Eveniment-Social

156 de ani de Excelență a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași

Publicat: 14 ian. 2021
Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași
Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași

Aniversarea a 156 de ani de existență a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași reprezintă un moment de bucurie în sufletele fiecărui profesor, elev, om al școlii noastre. Chiar dacăanul acesta evenimentul are loc în condiții excepționale, solitare fizic, el se relevă ca o reflecție personală asupra unui Timp închipuit pe durata lungă, drept suma unei evoluții sub diferite vremuri.

Suntem ceea ce au construit semenii noștri și au lăsat ca moștenire deosebită calitativ, valoric și pertinent, moștenire care stă sub semnul celor

3R – RECUNOȘTINȚĂ, RESPECT, RESPONSABILITATE

Recunoștință pentru toți cei care au creat efigia școlii ALESE, a școlii îndrăgite și recunoscute ca cetate de cunoaștere și loc al împlinirii spirituale.

Respect pentru seriozitatea educației și pentru toți cei implicați: profesori, elevi și întreg personalul care asigură funcționarea școlii. Admirație și prețuire pentru elevii străluciți și profesorii dăruiți.

Responsabilitate pentru valorile clădite și pentru păstrarea emblemei excelenței, care face din Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iașio instituție distinctă  în comunitatea academică a lumii apropiate și mai îndepărtate geografic, lume în care elevii ei devin mesagerii și ambasadorii spiritului românesc.

În numele acestei simbioze creatoare și statornice care o reprezintă Colegiul Național „Mihai Eminescu”, se cuvine să ne îndreptăm gândul, la ceas aniversar, și să aducem un omagiu celor care poartă matricea sa spirituală, pentru munca lor în cultivarea valorilor perene, pentru talentul și măiestria pedagogică.

1865-2021 – Scurt istoric

Legea asupra instrucţiunii din noiembrie1864 prevedea la articolul 184: În toate oraşele unde sunt licee de băieţi, se vor stabili şcoli secundare de fete compuse din cinci clase. Pe această bază, ia fiinţă Şcoala Secundară de Fete sau Externatul Secundar de Fete, care îşi începe cursurile în ianuarie 1865la clasa I secundară, cu 12 elevecare proveneau din medii foarte diferite, două dintre ele fiind orfane. Primele obiecte de studiu au fost matematica, limba română, ştiinţele naturii, geografia, istoria, limba franceză, religia, desenul, caligrafia şi lucrul manual.

În 1866, funcţionau două clase (I şi a II-a) cu 24 de eleve. În 1867 existau trei clase cu 36 de eleve. Între 1868 şi 1877, au funcţionat 4 clase cu 52 de eleve. În 1882 a avut loc reorganizarea școlii, cu introducerea unor clase paralele (divizionare), de exemplu, cursurile încep cu 94 eleve la clasa I.Din 1905 şi până în 1908, instituţia, devenită liceu, va funcţiona sub denumirea de Şcoala secundară de gradul II cu 8 clase, iar din 1908, Şcoala secundară „Oltea Doamna”. Prima promoţie de liceu a absolvit în 1909. În acelaşi an, ultimele două clase ale cursului superior se scindează în două secţiuni: modernă şi clasică modernă (ştiinţele naturii).Între 1928 şi 1934, durata studiilor secundare este fixată la 7 ani: 3 clase la ciclul inferior, cu diplomă de absolvire şi 4 clase la ciclul superior, cu examen de bacalaureat.Între 1934 şi 1948, durata studiilor secundare a fost de 8 ani, iar cursurile au fost organizate pe două secţii: ştiinţifică şi literară.Între 1956 şi 1960, durata totală a studiilor la Şcoala medie numărul 2 a fost fixată la 11 ani.Din 1960 se revine la şcolaritatea de 12 ani, sub noua denumire, Liceul Mihai Eminescu.

