Local

A avut tupeul să conducă matol, chiar dacă nu avea permis! Un tânăr ieșean a provocat un accident și s-a pus rău cu polițiștii pentru regulile încălcate

Publicat: 24 aug. 2022
_____ Vizualizări 2 Comentarii
A avut tupeul să conducă matol chiar dacă nu avea permis Un tânăr ieșean a provocat un accident și s-a pus rău cu polițiștii pentru regulile încălcate
După ce a intrat cu mașina într-un podeț, un tânăr a fost găsit băut la volan de către polițiști

Agenții de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași cercetează un tânăr de 18 ani care a provocat un accident în comuna Comarna. Amețit de alcool, ieșeanul a prins curaj și a decis să își testeze abilitățile de șofer, chiar dacă știa că nu are permis de conducere. Acum este suspectat pentru săvârșirea a două infracțiuni

Un ieșean, în vârstă de doar 18 ani, este cercetat de oamenii legii, pentru că a condus sub influența alcoolului și nu avea permis. Tânărul, știind că are toate motivele din lume să nu se urce la volan, a ignorat totuși prevederile legale și a șofat băut. Bineînțeles, urmările nu au fost fericite pentru el, provocând un accident și deschizându-se dosar penal pe numele lui.

un permis de conducere
Oamenii legii au descoperit că ieșeanul nu avea nici măcar permis de conducere

Bărbatul nu avea permis și era băut când a făcut accident

un politist langa o masina de politie
În urma unui control, polițiștii au prins un șofer cu permisul suspendat și cu o alcoolemie extrem de ridicată

În noaptea din 21 spre 22 august 2022, un tânăr, în vârstă de 18 ani, ar fi produs un accident în comuna Comarna, intrând cu autoturismul într-un podeț. Deși nu a pățit nimic, ieșeanul s-a trezit cu alte probleme pe cap, fiind prins de oamenii legii cu nereguli.

„În noaptea de 21 spre 22 august 2022, un tânăr de 18 ani ar fi condus un autoturism pe raza comunei Comarna și ar fi intrat în coliziune cu un podeț, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vîjiac.

Agenții din cadrul Secției nr. V de Poliție Răducăneni nu au găsit doar aceste nereguli. După ce au făcut verificări, au descoperit și că individul nu avea permis de conducere, iar inspecția periodică și asigurarea mașinii erau expirate. Acesta a fost penalizat, retrăgându-i-se certificatul și plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Acum, este suspectat de săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis.

un barbat dupa gratii
Bărbatul de 46 de ani se află în arest preventiv, bănuit de comiterea a două infracțiuni

Alcooltest dat peste cap de un șofer din Iași

Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi
Individul este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași

Un caz similar a fost depistat cu două zile înainte, în comuna Valea Lupului. De data aceasta este vorba despre un individ, în vârstă de 46 de ani, care a fost oprit pentru un control de rutină. Polițiștii l-au găsit la volan extrem de băut și cu permisul suspendat.

„În jurul orei 11:00, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi condus un autoturism pe raza comunei Valea Lupului, iar în urma testării sale cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, a rezultat faptul că șoferul are permisul de conducere suspendat”, transmit reprezentanții IPJ Iași.

Ulterior, bărbatul a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore. După ce a fost prezentat, cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, magistrații de la Judecătoria Iași au dispus o măsură dură pentru ieșean. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările continuă în cazul bărbatului care nu avea permis de conducere la momentul în care a fost depistat de polițiști și care a șofat extrem de băut.

Comentarii
Adauga un comentariu