Prima pagină » Actualitate » Zeci de ani de închisoare pentru femeia care și-a aruncat bebelușii de la etaj! Copilul de 2 ani a murit

Zeci de ani de închisoare pentru femeia care și-a aruncat bebelușii de la etaj! Copilul de 2 ani a murit

24 iun. 2025, 11:59,
Redacția BZI în Actualitate

Femeia din Botoșani care și-a aruncat bebelușul de la etaj a fost condamnată la închisoare. Judecătorii nu s-au lăsat înduplecați și au dat verdictul dur de închisoare plus despăgubiri uriașe.

Din păcate medicii ieșeni nu au mai putut face nimic să-l salveze pe băiatul de 2 ani care a murit. În schimb, copilul în vârstă de 3 ani s-a trezit din comă chiar în ziua sa de naștere, un miracol cum spun și medicii.

Închisoare pentru femeia care și-a aruncat bebelușii de la etaj? Copilul de 2 ani a murit

O tânără de 24 de ani a fost condamnată la 19 ani de închisoare cu executare, după ce, în vara anului 2023, și-a aruncat cei doi copii mici de la etajul al treilea al unui hotel din Botoșani. Fetița cea mică, de doar 2 ani, și-a pierdut viața pe loc, iar frățiorul ei, în vârstă de 3 ani, a suferit traumatisme severe la nivelul capului.

Imediat după comiterea faptei, mama a încercat să-și pună capăt zilelor, însă a fost oprită de un negociator care a intervenit la timp. Tragedia a șocat comunitatea, iar ancheta ulterioară a scos la iveală detalii tulburătoare. Potrivit expertizei psihiatrice efectuate în cadrul dosarului, femeia era conștientă de ceea ce făcea în momentul atacului, nefiind afectată de vreo tulburare care să-i fi anulat discernământul.

Investigațiile au mai arătat că gestul extrem al mamei ar fi fost motivat de dorința de a se răzbuna pe soțul ei, cu care se afla în conflict. Înainte de tragedie, aceasta i-ar fi trimis un mesaj de adio, ceea ce a întărit ipoteza premeditării.

Pe lângă condamnarea penală, instanța a decis ca femeia să plătească despăgubiri în valoare de peste 106.000 de lei, sumă ce urmează să fie împărțită între unitățile medicale care l-au tratat pe copilul rănit, Serviciul de Ambulanță și tatăl băiețelului supraviețuitor.

Deocamdată, hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată prin apel. În paralel, autoritățile au pus sechestru pe bunurile femeii, pentru a asigura recuperarea prejudiciului.

Lorela și-a aruncat copiii de la etaj pentru că s-a certat cu soțul

Înainte de a comite fapta șocantă, Lorela i-a trimis soțului un mesaj cu subînțelesuri ironice, în care încerca să justifice decizia dramatică pe care urma să o ia. În noaptea respectivă, la scurt timp după ora 00:00, femeia a încercat să se arunce de la etaj împreună cu cei doi copii ai săi. În timp ce micuții au căzut pe caldarâm, ea a rămas atârnată de pervazul ferestrei camerei de motel. Impactul a fost devastator: copilul cel mic, în vârstă de doi ani, a decedat pe loc, iar fratele său, de trei ani, a fost preluat în stare critică și transportat de urgență la spital.

După acest episod, Lorela a amenințat că își va lua viața. Autoritățile au intervenit rapid, iar un negociator al Poliției a purtat un dialog cu ea timp de aproape două ore. Între timp, un pompier a reușit să o extragă din locul în care rămăsese agățată, salvând-o înainte de a-și duce la capăt intenția.

Amândoi copiii au fost duși la spital, însă doar unul dintre ei a supraviețuit. Băiețelul cel mic nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor medicilor. Femeia a fost preluată și ea de echipajele medicale, fiind internată sub pază, în contextul în care era necesară o evaluare completă, inclusiv psihiatrică, dar și pentru continuarea investigațiilor legate de fapta comisă. Zeci de ani de închisoare pentru femeia care și-a aruncat bebelușii de la etaj, dar decizia nu este una definitivă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 decembrie 2025
06 decembrie 2025