Prima pagină » Local » A fost ridicat de polițiști după ce i-a smuls fostei iubite lănțișorul de la gât
A fost ridicat de polițiști după ce i-a smuls fostei iubite lănțișorul de la gât

A fost ridicat de polițiști după ce i-a smuls fostei iubite lănțișorul de la gât

23 dec. 2019, 04:00,
Dragos Savin în Local

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. Un tânăr a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 21 decembrie, tânărul de 20 de ani, în timp ce s-ar fi aflat într-un bar din municipiul Iași, i-ar fi smuls de la gât lanțișorul unei tinere, de 19 ani, din comuna Coarnele Caprei. Prejudiciul a fost recuperat, fiind restituit persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 21 decembrie, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. Acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cercetările continuă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026