Prima pagină » Eveniment-Social » Vieţuitorii Mănăstirii Sângeap Basaraba, instruiţi în domeniul situaţiilor de urgenţă – FOTO

Vieţuitorii Mănăstirii Sângeap Basaraba, instruiţi în domeniul situaţiilor de urgenţă – FOTO

09 iun. 2022, 13:46,
în Eveniment-Social

Astăzi, 9 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi (ISUJ Iaşi) a desfăşurat o activitate de pregătire a personalului clerical şi neclerical al Mănăstirii Sângeap Basaraba din Protopopiatul Hârlău, judeţul Iaşi, privitor la modul de comportament în situaţii de urgenţă, la acordarea măsurilor de prim-ajutor şi la folosirea mijloacelor de primă intervenţie în cazul producerii unui incendiu. Evenimentul s-a desfăşurat în incinta aşezării monahale, eveniment la care au participat aproximativ 20 de vieţuitori ai mănăstirii, împreună cu părintele stareţ, arhimandritul Gavriil Alexa, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Printre altele, reprezentanţii ISUJ Iaşi au transmis faptul că educaţia preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă este o preocupare constantă a Departamentului pentru Securitate în Muncă, Situaţii de Urgenţă şi Protecţia datelor din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, primul ajutor acordat uneori chiar de către persoane fără o specialitate reprezintând o metodă eficientă de salvare a vieţii în situaţii neprevăzute (accidente, traumatisme, stop cardio-respirator, comă etc.). Cel care acordă primul ajutor dispune de doar 3-4 minute pentru a efectua cu succes resuscitarea. După acest mic interval de timp se consideră că hipoxia cerebrală (lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni cerebrale care vor transforma bolnavul, eventual salvat, într-o fiinţă pur vegetativă.

Reguli generale de comportare în cazul dezastrelor (incendii, accidente, cutremure de pământ, inundaţii, etc.) transmise celor prezenţi:

– păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică pentru a putea acţiona eficient în favoarea dumneavoastră şi a celor din jurul dumneavoastră;

– este important să aveţi pregătit din timp un stoc de provizii (apă, alimente, medicamente) pentru a supravieţui câteva zile;

– la îndemână trebuie să se afle şi trusa de prim-ajutor (faşă, compresă sterilă, alcool, apă oxigenată etc);

– nu produceţi scântei, nu aprindeţi lumânări, chibrituri, alte surse de foc deschis dacă simţiţi miros de gaze sau de produse petroliere;

– nu atingeţi conductorii electrici sau alte instalaţii electrice avariate;

– dacă este necesară părăsirea incintei în caz de dezastre (evacuare), luaţi actele de identitate, o sursă de iluminat (lanternă), un aparat de radio cu baterii, telefonul mobil, câteva provizii de apă, alimente, medicamente;

– acordaţi ajutor răniţilor, bătrânilor, copiilor şi anunţaţi echipele de prim-ajutor pentru a interveni;

– anunţaţi telefonic autorităţilor locale evenimente cum ar fi incendii, inundaţii, accidente, alunecări de teren, prăbuşiri etc.

– Intraţi pe Platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă „FII pregătit”, consultă ghidurile şi află cum să reacţionezi în diferite situaţii de urgenţă.

Această activitate a avut la bază „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iaşi, fiind prezenți la eveniment reprezentanţi ai ISUJ Iaşi, coordonatorul activităţii din partea Centrului Eparhial fiind preotul Marius Burghelea, directorul departamentului S.S.M./P.S.I.-S.U./G.D.P.R.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026