Zi foarte importantă pentru români! Ce s-a întâmplat pe 24 ianuarie 1859

Acum 167 de ani, pe 24 ianuarie 1859, s-a făcut Mica Unire. S-au creat premisele statului român modern prin dubla alegere a lui Alexandrui Ioan Cuza ca domnitor al principatelor românești. A fost un eveniment plin de momente tensionate și decisive pentru viitorul românilor.

În urmǎ cu 167 de ani, pe 24 ianuarie 1859, visul unei întregi generații de intelectuali și boieri români patrioți devenea realitate. Alexandru Ioan Cuza, după ce a fost ales domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie în Moldova, a fost ales și în Țara Românească. Prin această dublă alegere, întreaga Europă era pusă în fața faptului împlinit, unirea deplină a principatelor Românești. Era punctul zero al formării statului român modern, un eveniment căruia îi datorăm existența statală de astăzi. Deși istoriografia românească destinată publicului larg și chiar manualele școlare au prezentat acest moment istoric de mare importantă din istoria poporului român ca pe o serie de evenimente firești, festive, care au avut loc cursiv, într-o atmosferă de totală emulație națională, în realitate, unirea din 1859 a fost rezultatul unui context geopolitic favorabil și a unei lupte la baionetă a diplomației și patrioților români. Unirea nu a fost îmbrățișată de toți românii, iar intervențiile străine nu au lipsit. În anii de dinainte și de după unire, existența principatelor a fost pe muchie de cuțit. Tocmai aceste dificultăți fac ca acest eveniment să aibă o importanță și mai mare, reprezentând un exemplu de ambiție, pricepere și inteligență politică românească aproape unică în istoria noastră națională.

Evenimentele care au dus la Unirea Principatelor Române

Unirea din 1859 a fost posibilă doar în cadrul unui context geopolitic favorabil. Până în 1853, nici nu putea fi vorba despre așa ceva. Moldova și Țara Românească era vasale ale Imperiului Otoman și intraseră și sub protectorat rusesc. Cu alte cuvinte, aveau doi stăpâni care încercau să le controleze destinele. În plus, existau și ambițiile Imperiului Habsburgic, care dorea să-și extindă teritoriile pe seama slăbiciunii otomanilor. Românii riscau să ajungă înglobați într-unul dintre aceste imperii. Cele mai mari șanse le aveau rușii. O nouă clasă de intelectuali și tineri boieri patrioți, școlită la Paris, Viena sau Berlin încerca să schimbe mentalități, să aducă un suflu politic, cultural și social occidental în lumea balcanică a principatelor. Ei erau cei care lucrau neobosit la proiecte de constituire a unui stat modern român și puseseră pe tapet problema unirii Moldovei cu Țara Românească.

Deși Revoluția de la 1848 a adus vântul schimbării și a sădit adânc rădăcinile transformării societății românești, înfrângerea ei a arătat clar că fără un context favorabil și sprijin extern toată strădania acestei noi clase de progresiști și unioniști era în van. Când puțini se mai așteptau, a venit și acel moment. Este vorba despre Războiul Crimeii, un conflict pan-european care a dat o șansă unică poporului român. Început în 1853 între Rusia şi Imperiul Otoman, pe fondul luptei pentru dominație în Marea Neagră și a viselor expansioniste ale țarilor, Războiul Crimeii a atras în luptă toate marile puteri europene. Anglia, Franța și Sardinia au intervenit de partea Imperiului Otoman, acel „bolnav al Europei” care nu mai reușea să facă față singur presiunii rusești. Francezii, în special, erau îngrijorați de expansiunea rusească și de ambițiile țariste în Europa, iar Imperiul Otoman nu trebuia lăsat să cadă. După o serie de lupte grele şi după moartea ţarului, oraşul Sevastopol este cucerit de aliaţi.

Rusia recunoaşte înfrângerea şi cere pacea în anul 1856. A urmat Congresul de Pace de la Paris din 13 februarie până pe 18 martie 1856, poate cea mai importantă întâlnire la nivel european pentru soarta statului român modern. Prin tratatul semnat la 30 martie 1856 era reconfigurată ordinea europeană, limitând influența rusească în regiunea balcanică și totodată garantând integritatea Imperiului Otoman. Pentru prima dată, principatele române au intrat cu adevărat în planurile geostrategice ale marilor puteri occidentale, în special ale Franței. Practic, acest tratat de pace a marcat ieșirea Moldovei și Țării Românești de sub protectoratul rusesc și intrarea sub garanția colectivă a Marilor Puteri. Au devenit candidatele perfecte pentru constituirea unui stat tampon în calea expansiunii țariste. Românii, acei intelectuali și revoluționari de la 1848, generația fanastică care a pus bazele statului român modern, au profitat la maximum de acel moment și au făcut un lobby incredibil, mai ales la împăratul Franței, Napoleon al III-lea, pentru unificarea și garantarea integrității Principatelor.

„A fost o şansă unică în condiţiile în care occidentalii doreau organizarea unei bariere în faţa expansionismului rus în Europa. Principatele au fost văzute ca o extensie a Europei moderne în estul Europei. Practic, începând cu 1856 (n. red. – anul încheierii războiului) spaţiul românesc extracarpatic se regăseşte pe harta politică europeană. Principatele nu mai sunt un teritoriu otoman în sensul strict al cuvântului, ci un teritoriu european intrat în garanţia colectivă a Marilor Puteri. Problema reorganizării Principatelor la Congresul de Pace a reprezentat o oportunitate extraordinară. Refugiaţii, în special cei munteni, au făcut un lobby insistent pe lângă Napoleon al III-lea pentru unirea Principatelor sub garanţie franceză, văzută drept unica modalitate de a scăpa de sub protectoratul rus sufocant”, a precizat profesorul doctor în istorie Iulian Nechifor.

