Prima pagină » Titlurile zilei » Vizita clientului misterios te poate lăsa fără loc de muncă! Andrei Popa: „Unii angajați sunt sancționați, iar alții pot fi concediați!“

Vizita clientului misterios te poate lăsa fără loc de muncă! Andrei Popa: „Unii angajați sunt sancționați, iar alții pot fi concediați!“

22 sept. 2022, 02:00, 9 ,
Adnana Gafton în Titlurile zilei

Andrei Popa este client misterios în Iași. Deși remunerația este destul de mică, experiențele trăite în calitate de „client sub acoperire“ sunt foarte hazlii. Majoritatea firmelor din Iași ce se respectă apelează la astfel de servicii pentru a le oferi oamenilor o experiență mai bună în propriul magazin. Angajații riscă să fie sancționați sau chiar să își piardă job-ul, dacă nu respectă procedurile și regulile companiei

Andrei Popa este client misterios în Iași de aproximativ 20 de ani. La început, practica această meserie din nevoia de bani, însă acum a devenit mai mult un hobby și o sursă de venit suplimentară. Job-ul lui stabil este de director de vânzări la o companie din Iași, însă, în paralel, merge la numeroase firme din Iași drept „client sub acoperire“. În portofoliul acestuia intră majoritatea reprezentanțelor auto din Iași, dar și firme de îmbrăcăminte, încălțăminte, supermarketuri, bănci, benzinării, cafenele, restaurante și firme de bricolaj.

Andrei-Popa2

Andrei Popa este client misterios de aproximativ 20 ani

Clientul misterios evaluează atitudinea și comportamentul angajaților

persoana in costum negru ce nu se vede prea bine

Andrei Popa susține că are numeroase avantaje de pe urma job-ului de client misterios

Munca acestui client misterios este una palpitantă. Trebuie să fie foarte comunicativ și interesat să facă o achiziție din magazinul în care evaluează personalul. Vizitele „sub acoperire“ pe care le realizează Andrei Popa au rolul de a evalua serviciile oferite de anumite magazine, dacă angajații respectă regulile procedurile și atribuțiile impuse de angajator.

„Am fost client misterios într-un magazin de haine. Trebuia să cumpăr un tricou. Doamna respectivă nu mi-a prezentat întreaga ofertă din magazin, ba mai mult decât atât, mă obliga să cumpăr unul foarte ieftin pe motiv că celelalte «sunt pentru bogați». M-a făcut să mă simt puțin prost, dar știam că, după o astfel de interacțiune, doamna va fi cel puțin sancționată“, precizează Andrei Popa.

Activitatea unui client misterios se desfășoară în baza unui scenariu bine stabilit. Companiile sunt cele ce doresc testarea angajaților pentru a oferi servicii de cea mai bună calitate clienților.

„Trebuia să evaluez activitatea unui vânzător auto. Cum am intrat pe ușa reprezentanței, un domn m-a și luat în primire. «Ce faci boss, îți dau o mașină? Am pe alese, bani să ai». Recunosc, am rămas puțin surprins. I-am explicat ce anume doresc și cam în câți bani mă pot încadra, pentru că acesta era scenariul, iar replica domnului m-a lăsat fără cuvinte. «Boss, te întorci când ai bani, pe sărăcie nu am ce să îți dau!», declară Andrei Popa printre hohote de râs.

persoana care face cumparaturile la raionul de refrigerate

Clientul misterios își face cumparaturile gratis în supermarket

Andrei Popa: „Am și avantaje de pe urma acestui job. Îmi fac gratis cumpărăturile la anumite magazine“

doua persoane in bar

Andrei Popa este client misterios și în restaurante, baruri și cafenele

Andrei Popa precizează că remunerația pe care o primește un client misterios nu este foarte mare. Plata se face pe proiect sau pe oră. Ceea ce înseamnă că după câteva ore pierdute la un magazin acesta primește în jur de 20 sau 30 de lei. Cu toate acestea, nu se plânge. Reușește să strângă în fiecare lună cam 800 de lei, bani cu care plătește o rată și mai face câteva cumpărături.

Vizitele în supermarket îi aduc și avantaje clientului misterios. Andrei Popa declară că, deși urmărește scenariul impus, poate să aleagă ce anume să cumpere.

„Am și avantaje de pe urma acestui job. Îmi fac cumpărăturile gratis, iar ei îmi decontează. Practic, sunt plătit să îmi fac cumpărăturile“, declară Andrei, foarte mândru de el.

Andrei Popa mărturisește că au fost momente în care angajații și-au dat seama că el este clientul misterios. De obicei, aceste experiențe se termină cu rugăminți din partea angajaților de a nu le face un raport sever. Dacă interacțiunea dintre clientul misterios și personal nu este la nivelul așteptărilor, se impun măsuri de sancționare a salariatului. În cazul în care un angajat are numeroase sancțiuni, se poate recurge chiar și la încheierea colaborării cu acesta.

Andrei Popa a mai precizat că activitatea de client misterios îi aduce numeroase momente hazlii și prea puține sunt cazurile în care simte că a depus o muncă titanică în mod inutil.

Comentarii
  • La 20 ani director ? La anii astia, abia daca stie sa sa-si lege sireturile, e incapabil sa faca cuparaturi. Despre ce vorbiti aici ? Ce e cu tara asta ? V-ati tampit toti ? Ii mai dati si poza. Brava ! Toata ziua-i la pacanele.

  • Ginitorii vin sa vada daca se aplica cerintele aberante ale firmelor….gen profi,mega sau omv in care iti ofera un produs la oferta desi nu are nimeni nevoie de el ca altfel si ar lua de pe raft dar casierul trebuie sa repete ca un papagal ca are produs la oferta, stresand oamenii

  • „Andrei Popa este client misterios în Iași de aproximativ 20 de ani.” adica practica acest job de 20 de ani. Analfabetismul functional e in floare…

  • mda, e plin spamul de Helion… 15 lei vizita lol
    iar despre auto e vb de Lexus probabil

  • Hmmm, am incercat si eu sa fiu client misterios…Pentru o vizita care dureaza circa 2-3 ore ( drum dus-intors plus vizita in sine) esti platit circa 20-25 lei…. Iti pun tot felul de conditii inainte de vizita, plus ca platesti din banii tai si apoi ei iti vireaza dupa circa 1 luna, doua sumele infime…. Am renuntat….. Probabil, e reclama mascata …..Nu mai au clienti…

  • De ce nu se duce și la firmele securiste care ciordesc populimea cu facturi mari–la parlament gowernul meu plagiator l sau căcăceni unde golfaru jonglează cu casele –să te vedem acoperitule dacă ai hambîț––sau ai ca obiectiv doar populimea –restu zațîssssss––

  • un papagal pus turnator de smecherasi de patroni de 2 lei.

  • Ceva nu este ok in acest articol. Nu oricine poate fi clientul misterios. Sunt impuse de anumite conditii.

  • Un sifon ordinar care singurul job capabil pe care il poate avea e meseria de sifon are si fata de atarnache !!!!
    Mu*e sifoanelor !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`