În 1877 Externatul Secundar de Fete a fost transformat în şcoală profesională, pentru ca cinci ani mai târziu, în 1882, să îşi reia cursurile sub vechea denumire, Externatul Secundar de Fete. În perioada 1893-1896, în cadrul şcolii a funcţionat o Secţie normală care pregătea învăţătoare suplinitoare. În 1905 Externatul Secundar de Fete a fost transformat în liceu cu opt clase, cu numele de Şcoala Secundară de Fete. Prin decretul 2688/5.10.1908 Ministerul Instrucţiunii şi al Cultelor, condus de Spiru Haret, aprobă noua denumire – Şcoala Secundară de Fete „Oltea Doamna”. Acest nume a fost cerut de directoarea de atunci a şcolii, Tereza Stratilescu, ca un omagiu adus mamei domnitorului Ştefan cel Mare, cu ocazia descoperirii pietrei funerare a Doamnei Oltea şi aşezării acesteia în Mănăstirea Probota. Sub această denumire, şcoala devine liceu clasic-modern cu opt clase, corespunzător cu liceul modern al şcolilor de băieţi. Ziua şcolii urma să fie sărbătorită la 4 noiembrie. Din anul 1925, absolventele au susţinut examenul de bacalaureat care le permitea accesul la studiile universitare. În 1945, şcoala a primit denumirea de „Liceul Teoretic de Fete numărul 1”, pentru ca din 1952, şcoala să funcţioneze sub denumirea de „Şcoala Medie de zece ani numărul 1”, apoi, din 1956, „Şcoala medie numărul 2”.

Prin ordinul 3320/20.08.1960, Ministerul Învăţământului şi Culturii decide ca şcoala să se numească Liceul nr.2 „Mihai Eminescu”. Numele de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a fost în vigoare din 1990 până la 1 septembrie 2008, dată la care devine Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Iaşi.

Pe lângă numeroasele schimbări ale denumirii şi profilului, şcoala a trecut şi prin dese schimbări de sediu. Iniţial, şcoala a funcţionat la un loc cu Şcoala Primară din Sărărie, pentru ca în lunile aprilie-octombrie 1865 să închirieze casa Catincăi Dumitriu din apropierea bisericii Vulpe. Anul următor, Externatul Secundar a funcţionat într-o clădire din curtea bisericii Bărboi şi apoi în casele Donici, din strada Sărărie. Între 1867 şi 1882, şcoala a funcţionat în clădirea din curtea bisericii Sf. Sava, apoi, vreme de cinci ani, Externatul s-a instalat în casele fostului pensionat francez Jordan din strada Sărărie, după care, din 1887 până în 1896, şcoala a închiriat o proprietate a lui Alecu Şendrea, casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri, pe stradela Vasile Alecsandri, loc pe care până de curând se afla Muzeul Teatrului. Din 1896, şcoala închiriază casele Bălaşei Şendrea din strada Procojnie, unde rămâne timp de patru ani.

Aprobată în 1898, construcţia unui nou local se încheie în 1900, când este inaugurată clădirea din curtea Mânăstirii Golia. La 19 august 1909, clădirea este însă distrusă de un puternic incendiu. Din 27 octombrie 1909 şi până azi, şcoala îşi desfăşoară activitatea în clădirea din str. Mihail Kogălniceanu, fostă proprietate a lui Alexandru Mavrocordat unde funcţionase anterior o şcoală de băieţi – Institutele Unite, şcoală la care a predat pentru scurt timp lecţii de logică Mihai Eminescu.

În timpul primului război mondial, cursurile au fost întrerupte din noiembrie 1916 până în noiembrie 1917, timp în care localul a fost transformat în spital militar, în care au lucrat ca voluntare profesoare și eleve ale școlii, în frunte cu directoarea Tereza Strătilescu. În anul şcolar 1918-1919, cursurile s-au desfăşurat în clădirea Seminarului Pedagogic din strada Toma Cozma nr.2, pentru ca abia în august 1919 să revină în localul din strada Mihail Kogălniceanu.

După încercările comitetului şcolar, din care făcea parte în calitate de cenzor Mihail Sadoveanu, de a cumpăra casa Mavrocordat, la insistenţele directoarei de atunci, Tereza Strătilescu, ministrul Spiru Haret aprobă achiziţia clădirii care astfel devine proprietatea şcolii în 1920. Doi ani mai târziu, în clădirea de lângă poarta din strada Muzelor s-a amenajat internatul, apoi, în anul 1925, s-a construit alături de clădirea principală o sală folosită pentru gimnastică şi festivităţi, iar între 1935 şi 1937, s-a construit o nouă clădire, cu 8 săli de clasă şi un laborator, dată în folosinţă la 15 decembrie 1938. În timpul celui de-al doilea război mondial, liceul a fost evacuat în comuna Balint, Lugoj, revenind în clădirea proprie în februarie 1945. În 1970, liceul a obţinut o nouă clădire, care servise anterior liceului pedagogic.Din păcate, toate aceste mutări, incendii, evacuări și relocări au avut drept consecință pierderea unor documente importante din arhiva școlii.

