În această zi de vară, România își pleacă simbolic fruntea în fața unei figuri emblematice a culturii naționale: Maria Tănase. Se împlinesc 62 de ani de la moartea celei care a fost, este și va rămâne vocea profundă a folclorului românesc. O artistă unică, care a transformat cântecul popular într-un act de artă și a dat identitate sonoră unei întregi națiuni.
Maria Tănase nu a fost doar o interpretă de excepție, ci o veritabilă „Pasăre Măiastră” — așa cum au numit-o contemporanii — o prezență magnetică, un fenomen artistic rar. A fost vocea durerii și a bucuriei neamului românesc, o ambasadoare a tradiției pe cele mai mari scene ale lumii.
62 de ani fără Maria Tănase. Din mahalalele Bucureștiului, pe marile scene internaționale
Născută pe 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București, Maria Tănase a crescut într-un mediu modest, dar bogat în povești, ritualuri și cântece străvechi. A fost, cum spunea mai târziu, „crescută cu doina în suflet”. Vocea sa, inconfundabilă, a străbătut curând hotarele Capitalei și a ajuns în sufletele tuturor românilor.
A dus cântecul românesc pe scene din Paris, New York, Istanbul, Cairo, unde a uimit și emoționat. Nu a fost doar o interpretă, ci o creatoare de emoție. Într-o vreme în care folclorul era adesea privit cu condescendență, Maria l-a ridicat la rang de patrimoniu spiritual.
„A fost mai mult decât o artistă. A fost sufletul muzicii românești”, avea să spună sculptorul Constantin Brâncuși, care o considera „esența vie a acestui neam”.
Maria Tănase a trăit vremuri dificile – război, regimuri represive, cenzură – dar nu a renunțat niciodată la autenticitate. A refuzat compromisurile artistice și a cântat doar ce simțea. În 1962, i s-a descoperit un cancer pulmonar avansat. Deși grav bolnavă, nu și-a abandonat scena. A cântat până aproape de ultima suflare, ca într-un legământ cu publicul.
Pe 22 iunie 1963, la ora 14:10, Maria Tănase s-a stins din viață la Spitalul Fundeni, la doar 49 de ani. Ultima sa dorință a fost simplă, dar revelatoare: „Fără bocete. Să cânte o fanfară”. Și așa a fost. Bucureștiul a tăcut atunci cum n-a mai tăcut niciodată. Mii de oameni au însoțit-o pe ultimul drum, în tăcere, cu inimile sfâșiate, dar pline de recunoștință. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, cu onoruri.
O moștenire culturală nemuritoare
Repertoriul Mariei Tănase este o comoară națională. Piese precum „Ciuleandra”, „Cine iubește și lasă”, „Mărie și Mărioară”, „Pe lângă plopii fără soț” sau „Lume, lume” nu sunt doar melodii – sunt povești colective, episoade din viața acestui popor trăite, cântate și transmise prin vocea ei.
„A fost o voce care nu doar că se auzea, ci care vibra prin tine. Maria cânta cu tot sufletul, cu tot trupul. Era o trăire vie pe scenă”, spunea regretatul etnomuzicolog Harry Brauner, cel care i-a fost și prieten apropiat.
Astăzi, la 62 de ani de la moartea ei, Maria Tănase este mai vie ca oricând în inimile românilor. Cântecele sale continuă să fie difuzate, reinterpretate, studiate. Este invocată drept model de autenticitate de noile generații de artiști. Este amintită nu doar pentru voce, ci pentru curaj, verticalitate și dragostea necondiționată față de rădăcinile neamului. Rămâne un simbol național, un monument de demnitate artistică și sufletească. Într-o lume care uită repede, Maria Tănase rămâne o certitudine: vocea unei națiuni