Interpreta de muzică de petrecere Vlăduța Lupău are o casă care arată ca un palat, artista implicându-se în amenajarea locuinței. Astfel, ea și-a pus amprenta creativă asupra acelui spațiu, deși a apelat și la un designer de interior. În ceea ce privește camera fiului ei, Vlăduța Lupău recunoaște că este cea mai frumoasă din toată casa.
„Regina muzicii de petrecere” le-a prezentat recent fanilor vila de lux din Cluj. Casa arată ca un palat și include studio de muzică, dressing uriaș, terasă, piscină și o cameră de poveste pentru fiul ei, Iair.
Vlăduța Lupău are o casă ca un palat
Vlăduța Lupău a dezvăluit imagini din impresionanta ei casă, o vilă modernă din Cluj, unde locuiește alături de soțul ei, Adi Rus, și fiul lor. După ce artista s-a mutat în noua locuință, interiorul spectaculos a atras imediat atenția fanilor. Deși o parte din amenajare a fost realizată cu ajutorul unui designer, cântăreața a mărturisit că s-a ocupat personal de camera bebelușului, punându-și amprenta creativă asupra acelui spațiu.
Visul celor doi soți a prins contur în 2022, când s-au mutat în vila situată în zona Făget, una dintre cele mai exclusiviste zone ale Clujului. Locuința impresionantă se remarcă printr-un design modern, detalii elegante și spații generoase.
Printre cele mai spectaculoase elemente ale proprietății se numără multiple camere spațioase, amenajate cu bun gust, dar și un studio de muzică, esențial pentru activitatea artistei. Apoi, casa are un dressing uriaș, preferatul Vlăduței, o terasă amplă, perfectă pentru momentele de relaxare, dar și o curte superbă, cu peisaje naturale încântătoare. Nu în ultimul rând, vila de lux are și o piscină elegantă.
Artista, emoționată de rezultatul final
Într-un interviu pentru VIVA!, interpreta a vorbit cu emoție despre efortul depus și despre bucuria de a-și vedea visul împlinit:
„Ne-a ajutat Dumnezeu și ne-am făcut casa visurilor! Nici acum nu îmi vine să cred că noi am muncit și am făcut casa aceea. Mă simt mai bine ca la orice hotel. Am vrut neapărat un studio de repetiții și un dressing mareee, că noi, fetele, niciodată nu avem loc suficient pentru haine.”
Ulterior, artista a transmis același mesaj și pe Instagram, scriind simplu și sincer: „Casa visurilor mele e casa mea.”
Deși nu este superstițioasă și nu a apelat la consultanță feng-shui, Vlăduța a ținut mult la un singur detaliu esențial: sfințirea casei.
„Nu sunt superstițioasă și n-am consultat nimic de genul ăsta. Dar am ținut neapărat să nu ne mutăm până nu vine preotul să facă sfeștania. Țin foarte mult la relația mea cu Dumnezeu. Fix în seara în care am făcut sfeștania, am și dormit în casa nouă și simțeam că Dumnezeu e cu noi.”
„Cea mai frumoasă cameră din toată casa”
Deși pentru restul vilei a colaborat cu un designer, în ceea ce privește camera fiului lor, Iair, artista a vrut să se implice integral. A visat la un spațiu cald, delicat, inspirat din lumea poveștilor, și exact asta a creat:
„E cea mai frumoasă cameră din toată casa! Mi-am dorit norișori și ursuleți, iar designul l-am făcut eu 100%. Aici am pus toate ideile și plăcerile mele.”
Rezultatul este o cameră luminoasă, plină de detalii gândite cu dragoste, perfectă pentru un copil. Astfel, Vlăduța Lupău și Adi Rus locuiesc astăzi într-o adevărată casă-palată, un spațiu modern, rafinat și construit cu pasiune.