De-a lungul celor 156 de ani de existenţă, şcoala a avut 16 directori, între care un singur bărbat. Prima directoare, Smaranda Macry a fost încadrată în decembrie 1864 şi a condus şcoala până în septembrie 1866. Din septembrie 1866 şi până în martie 1882, şcoala a fost condusă de Cleopatra Petit, profesor de limba franceză. După două luni de direcţie a doamnei Victoria A. Urechia, în octombrie 1882 a fost numită în funcţie Maria Amfilochi Xenopol, care a condus instituţia timp de douăzeci de ani. Din ianuarie 1902 şi până în septembrie 1929, direcţia şcolii este deţinută de Tereza Strătilescu, profesor de istorie, personalitate deosebită, remarcabil talent pedagogic. De numele ei se leagă momentele cele mai importante din istoria şcolii. Au urmat, pe rând, Margareta Roiu, profesor de matematică (1929-1939), Clemansa Grecea, profesor de istorie (1939-1941), Elena Partenie, profesor de fizică şi chimie (1941-1948), Georgeta Hagi, profesor de geografie (1948-1950), Debora Leibovici(1950-1958),Ana Aurora Goia, profesor de germană şi franceză (1958-1963), Margareta Năstase, profesor de chimie (1963-1978), Crenguţa Gâldău, profesor de limba română (1978-1989), Dimitrie Terzici, profesor de limba franceză (1990-2005), Niţa Nedea, profesor de biologie (2005-2007). Din 2007 până în prezent directorul şcolii este doamna Gabriela Săndulescu, profesor de matematică.

De departe cea mai puternică şi influentă personalitate din acest şir de directori a fost Tereza Strătilescu. Ea a fost cea care a reorganizat şcoala, căutând permanent noi modalităţi de a oferi cât mai multe şanse elevelor şcolii. Spirit progresist, Tereza Strătilescu anticipa multe dintre ideile educaţiei moderne, idei care par desprinse din discursurile pedagogilor de astăzi. De pildă: Niciodată şcoala să nu spună – asta nu e treaba mea, ci a părinţilor. De aceea, şcoala şi familia trebuie să se cunoască, să se înţeleagă, să se sfătuiască, să se ajute reciproc.Sau: Profesorii trebuie să îmbine căldura convingerii inspirată de dragostea de om cu datoria față de școală și elevi. Profesorul este pretutindeni profesor, de aceea conduita sa trebuie să fie întotdeauna potrivită cu funcția ce o are. Sau: nu-i este îngăduit profesorului să nu țină seama de puterea de muncă a elevilor, de condițiile lor de viață.Sau: (elevului) pe lângă învăţătură îi trebuie şi hrană corespunzătoare, aer, repaus, distracţie, gimnastică, sport, chiar dans. Ori, şi mai bine: Mai presus de toate, să nu uităm că scopul final al educaţiei este să puie pe educat în stare de a-şi continua el însuşi educaţia după ce va isprăvi şcoala, de a-l pregăti pentru acea educaţie de sine care face în fine dintr-un om aceea ce poate el fi, omul prin excelenţă. De menţionat că Tereza Strătilescu era de fapt continuatoarea unei tradiţii de excelenţă, profesionalism şi dăruire în domeniul educaţiei.

Dacă vorbim despre contribuția directorilor la dezvoltarea școlii „în ființa ei fizică și spirituală” – cum ar spune Tereza Strătilescu – nu le putem uita nici pe Margareta Roiu, care a reușit să adauge o nouă clădire la zestrea școlii (Corp B1), Debora Leibovici și Ana Goia, care au făcut tot posibilul să își ajute elevele să termine școala în perioada epurărilor din anii 50, consacrând legătura de suflet dintre elevi și dascăli ca pe o marcă a școlii, sau pe Margareta Năstase, care a crescutnivelul de performanță al școlii prin exigență, ridicarea permanentă a standardelor, respect pentru reguli și lege. Tot ea este cea care a obținut pentru școală ceea ce numim astăzi „clădirea nouă” (Corp A).

