Prima pagină » Coronavirus » Zeci de persoane au fost infectate cu coronavirus în timpul unei slujbe
Zeci de persoane au fost infectate cu coronavirus în timpul unei slujbe

Zeci de persoane au fost infectate cu coronavirus în timpul unei slujbe

23 mai 2020, 21:00,
în Coronavirus

Cel puţin 40 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus după ce au participat la un serviciu religios într-o biserică baptistă din oraşul german Frankfurt, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare locale, informează agenţia DPA. Potrivit autorităţilor locale din oraşul învecinat Hanau, cel puţin 16 localnici din acest oraş care au luat parte la acel serviciu religios desfăşurat pe 10 mai sunt infectaţi, deşi s-au respectat regulile de igienă recomandate.

Autorităţile locale din Hanau au decis anularea unui serviciu religios musulman ce urma să se desfăşoare duminică pe un stadion în cadrul lunii Ramadanului, estimând că ar fi iresponsabil să permită desfăşurarea acestuia după cele întâmplate la Frankfurt. Comunitatea baptistă din Frankfurt a anunţat sâmbătă suspendarea tuturor actelor şi serviciilor religioase, care se vor desfăşura din nou numai online.Conform unui responsabil sanitar, numai o persoană din cele peste 40 este spitalizată, după ce un reprezentant al congregaţiei baptiste afirmase că şase pacienţi sunt internaţi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026