Prima pagină » Eveniment-Social » 3 tenori ieșeni la Paris

3 tenori ieșeni la Paris

18 nov. 2025, 09:05,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Pe 7 noiembrie 2025, capitala Franței a găzduit un eveniment deosebit dedicat românilor din diaspora: concertul „3 Tenori ieșeni la Paris”, susținut de Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă. Manifestarea cu acces gratuit, s-a bucurat de un public impresionant – aproximativ 1.500 de spectatori – care au copleșit până la refuz splendida Biserică Saint-Étienne-du-Mont din Paris.

3 tenori ieșeni la Paris

Tenorii au fost acompaniați de Orchestra Metropolitană Iași sub bagheta maestrului Daniel Jinga, alături de Corul Marii Uniri. Concertul a fost organizat cu prilejul Hramului Catedralei Ortodoxe din Paris – Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail și a avut loc imediat după slujba de vecernie, într-o atmosferă de contemplare, marcând cu bucurie această importantă sărbătoare a comunității românești din capitala Franței.

La eveniment au fost prezente numeroase personalități, printre care Excelența Sa, doamna Ioana Bivolaru, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Atanasie, Arhiepiscop al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Preasfințitul Siluan, Episcopul Italiei, Preasfințitul Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, Preasfințitul Marc, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale și Preasfințitul Teofil de Iberia, arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei si Portugaliei. De asemenea, la eveniment a participat domnul Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, iar seara a fost încununată de prezența celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez.

Evenimentul „3 tenori ieșeni la Paris”, desfășurat la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, a avut ca scop consolidarea legăturilor interculturale dintre Iași și diaspora românească din Franța, printr-un spectacol de înaltă ținută. Acesta a promovat valorile culturale și elita artistică românească, oferind un prilej de reconectare identitară și spirituală pentru comunitatea românească din Franța, aducând în prim-plan excelența muzicală a artiștilor din România.

Proiectul organizat de Ateneul Național din Iași și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu suma de 250.000 lei, a transformat hramul Catedralei într-o sărbătoare a întregii comunități românești din Franța. Evenimentul a contribuit la promovarea culturii și spiritualității românești pe scena internațională, consolidând relațiile culturale dintre România și diaspora și deschizând perspective pentru colaborări transnaționale durabile între instituții și comunități românești.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 august 2026
24 august 2026