Cu asemenea valori puse la temelia educaţiei, nu este de mirare că această şcoală a dat foarte multe nume care pot figura pe o listă de „prima femeie care…” Dintre profesori, putem menționa nume cum ar fi Ana Conta Kernbach, prima femeie din ţară aleasă în Consiliul general al instrucţiunii, Vera Miller Lebedev, matematician, prima femeie profesor universitar într-o disciplină ştiinţifică, autoare a unor lucrări originale în domeniul Teoriei numerelor şi al Teoriei funcţiilor de variabilă complexă, Elena Buznea Meissner, pedagog, militantă pentru emanciparea femeii, fondator al primei Societăţi pentru ocrotirea copilului din ţară, carepune bazele pedagogiei speciale în România. A deschis o şcoală specială pentru copiii cu dezabilități, şcoală care a funcţionat la Bucium în vila Greierul  până în 1958. Silvia Creangă, profesoară la Liceul „Oltea Doamna” în perioada 1920-1944, a fostprima femeie din România care a obţinut titlul de doctor în ştiinţe matematice. A publicat numeroase lucrări de geometrie în reviste din ţară şi străinătate (Revista Academiei – Paris), a publicat două ediţii (1935, 1943) ale volumului  Probleme de matematici elementare. A ştiut, înainte de toate, să inspire dragoste pentru matematică, multe eleve talentate devenind cadre didactice universitare, matematicieni de renume în lumea academică (Florica T. Câmpan, Ştefania Ruscior, Olga Costinescu, Anca Precupanu, Monica Frunză).

Dacă vorbim despre absolventele şcolii, trebuie să o pomenim pe Elena Puşcariu Densuşianu, medic oftalmolog, prima femeie profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, cu studii de specialitate la Institutul Pasteur din Paris, doctor în medicină în 1899, fondatoarea Clinicii de oftalmologie din Iaşi; Ella Negruzzi, avocat, militantă pentru emanciparea femeii din România, prima femeie care a profesat avocatura în ţara noastră şi printre primele din lume; Raluca Rîpan,absolventă din 1914, prima femeie academician din România; Maria Ropală Cicherschi, prima femeie  medic legist din Europa.

Printre absolvenţii de marcă ai şcolii mai amintim scriitori – Camelia Nădejde (cunoscută sub pseudonimul Lucia Mantu), Alexandra Gavrilescu (Otilia Cazimir), Profira Sadoveanu, Nichita Danilov – medici – Maria Briese, fondatoarea clinicii de endocrinologie de la Iaşi, Maria Franche, Lidia Jacotă Briese, Asia Baliff Chipail, Mărioara Tănăsescu Niculescu, etc. – artişti lirici – Magda Ianculescu, Viorica Cortez, Ella Urmă – artişti plastici – Mărioara Dumitrescu Dumbravă, Cela Neamţu, autoarea lucrării monumentale de tapiţerie Ferestre pentru Ierihon care decorează Catedrala Ortodoxă din Ierihon – actori şi regizori – Rodica Mandache, Liviu Smîntînică, Ovidiu Lazăr, Ozana Ciubotaru, Doru Aftanasiu, Monica Bârlădeanu, Cristian Mungiu – sportivi de performanţă – Dan Irimiciuc, vicecampion mondial de scrima tineret 1969, prima medalie olimpică a Iaşului la scrimă, cercetător ştiinţific, coautor la 14 brevete de invenţii la Combinatul de Fibre Sintetice Iaşi, Maricica Puică, medalie de aur pentru cursa de 3000 m şi bronz la 1500 m la Olimpiada de la Los Angeles în 1984, deținătoarea unui record mondial şi medaliată în numeroase concursuri internaţionale – psihologi, politologi – Vasile (Bebe)  Mihăescu, Alina Mungiu Pippidi, Lucian Dîrdală – jurnaliști– Alex Vasiliu, Raluca-Daria Diaconiuc, Alex Aciobăniței, Alex Nedea, George Onofrei, Carmen Târnoveanu ș.a.m.d.

