Din cauza vremii și a cantității mari de zăpadă s-a prăbușit tavanul Editurii UAIC din Iași. Toate birourile de la etaj sunt acoperite de dărâmături și zăpadă.
“Este o avarie de zăpadă, nu este nimic grav. Se întâmplă multe în această perioadă, au căzut în oraș și copaci, de toate”, a declarat prof. dr. univ. Constantin Dram.
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este un copil al revoluţiei din decembrie 1989. Puţin după 1 ianuarie 1990, a fost prezentat primul Birou al Senatului ales în libertate un proiect de editură academică, menită a canaliza potenţialul ştiinţific al universitarilor ieşeni într-o formulă ce consacra, după un model occidental verificat – Presse Universitaire sau University Press –, interesul instituţiei de a-şi promova propriile valori pe o piaţă a ideilor de departe dominată de Capitală.
Formula convenită a inclus şi achiziţionarea unei imprimerii, căci la acea vreme doar autonomia deplină faţă de vechea tipografie a statului garanta şi apariţia a ceea ce voiam să publicăm. Din prima alocaţie valutară pe care Universitatea a primit-o din partea Ministerului s-au achiziţionat două computere şi două maşini de tipar, adăugate zestrei destul de modeste a atelierului de multiplicare unde se litografiau în continuare, în condiţii de o precaritate astăzi greu imaginabilă, cursurile pentru studenţi. S-a constituit apoi o redacţie, s-au alcătuit planuri editoriale şi, în fine, au apărut primele cărţi.
Au trecut de atunci ani care, fiecare, – şi cu concursul unor rectori şi senate cu dragoste de carte – au adăugat titluri, experienţă, responsabilitate financiară, tehnologie tipografică de vîrf, dar mai ales un şir de oameni care s-au identificat cu ceea ce a devenit, puţin cîte puţin, Editura Universităţii ieşene.