Prima pagină » National » Vijeliile fac ravagii! Un bărbat din Vrancea a murit, după ce un copac doborât de vânt s-a prăbușit peste el
Vijeliile fac ravagii! Un bărbat din Vrancea a murit, după ce un copac doborât de vânt s-a prăbușit peste el

Vijeliile fac ravagii! Un bărbat din Vrancea a murit, după ce un copac doborât de vânt s-a prăbușit peste el

13 mart. 2025, 19:01,
Redacția BZI în National

Un bărbat a murit, după ce un copac a fost doborât de vânt și a căzut peste el. Polițiștii au constatat faptul că în timp ce se afla în fața unui magazin, un bărbat în vârstă de 80 ani a fost lovit de un arbore doborât de rafalele de vânt, se arată într-un comunicat al ISU Vrancea.

Incidentul a avut loc, miercuri, la ora 15.00, pe când bărbatul de 80 de ani se afla în fața unui magazin.

„Astăzi, în jurul orei 15.00, Inspectoratul de Politie Județean Vrancea a fost sesizat prin apel 112 despre faptul că în centrul comunei Năruja, un arbore a fost doborât de vânt, lovind o persoană.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în timp ce se afla în fața unui magazin, un bărbat în vârstă de 80 ani a fost lovit de un arbore doborât de rafalele de vânt.

S-au efectuat manevre de resuscitare, de către echipajul medical sosit la fața locului însă, din nefericire, bărbatul a decedat”, se arată în comunicatul ISU Vrancea.

Vântul face ravagii în aproape toată țara

Vântul puternic face ravagii în mai multe localități din 14 județe din vestul și sud-estul României. În Bihor, rafalele de vânt au răsturnat un TIR care se afla în mers pe centura Carei. Iar la ieșirea din Timișoara, în localitatea Moșnița Nouă, un copac uriaș s-a frânt din cauza vântului și s-a prăbușit peste liniile de înaltă tensiune. Traficul a fost dat peste cap din cauza cablurilor de curent care atârnau pe stradă, dar nimeni nu a fost rănit.

Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie a spus la Antena 3 CNN că vântul va atinge la rafală 70-80 de kilometri în orașele vizate de codul portocaliu, iar în zonele de munte va depăși 120 de kilometri pe oră. De asemenea, toată țara rămâne sub cod galben de vânt până vineri seara, la ora 22.00.

Directoarea ANM Elena Mateescu a mai spus la Antena 3 CNN că informarea meteo vizează și cantități importante de precipitații.

„Vorbim de patru mesaje meteorologice ce vizează cantități de apă însemnate și intensificări puternice ale vântului mai ales în aria de cod portocaliu, cele 14 județe din partea vest și sud-est a României, acolo unde în zona joasă ne așteptăm la rafale de 70-80 de kilometri pe oră, iar în zona montană înaltă rafale de peste 120 de kilometri pe oră. Toată țara e sub atenționare de cod galben până în această seară la ora 22.00. De asemenea, vânt cu viteze de 50-60 de kilometri pe oră, local 65-75 de kilometri pe oră, iar informarea metro vizează și cantități imprtante de precipitații între 15 și 25 de litri pe metru pătrat, local peste 40 de litri pe metru pătrat. Prelungim până mâine dimineață la ora 10.00 pentru zona montană pentru că rafalele rămâne de interes, iar până vineri la ora 20.00 pentru Banat, Crișana, și cea mai mare parte a Transilvaniei, Carpații Meridionali și Orientali”, a precizat Elena Mateescu.

Un TIR a fost răsturnat de vânt

Astfel, în Bihor, un TIR care circula pe centura Carei a fost răsturnat de vânt. Traficul în zonă a fost îngreunat, dar nicio persoană nu a fost rănită. În Arad, vântul puternic a ridicat pe sus un tomberon de metal.

În Alexandria, vântul puternic a fost însoțit de grindină. Furtuna a izbucnit dintr-o dată, cerul s-a întunecat și oamenii s-au trezit cu grindina în geamuri.

În Negreni, județul Cluj, vântul puternic a rupt țiglele de pe casele oamenilor și o bucată din gard.

În județul Bistrița-Năsăud, în Lunca Ilvei, a căzut grindină de mărimea unei monede.

În ciuda acestui episod, în weekend ne putem aștepta la o vreme de vară. În estul Munteniei și în sud-estul Dobrogei temperaturile vor ajunge și la 30 de grade. De asemenea, în Capitală, mercurul din termometre va urca până la 28 de grade Celsius. Însă, începând cu săptămâna viitoare vremea se va răci, iar diferențele de temperatură vor fi semnificative. Astfel, de luni încolo vom avea temperaturi mai mici cu 10-15 grade Celsius, între 3 și maxim 14 grade.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Președintele Nicuşor Dan a vorbit despre desemnarea unui premier PSD-AUR, în condițiile tensiunilor politice dintre PSD și PNL. Șeful statului a transmis că nu desemna unui premier PSD-AUR. Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR Președintele Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile din coaliţia de guvernare. „Este o neîncredere, o lipsă de susținere a PSD […]
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 aprilie 2026
18 aprilie 2026