Prima pagină » Local » A fost concurs între șoferi, pe străzile din Iași. Cei ajunși pe podium: băuți, fără permis de conducere și cu identitate falsă
A fost concurs între șoferi, pe străzile din Iași. Cei ajunși pe podium: băuți, fără permis de conducere și cu identitate falsă

A fost concurs între șoferi, pe străzile din Iași. Cei ajunși pe podium: băuți, fără permis de conducere și cu identitate falsă

17 dec. 2024, 02:00, 1 ,
Dragoș SAVIN în Local

Concurs între șoferi, pe străzile din Iași. Conducătorii auto s-au întrecut în infracțiuni. Polițiștii au deschis mai multe dosare penale, iar cei prinși pe picior greșit trebuie acum să dea explicații în fața legii

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au oprit pentru control, în localitatea Vorovești, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani. Întrucât șoferul nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În unitatea medicală, bărbatul a fost testat din nou cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt. Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au oprit pentru control, în orașul Târgu Frumos, un autoturism condus de un bărbat, din județul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt.

Concurs între șoferi, pe străzile din Iași

În urma unei acțiuni desfășurate de către polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Iași, a fost oprit pentru control, în municipiul Iași, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani. În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate. Tot fără permis de conducere a fost prins și un tânăr de 19 ani. În dimineața zilei de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, în comuna Deleni.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, un tânăr de 19 ani ar fi condus un autoturism în comuna Deleni și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un copac. În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate a rezultat că acesta nu deține permis de conducere. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate.

Un tânăr a vrut să scape de probleme băgându-l pe fratele său la înaintare

Tot pe data de 14 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași au depistat, în comuna Schitu Duca, un autoturism care se deplasa cu viteza de 84 km/h – control radar –, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Polițiștii au procedat la oprirea autoturismului, iar conducătorul auto ar fi susținut că nu are documentele asupra sa și ar fi oferit polițiștilor date de identificare ce ar fi aparținut fratelui său. Ulterior, s-a stabilit că tânărul în vârstă de 27 de ani avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fals privind identitatea. Iată că, după concursul între șoferi, pe străzile din Iași, acum a venit vremea explicațiilor în fața legii.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Un marinar filipinez în vârstă de 46 de ani a decedat după incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon în Marea Neagră. Autoritățile române continuă ancheta și monitorizarea navei avariate. Bilanțul incidentului produs în largul Mării Negre s-a agravat. Unul dintre marinarii răniți în incendiul izbucnit la bordul navei comerciale Gas Lisbon a murit la […]
Primul deces după incendiul de pe nava Gas Lisbon din Marea Neagră. Un marinar de 46 de ani nu a mai putut fi salvat
Comentarii
  • Solutia cea mai eficienta in cazurile astea si nu numai este confiscarea automobilului, instant, fara nici o discutie.

    Suspendarea permisului, amenda, etc nu ii deranjeaza deloc pe astia si nu rezolva problema, dar confiscarea bunului ii doare maxim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 iulie 2026
23 iulie 2026