Provenienţa socială a elevilor:

Între 1895-1905:

-funcţionari – 46,6%

-profesiuni liberale – 23, 9%

-comercianţi – 14,3%

-preoţi – 9,3%

-agricultori – 4,2%

-industriaşi – 2%

În perioada interbelică:

-funcţionari – 53%

-arendaşi – 2%

-comercianţi – 14%

– alte categorii – 25%

-agricultori – 4%

-industriaşi, rentieri – 2%

În prezent, elevii școlii sunt ilustrarea societății românești actuale, ei provenind din toate mediile și clasele sociale, de diferite naționalități și confesiuni religioase, majoritar din mediul urban –90,84%. 1,12% dintre elevii noștri sunt bursieri din Republica Moldova. 107 elevi (7,54%) care provin din familii cu o situație financiară precară beneficiază de burse oferite de statul român, de Fundația Pro Ruralis (12) sau de persoane private (19). Mai există, din păcate, și alți elevi care ar avea nevoie de ajutor financiar și pentru care nu am reușit încă să găsim surse de sprijin. În afară de burse, școala, prin Asociația APEL „M.E.” (a părinților) și prin Asociația „Oltea Doamna”, sprijină/recompensează financiar participarea/rezultatele elevilor cu performanțe deosebite la concursuri, sesiuni de comunicări sau festivaluri naționale sau internaționale.

FRÂNTURI DIN VIAŢA ŞCOLII PĂSTRATE ÎN ARHIVE

DISCIPLINĂ- PROFESORI

1865: “…clasa nu s-au urmat din lipsă de tabelă…”

“…clasa nu se ţine din lipsă de hărţi…”

“…absentă din lipsă de localu şi de mobilimentu care au fost sequestrată de proprietara vechiului localu…”

“…absentă din cauza ornicului…”

“…absentă din cauza revoluţiei de la 3 aprilie a.c….”

“Joi, 5 mai sau serbatu fiind que au fost Înălţarea Domnului.”

1869: Ministeriulŭ cultelorŭ şi instrucţiunei publice

Prescriptŭ-Verbalŭ.

Consiliulŭ permaninte de instrucţiune publică întrunindu-se astă-di 9 Ianuariŭ1870, în şedinţa plinară sub preşedinţa D-lui ministru, şi,

Considerându că până acumu D-nii profesori să credeaŭ, nu scimŭ cumŭ, în dreptŭde a părăsi posturile lorŭ îndată ce luaŭ ostenéla de a adresa la ministeriŭ uă cerere de concediŭ, fără a mai ascepta să le vină încuviinţarea;

Considerândŭ că, ministeriulŭ instrucţiunii publice nu este vis-à-vis de corpulŭ înveţămêntului unŭ simplu biuroŭ de înregistrare, destinatŭ numai a pune câte unŭ numerŭ pe ori-care chârtiă, fără dreptulŭ de a găsi că trebuie să fie primită séŭ respinsă;

Considerândŭ că, pentru a părăsi unŭ serviciŭ publicŭ nu e destulŭ să mărturisimŭ dorinţa de a merge ân afaceri private, acésta nu mai multŭ pentru unŭ profesorŭ de câtŭ pentru ori-cine ocupă în ştatŭ veri-uă funcţiune;

Considerândŭ că, acéstă procedură care s’a urmatŭ până astădi în materia de concedii începe a părea atâtu de înlesnitòre în câtŭ prinde a fi întrebuinţată pre adesea-ori, după cumŭ dovedescŭ dosarele ministeriului, în care se vede unŭ mare numerŭ de asemenea esemple;

Considerândŭ că, acestu faptŭ nu pòte avea altŭ resultatŭ de câtă de a reduce anulŭ scolarŭ la unŭ fòrte micŭ numerŭ de dile şi de a păgubi multa vreme junimea studiòsă de bine facerile instrucţiunii;

Considerândŭcă, este chiarŭ în interesulŭ corpului înveţătorŭ ca toţi aceia cari au onòrea de a face parte din elŭ să dea, nu mai pucinu prin actele de câtŭ prin lecţiunile lorŭ, esemple de îndeplinirea consciinţiòsă a datoriilorŭ, pe care în tòte dilele o cerŭ de la scolari;

Considerândŭ că, cu câtŭ misiunea de profesorŭe mai delicată şi mai frumòsă, cu atâtŭ absenţele şi abaterile acelorŭ cărora le este încredinţată suntŭ mai pline de daune şi mai vetămătòre, atingêndŭ în junime şi în viitorŭ;

Considerândŭ că, prevedêndŭ totŭ reulŭ ce pòte decurge din lipsa profesorulŭ de pe la scòle, însuşi legea instrucţiunii publice să face aspră în acestŭ locŭ şi ordonă a se reţinea léfa pentru absenţele neîntemeiate, pălindŭ chiarŭ prin destituire pe acelŭ care le prelungesce peste uă lună de dile.

