Astăzi, 2 aprilie 2025, este sărbătorită Ziua Jandarmeriei Române, la Iași. Instituția sărbătorește 175 de ani de la înființare.
„Jandarmeria Romana împlineşte 175 de ani de existenţă neîntreruptă în Iaşi fiind înfiinţată la 3 aprilie 1850 domnitorul Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei, semnând actul de înfiinţare al Jandarmeriei, ofisul „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Astăzi organizăm o sesiune de comunicări ştiinţifice despre istoriei Jandarmeriei, vom aborda întreaga perioadă de existenţă a noastre. Un moment inedit al evenimentului va fi o prezentare a apariţiei Jandarmeriei în teatru şi film. Avem invitaţi de marcă şi invitatul surpriză este comandantul Academiei de Poliţie general maior Liviu Uzlău, care este tot jandarm. Este primul jandarm comandant al Academiei de Poliţie”, a transmis inspector șef Florin Chesaru, Jandarmeria Iași.
Evenimentul se desfășoară la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.
„Este o sărbătoare a Jandarmeriei Române, o instituţie istorică a acestei ţări care a fost întemeiată de ultimul domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, şi care are în spate aproape 2 veacuri de funcţionare în mai multe structuri, dar cu aceeaşi misiune de a apăra ordinea publică şi de protecţia obiectivelor esenţiale ale statului. La acest moment aniversar vor fi evocate toate etapele de funcţionare, inclusiv cea din perioada regimului comunist când Jandarmeria a fost desfiinţată şi în locul ei au fost înfiinţate trupele de securitate. E un moment de memorie, de judecată nepărtinitoare. Cu glorie îşi poartă uniformă şi tradiţia”, a transmis Florin Cîntic, directorul Arhivelor Naţionale Iaşi.
După Revoluţie a fost oficial desfiinţată Securitatea. Unii ofiţerii au fost distribuiţi în alte structuri ca să li se piardă urma, dar cei mai mulţi au rămas în noua Jandarmerie. Teoretic, Securitatea a dispărut prin transformarea ei în Jandarmeria Română.
Este vreo diferenţă între fostele trupe de Securitate şi actuala Jandarmerie Română? Doar de discurs. Securitatea bătea în numele regimului comunist, pe când Jandarmeria bate în numele democraţiei.
Să ne-o luați in gura mârleți fără școală! O mare mumu de ziua voastră!mai primiți și premii cei mai ciocănari dintre voi, hai poftă bună!🍆
Jandarmereala unde va e pagina de Facebook?
Iar și-a bătut joc Chirica de madam Necula trimițnd-o la festivități să stea la loja să doarmă – n front și la muncă să lase mapele pe mâna consilierei care știe exact ca ea NIMIC … vai de capul bietului ieșean cu așa catastrofă de viceprimar
Jandarmeria apǎrǎ hoția
Jandarmeria nu-i apara pe romani! Este in slujba politicienilor si au instruire neromaneasca, sunt tactici straine.
Unde e pagina de Facebook a Jandarmeriei Iași? Au spart-o hackerii? Sau nu sunt în stare sa o tina?