Local

A fost suplimentat numărul de posturi la Spitalul Municipal de Urgențe Pașcani. Ce buget va aloca primăria pentru unitatea medicală

Publicat: 01 feb. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
A fost suplimentat numărul de posturi la Spitalul Municipal de Urgențe Pașcani. Ce buget va aloca primăria pentru unitatea medicală
Consilierii locali pășcăneni au aprobat suplimentarea organigramei la Spitalul Municipal de Urgențe Pașcani

Se mărește numărul de posturi la Spitalul Municipal de Urgențe Pașcani. Consilierii locali pășcăneni au decis marți, 31 ianuarie 2023, noua organigramă a instituției spitalicești

Reprezentanții spitalului pășcănean au solicitat suplimentarea numărului maxim de posturi, deoarece, susțin aceștia, volumul de muncă a crescut foarte mult. În ultimii 3 ani a crescut numărul de persoane ce ajung la unitatea medicală, iar Compartimentul de Primiri Urgențe nu mai face față tuturor pacienților aduși.

Prin Hotărâre de Consiliu Local s-a aprobat Statul de funcții al Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani, suplimentându-se cu 19 posturi.

Numărul de prezentări în CPU al Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani depășește 25.000 de pacienți pe an. În acest sens, ca urmare a creșterii de la an la an a numărului pacienților care se prezintă în Compartimentul de Primiri Urgențe, în anul 2022 au fost de 25.675 de pacienți, luându-se decizia de a mări numărul maxim de posturi.

A crescut numărul de posturi la Spitalul Municipal de Urgențe Pașcani

Spitalul Municipal de Urgente Pascani
Numărul de prezentări în CPU a Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani a depășit 25.000 de pacienți în anul 2022

Reprezentanții Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani au cerut aprobarea alocării mai multor posturi pentru structura personalului. Astfel, de la numărul de 772 de posturi s-a majorat cu 19 posturi, ajungându-se la 791 de posturi.

Se vrea suplimentarea numărului de posturi la Compartimentul de Primiri Urgențe cu 15 posturi, dintre care 5 posturi de asistenți medicali debutanți, 4 posturi de infirmiere debutante, 4 posturi de brancardieni și 2 posturi de îngrijitoare. Această suplimentare este solicitată pentru că volumul de muncă a crescut foarte mult în cadrul acestui compartiment.

Situația prezentărilor din ultimii 3 ani este următoarea: în anul 2020 s-au prezentat 15.035 de pacienți, în anul 2021 au fost 19.406 de pacienți, iar în anul precedent 2022 s-au prezentat 25.675 de pacienți.

Depășind numărul de 2.000 de pacienți pe an, dar și ca urmare a faptului că în prezent în cadrul CPU nu mai există posturi vacante de asistenți medicali și personal auxiliar sanitar, se impune suplimentarea de posturi normate pentru aceste activități, astfel încât să poată fi desfășurarea activității medicale în condiții optime, la volumul actual de pacienți, dar și pentru a scădea timpii de așteptare.

Ce buget va avea spitalul în acest an

Spitalul Municipal de Urgente Pascani
Bugetul asigurat Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani va fi anul acesta de 700 de mii de lei, dintre care o cofinanțare de 300 mii de lei

Consilierii locali pășcăneni au votat 25 de proiecte de hotărâri. Printre acestea s-a discutat și proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli și a Listei obiectivelor de investiții pentru anul 2023 al Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani, proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții al spitalului și proiectul privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a spitalului.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli a fost aprobat cu 17 voturi. În discuțiile privind acest proiect s-a pus întrebarea „când se va face și la Pașcani un centru de donare sangvină?”, însă răspunsul a întârziat să apară. Bugetul asigurat spitalului este de 700 de mii de lei, dintre care o cofinanțare de 300 mii de lei.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei a fost aprobat tot cu 17 voturi și hotărârea privind Regulamentul de organizare și funcționare a Spitalului Municipal de Urgență a fost aprobat cu aceleași voturi ca și celelalte două proiecte.

Adauga un comentariu