Apoi pe aceste motive, consiliulŭ sub preşedinţa D-lui Ministru decide în şedinţa plinară ca, a pleca de la postulŭ seŭ înainte de a dobândi încuviinţarea ministrului, nu e permisŭ nici unui profesorŭ şi ca la toţi, contra-venindŭ, se vorŭ aplica prescripţiunile legii.

Pentru a se face mai bine cunoscută acéstă decisiune pe la scòlele şi facultăţile din ţéră, se va da publicităţii prin „Monitorulŭ oficialŭ”

Preşedinte, ministru G.MÂRZESCU,

Aron Florian, I. Zalomit, A. Marin, D. Petrescu.

Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei publice, Direcţiunea învăţământului secundar şi superior

1898 Dómnă Directóre

Fiind informat că la unele şcóle nu se ţine sémă de disposiţiunea art. 42 din regulament, de a se nota minutele întârdiate sau sacrificate ale profesorilor, subsemnatul vă atrage atenţiunea asupra acestei cestiuni, şi vă pune în vedere că sunteţi obligat a însemna minutele întârziate pe marginea condicei de presenţă şi în dreptul orei, chiar dacă numărul lor ar fi de 5 minute; în lipsa D. Vóstră secretarul va face acésta. Veţi pune totodată în vederea domnilor profesori că însăşi Dlor sînt datori de a’şi nota minutele întârdiate în lipsa D. Vóstră şi a secretarului şcólei. Ministru, (Ordin al Ministrului Instrucţiunei publice -No.109000 din 16 martie 1898 )

1902: “Se justifică absenţa de sâmbătă 10 ianuarie, când profesoarele au fost prezente la serviciul funebru de un an de la moartea fostei Directoare.”

DISCIPLINĂ-ELEVI

1870: “Jos amintitul doctor în medicină atestez că domnişoara Elena Popovici fiind de constituţie foarte debilă nu pòte urma lucrul de mână în şcolă.”

“Prescriptu verbalu

Astadi anului 1870 Martie în 6 dile- Sub-semnaţii membri Consiliului Şcolaru de la Externatulu Secundaru de fete din Iassi, subu presidinţa Dnei Derectore, avându în videre manifestaţiunile cuprinse în epistola scrisă de Filipu Elena eleva din clasea a IIIa din acestu scola, şi găsindu că acele manifestaţiuni probeadă o plecare cătră o conduită rea, care pote se lovescă atâtu în viitorul ei ca fată, iară pre de altă parte potu produce scandalu între elevile din clasulu sau pre cumu şi între elevile celor-lante classe; apoi pentru a se perde din mintea celor-lante eleve conduita elevei Filipu Elena şi pentru ca şi ea să se corigeze în conduita pentru viitoru, şi pentru a se da esemplu şi celor-lante eleve că o conduită rea nu rămâne ne pedepsită; decidem ca culpabila Filipu Elena să fie pedepsită conform articului 73 Regulamentului de ordine şi disciplină pentru gimnasiu şi Liceu, şi art.129, litera D. din legia asupra instrucţiunei cu gonirea provisore din şcola pe timpu de astădi până la finele lunei acestei se va face cunoscută despre aceasta punitiune şi părinţiloru.” Direcţiunea, Cp. Petitu Stamate, Z. Păunu,  A. Nanu  (Transcriere din registrul de procese verbale)

1901: “Elevele Popescu Zenobia şi Popescu Paraschiva, Dospinescu Magda  şi Dospinescu Ecaterina au fost eliminate pe 8 zile pentru că nu au venit la sebarea de 10 mai.”

1903: “Eleva Mărgineanu Natalia din clasa a III-a este îndepărtată pe 3 dzile pentru că în orele de clasă se preumblă pe stradă.”

