Prima pagină » Actualitate » Zeci de mii de teste de depistare gratuită pentru Hepatita C sunt disponibile! Proiectul „Un test pentru viața ta” a ajuns și la Iași

Zeci de mii de teste de depistare gratuită pentru Hepatita C sunt disponibile! Proiectul „Un test pentru viața ta” a ajuns și la Iași

05 mart. 2020, 04:00,
Bianca Ciubotariu în Actualitate

Ieșenii care vor să beneficieze de testare gratuită pentru Hepatita C trebuie să se adreseze medicului de familie. 50.000 de teste gratuite sunt acum disponibile

Asociația „Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA” București, Asociația Medicilor de Medicină Generală/ medicină de familie Iași și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” Iași organizează o campanie de testare rapidă asupra existenței anticorpilor împotriva virusului hepatic C. Testarea este oferită gratuit persoanelor interesate în depistarea precoce a posibilei existențe a virusului hepatic C. Campania face parte din proiectul „Un test pentru viața ta” și își propune propagarea la scară largă a informațiilor privind riscul de îmbolnăvire. Totodată, organizatorii și-au propus să informeze populația despre importanța depistării precoce a hepatitei virale C, în zonele de proiect.

50.000 de teste gratuite

Campania de testare a virusului hepatic C va oferi șansa pentru 50.000 de români să descopere dacă suferă sau nu de această afecțiune. În perioada 1 ianuarie 2020 – 30 iunie 2020, testele se vor efectua gratuit în Iași, București, Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău, Podu Iloaiei, Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei și Dolhasca.

„Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA va achiziționa teste rapide de sânge pentru depistarea virusului hepatic C și le va distribui către Spitalul de Boli Infecțioase Iași. Testarea se va desfășura în parteneriat cu minim 60 de medici de familie din cele trei unități spitalicești din zonele selectate pentru proiect”, spun organizatorii campaniei.

Grupul țintă

Populația țintă o reprezintă persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, înscrise pe listele medicilor de familie sau care beneficiază de îngrijiri medicale în unitățile sanitare și care prezintă risc mediu sau mare de infectare. Persoanelor depistate pozitiv li se vor oferi informații în scop educativ și li se vor prezenta tipurile de centre unde se pot adresa pentru investigațiile următoare și tratament.
Pentru mai multe informații vă puteți adresa medicului dumneavoastră de familie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 august 2026
07 august 2026