Ziua Imnului Național, sărbătorită la Iași în fața Palatului Roznovanu – LIVE VIDEO, UPDATE

Iașul îmbracă haine de sărbătoare, cu prilejul Zilei Imnului Național al României, celebrată anual pe 29 iulie. Ceremonia oficială are loc în fața Palatului Roznovanu, sediul Primăriei Iași, unde autorități locale, militari și sute de cetățeni s-au adunat pentru a onora simbolul sonor al națiunii – „Deșteaptă-te, române!”.

UPDATE: În acest moment are loc defilarea gârzii de onoare.

Ziua Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”

Imnul actual al României, „Deșteaptă-te, române!”, are o poveste legată strâns de lupta pentru emancipare națională și libertate. Versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu în 1848, în plină perioadă revoluționară, iar muzica a fost compusă de Anton Pann – după unele surse – sau adaptată de elevul său, Gheorghe Ucenescu.

Imnul a fost cântat pentru prima dată în public la Râmnicu Vâlcea, în data de 29 iulie 1848, într-un context marcat de speranță și elan revoluționar. Versurile sale, chemând la trezire, demnitate și unire, au devenit în scurt timp simbol al luptei pentru libertate în toate provinciile românești.

În perioada comunistă, imnul „Deșteaptă-te, române!” a fost interzis, fiind înlocuit cu piese de propagandă ideologică. A fost readus în prim-plan în decembrie 1989, în timpul Revoluției, când a fost cântat spontan în stradă, devenind simbolul speranței și al libertății câștigate cu sânge.

La scurt timp după căderea regimului Ceaușescu, în 1990, „Deșteaptă-te, române!” a fost declarat oficial Imnul Național al României.

Mesajul imnului „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent în toate imnurile naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.

Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest „acum ori niciodată” concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele două strofe, cea de-a patra şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!