Principatele pe muchie de cuțit. Cocuța salvează Unirea
De maximă importanță, la Congresul de Pace de la Paris s-a dispus organizarea în Principate a Divanurilor Ad-Hoc, niște organe reprezentative și consultative convocate în octombrie 1857 în Moldova și Țara Românească pentru a exprima voința românilor privind unirea principatelor. Practic, s-a dat undă verde unirii principatelor. Visul unei generații întregi putea deveni realitate. Acum totul depindea de voința românilor. În plus, în principate a fost trimisă și o comisie de Informare a celor şapte puteri garante, care să constate la faţa locului dorința poporului român. „Soarta Principatelor este acum şi rezolvată în principiu. Totul atârnă pentru cea de pe urmă confirmare de votul naţiunii”, preciza Vasile Alexandrescu – Urechia în 1856. De altfel, reprezentanții Franței spuneau că era foarte important ca românii să convingă marile puteri garante de dorința lor de unire. „Principatele să se declare cu voce tare pentru Unire spre a determina o hotărâre finală a puterilor garante favorabilă aspiraţiilor poporului român”, preciza contele Walewski, ministrul de Externe al Franței către consulul francez de la București.

În acel moment, grupările unioniste din Moldova și Țara Românească au început o amplă mișcare de propagandă în rândul populației. Era o șansă unică în istorie iar mobilizarea a fost exemplară. S-au întrunit comitete ale unirii, cluburi unioniste și se mergea din poartă-n poartă. „Ieşiţi în grădinile publice şi cereţi iscălituri, lucraţi pe uliţă”, îi scria C.A. Rosetti lui I.I. Filipescu. La rândul său, Dimitrie Brătianu trasmitea lui Kogălniceanu: „Mai în seamă strigaţi-o mereu, à tout propos et sans propos. Împuiaţi urechile lumii”. În tot acest timp, intelectualii din diaspora lucrau cu spor pentru a face lobby în marile capitale europene. La Bruxelles, a fost tipărită ediția franceză a „Stelei Dunării”, pentru propaganda externă.

A fost un efort incredibil, o emulație cum rar a fost văzută în istoria noastră națională, cu implicarea tuturor categoriilor sociale. Unioniștii moldoveni mergeau la București iar cei munteni la Iași, puneau la cale, se organizau. Toată această muncă unionistă extraordinară, pe plan intern și extern, a fost la un pas să fie zădărnicită. Puterile potrivnice unirii își trimiseseră agenții în Moldova și în Țara Românească. Au fost indentificați indivizii coruptibili și s-a trecut la fapte. În Moldova, caimacamul Nicolae Vogoride a fost mituit de Înalții funcționari ai Porții cu o sumă frumoasă pentru a împiedica unificarea. Cu ajutorul agenților săi, Vogoride a falsificat alegerile. Reieșea faptul că moldovenii nu doresc să se unească cu muntenii. Rezultatul era catastrofal, visul unirii era practic spulberat. Atunci intră în scenă Cocuța Conachi, soția lui Vogoride, dar amanta lui Alexandru Ioan Cuza. Vogoride a trimis o scrisoare fratelui său la Constantinopol unde s-a lăudat cu isprăvile sale recente din Moldova, scriindu-i despre falsificarea alegerilor. Scrisorile sunt însă interceptate de Cocuța Conachi. Le predă unioniștilor care le publică în presa occidentală. Un impact deosebit l-a avut demisia lui Alexandru Ioan Cuza din funcția de pâcălab de Galați. Prin acea demisie, Cuza devenise omul momentului.

„Toate acestea fiind lovitoare, pe de o parte, în dreptățile pământenilor, iar, pe de alta, în înțelesul înaltului firman bazat pe Tratatul de la Paris, și după arătarea verbală ce am făcut atât Exc. V., cât și d-lui ministru din lăuntru, spre stăvilirea lor, socotindu-le provenite numai de la amploaiați subalterni; nevăzând însă nici o măsură luată, iar măsurile înspăimântătoare predominând și sporind în tot ținutul Covurluiului, mă văd silit, cu o vie părere de rău, împotriva dorinței și datoriei ce am a sluji Patriei într-o vreme așa de gingașe, și a vă cere demisionarea mea de la funcția de pârcălab, fiind o tristă povară sub un asemenea sistem”, scria Cuza. Scandalul a fost uriaș, multe state întrerupând legăturile cu otomanii. În cele din urmă, turcii cedează, iar alegerile sunt anulate și reluate. De această dată, rezultatul a fost favorabil unirii.

„Hai sictir farsorule”. O situație disperată, candidatul numit în timp ce juca biliard
Primul hop fusese trecut. Marile Puteri au recunoscut voința românilor de a se uni. Prin Convenția de la Paris din august 1858 s-a stabilit forma de guvernământ și modul de organizare al noului stat-tampon în calea rușilor. Conform prevederilor Convenției, noul stat primea numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei. Era însă doar o unirea parțială și nu deplină. Adică, noul stat urma să aibă doi domni, două adunări legislative, instituții separate.