunitate de meci.

Decisivul a început sub nota echilibrului în primele două game-uri, fiecare sportivă punctând pe tabelă cu propriul serviciu. Ulterior a început un ”val” de break-uri (5), la mijlocul setului, care a dus scorul la 5-3 pentru Simona Halep. Sportiva noastră a urmat la serviciu și a închis meciul cu 6-3.

În celălalt meci al grupei, Elina Svitolina (Ucraina; 8 WTA) s-a impus în două seturi, 7-6(12); 6-4 în fața Karolinei Pliskova (Cehia; 2 WTA).

Clasamentul grupei după prima etapă:

1. Elina Svitolina – 1 punct;

2. Simona Halep – 1 punct;

3. Bianca Andreescu – 0 puncte;

4. Karolina Pliskova – 0 puncte;

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său
Iniţiativa „Bucharest Nine“ (B-9) este o platformă de cooperare politică şi economică între nouă ţări NATO pentru consolidarea securităţii euro-atlantice pe flancul estic. Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9. Formatul București 9 a fost înfiinţat la iniţiativa fostului preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi a preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, în 2015, iar prima […]
Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9! Cine va reprezenta SUA, în locul său

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 aprilie 2026
09 aprilie 2026