Domnului Ministru Cultelor, Bucureşti La petiţiunea Dlui Patriciu pe care ne-o trimiteţi sub No1380, vin a Vă referi următoarele:

Eleva Patriciu Maria, e o elevă fòrte ră şi mai ales obraznică, de care nu-I profesoară să nu se plângă. Sâmbăta trecută, profesoara dirigintă a clasei I-a o aduce la cancelarie cu musteţe şi barbă făcute cu cerneală. Din cercetarea făcută de dirigintă a reieşit că eleva Baiardi o mânjise, dar ea consimţise, ba încă complectase cu creionul de desemn lipsurile desemnului în cerneală, şi noi am găsit-o în coridor când am eşit din cancelarie, prăbuşindu-se de rîs, ceea-ce numai probă de nevinovăţie nu poate fi. Am eliminat pe 3 dile pe ambele eleve pedeapsă prea uşoară însă, având în vedere că ambele erau eleve scutite de taxă, şi ajutate încă şi de soc. Învăţ. Pop.Român şi cu haine şi cu cărţi.

Cele ce istoriseşte D. Patriciu despre purtarea mea faţă de Dsa sunt absolut ne-exacte; nu stă în obiceiurile mele să vociferez şi nici o-dată n’am răcnit la nimeni. Dumnealui e acela care s’a obrăznicit, sub cuvânt că i-am pedepsit fata fără a face cercetare şi numai când Dsa şi-a permis să zică că: “Să cunoaşte că-i şcoala lângă Golia!” – atunci natural, am chemat servitorul să-l deie afară, aceasta a fost Duminică.

Dacă pentru atât de nimică pedeapsă, un părinte îşi permite asemenea obrăznicie, Vă rog să vă gândiţi ce mai poate fi când vor rămâne fete corigente sau repetente. Şi vă asigur că atitudinea Dlui Patriciu era atâta de arogantă, încât Vă mărturisesc că am crezut că băuse.

Faţă însă cu insulta Dlui Patriciu credeam că nu mai trimite fata la şcoală; care însă n’a fost surprisa noastră când după 3 dile o vedem ear. Atunci, nu numai eu, dar toate profesoarele au fost de părere că trebue să o eliminăm până la sfârşitul anului, căci de sigur asemenea expresii a emis Dl Patriciu şi faţă de fata lui, şi în orice caz, nu-i posibil de admis că autorităţile şcoalei să închidă ochii asupra insultelor ce-I sunt aruncate în faţă. De aceea după cum am avut onoare să raportez Dlui Inspector sub No 51, am eliminat eleva până la finele anului, lăsând drepturile ce-I dau Art. 295 din regulamentul şcol. Secundare, adică dreptul de interogaţii la sfârşitul bimestrului şi de examen. Dacă n’am fi luat această măsură, atunci D. Patriciu care pentru aşa mică pedeapsă s’a bizuit să ne arunce asemenea insultă, se va găsi de sigur în drept să vie să ne şi bată la sfârşitul anului când fiica sa după toate probabilităţile, va rămâne repetentă.” (Transcriere a unei scrisori a doamnei Tereza Strătilescu adresată Ministrului Cultelor)

1910: “Elevele Zadig, adecă în special sora mai mare Elena – cea mică a momiţat numai întrucâtva pe cea mare – s-a făcut vinovată de flirtaj repetat şi prelungit prin corespondenţă şi pe strade… De aceste fapte ale Elenei Zadig, însă, eu am aflat numai după ce ea a plecat acasă în vacanţa de vară cu media 10 la conduită!

Ca mamă, doamna Zadig, se înţelege, ne-a rugat, a propus să se arunce în genunchi, dar eu i-am răspuns că nu poate fi vorba de asemenea lucruri şi că pentru mine singurul lucru important e să aflu adevărul.

