Prima pagină » International » Xi şi Biden se felicită reciproc, la aniversarea a 45 de ani de relaţii între SUA şi China
Xi şi Biden se felicită reciproc, la aniversarea a 45 de ani de relaţii între SUA şi China

Xi şi Biden se felicită reciproc, la aniversarea a 45 de ani de relaţii între SUA şi China

01 ian. 2024, 20:40,
în International

Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut un schimb de mesaje de felicitare cu omologul său american, Joe Biden, cu ocazia celei de-a 45-a aniversări de la stabilirea relaţiilor dintre Washington şi Beijing şi a subliniat că respectul şi cooperarea „sunt calea corectă” pentru ambele puteri de a avea relaţii bune, transmit luni agenţiile internaţionale de ştiri, citate de Agerpres.

Xi a apreciat că relaţia dintre China şi Statele Unite, de la a cărei stabilire se împlinesc 45 de ani în 2024, „a depăşit dificultăţile şi a avansat în general, de pe urma acesteia beneficiind nu numai cele două popoare, ci şi pacea, stabilitatea şi prosperitatea lumii”, potrivit postului de stat CCTV.

Xi şi Biden se felicită reciproc, la aniversarea a 45 de ani de relaţii între SUA şi China

Preşedintele gigantului asiatic a subliniat că doreşte „să lucreze împreună cu Biden pentru a continua să ghideze şi să navigheze relaţiile dintre China şi Statele Unite, în beneficiul celor două ţări şi celor două popoare şi să promoveze cauza păcii şi dezvoltării mondiale”.

„Cele două părţi ar trebui să pună în aplicare consensurile şi rezultatele la care au ajuns cei doi şefi de stat şi să promoveze dezvoltarea stabilă, sănătoasă şi durabilă a relaţiilor dintre China şi Statele Unite prin acţiuni concrete”, i-a transmis liderul chinez omologul său american, cu referire la întâlnirea pe care amândoi au avut-o în marginea summitului pentru Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) de la San Francisco în noiembrie anul trecut.

Xi a numit formarea relaţiilor dintre China şi SUA „un eveniment major” în istoria relaţiilor bilaterale şi internaţionale.

La rândul său, Biden a exprimat în mesajul său că, „de la stabilirea relaţiilor diplomatice în 1979, contactele dintre Statele Unite şi China au favorizat prosperitatea şi oportunităţile pentru Statele Unite, China şi întreaga lume”, potrivit CCTV.

Preşedintele american s-a angajat să „gestioneze în mod responsabil” relaţiile

Preşedintele american s-a angajat să „gestioneze în mod responsabil” relaţiile şi i-a transmis lui Xi speranţa sa de a „continua promovarea legăturilor dintre Statele Unite şi China pe baza progreselor înregistrate de predecesorii săi şi a multiplelor întâlniri ale acestora”.

Relaţiile dintre China şi Statele Unite se confruntă cu o perioadă de dezgheţ după luni de ostilităţi din cauza tensiunilor comerciale, a concurenţei tehnologice şi a noilor episoade de sancţiuni reciproce, printre altele.

Deşi fricţiunile continuă să existe pe probleme precum Taiwan sau Marea Chinei de Sud, ambele puteri au reluat dialogul militar la nivel înalt pe 22 decembrie 2023, care fusese suspendat de Beijing după ce preşedinta de atunci a Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul în august 2022, o călătorie care a înfuriat autorităţile chineze.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 august 2026
19 august 2026