După trei zile mă pomenesc cu o scrisoare de la fată ce îmi spune că “într-un moment de rătăcire a lunecat, dar n-a căzut”. Mărturisirea mi-a părut cinică în gura unei fete pe care eu avusesem naivitatea s-o cred inocentă. Pe de altă parte, din cercetările făcute am înţeles că momente de rătăcire fuseseră multişoare şi simultane şi atunci i-am scris fetei că, dacă vrea să mai poată sta de vorbă cu mine, apoi să-mi facă mărturisirea completă a tuturor păcatelor. Mă pomenesc cu mama şi cu fata, care foarte dégagé, mai să-mi întindă mâna, declară că nu are nimic de mărturisit…

Spun drept că nu chiar atât de mare îmi pare vinovăţia flirtajului, deşi destul de mare la o elevă de clasa a VII-a, cât mai cu seamă hipocrizia, duplicitatea cu care m-a îmbrobodit pe mine, care căutam să o luminez şi neruşinarea cu care neagă şi mama şi fata…

De învăţat, învaţă bine, dar un caracter moral destul de pronunţat are până la vârsta asta, care mă face să deplor posibila ajungere în învăţământ a unei asemenea fete. De actriţă e bună, dar de educatoare, să ferească Dumnezeu şcoala.”  (director Tereza Strătilescu)

1912: “Constatând atât din corespondenţa ei cât şi din plimbările la teatru şi cinematograf cu băieţi străini că această fată (Popescu Elena)devine un element periculos pentru şcoală, am hotărât excluderea ei definitivă din această şcoală…

Această elevă din provincie, trăind aici la gazdă, pe lângă păcatele mai mici că se pudra, îşi lăsa gâtul decoltat şi-şi umfla părul, se ducea la teatru cu băieţi străini şi ţinea corespondenţă cu bărbaţi străini din provincie care o ajutau cu sume de bani. Iar o fostă colegă a ei din Galaţi îi scrie în una din scrisori că „desigur că are căutare la Iaşi” şi că „să se silească încaltea să facă cunoştinţă cu toţi băieţii din Iaşi”… În fine, o familie peste tot imorală şi veţi conveni Domnule Ministru că mare păcat e ca asemenea fete să mai fie trecute prin liceu, trimise la Universitate, ba eventual făcute şi profesoare.” (Tereza Strătilescu)

1913: “Domnului Rector al Universităţei din Iaşi

Nu cunosc regulamentele universităţei şi nici nu ştiu dacă există vre-unul relativ la purtările studenţilor în afară din Universitate, cu toate acestea cred că ar trebui să existe unul şi de aceia mă adresez D. voastre.

Într’una din serile trecute, agenţi de siguranţă au găsit pe o elevă de ale mele în întâlnire cu un student de ai D.voastră Dimitrie Popovici de la Facultatea de Litere, anul I, pe la orele 9 sara, pe dealul Cetăţuiei. Se înţelege, fapta elevei a fost calificată de imorală şi noi, consiliul şcolar al acestei şcoli am eliminat-o imediat şi pentru totdeauna din şcoală. Rămâne însă întrebarea – şi mărturisesc că pe mine de atunci mă chinuieşte – dacă fata e vinovată, oare băetul nu e şi el cel puţin tot atât de vinovat? Mai mult încă, fata e numai elevă de şcoală secundară, fată mare nu e vorbă, de cl. VII, nu-i de loc intenţia mea să o apăr, totuşi nu-i mai puţin adevărat că băetul e mai mare decât ea, fiind student ba şi cetăţean cu drepturi, probabil şi prin urmare nu cred că e drept ca numai fata singură să fie pedepsită şi tovarăşul de vinovăţie nu. De aceia cred eu că nu cer prea mult dacă solicit de la Universitatea de Iaşi că, dacă nu poate pedepsi pe un student corupător de fete, cel puţin să facă un regulament prin care să oblige pe studenţi să respecte pe fete şi dacă cu toate pretenţiile lor de cultură nu sunt în stare să facă aceasta pentru ori-ce fată cel puţin să respecte fetele în uniformă de școală.”  (Scrisoare a Doamnei T.Strătilescu către Rectorul Universităţii din Iaşi, 10 iunie 1913)

1927: “Domnului Director al Liceului Naţional din Iaşi

O elevă a acestei şcoli a fost găsită sâmbătă, 12 martie în conversaţie intimă cu elevul Liceului Naţional Botez Radu din clasa a VII-a pe o bancă din aleile laterale din grădina Copou. Eleva a fost pedepsită de conferinţa acestei şcoli cu eliminare pentru totdeauna din şcoală; elevul, poate nu principalul vinovat, merită credem şi el o pedeapsă.”





Adauga un comentariu