Prima pagină » International » A fost ucisă cu 30 de lovituri de cuțit, dar tot nu și-a găsit liniștea. Capul i-a fost tăiat şi furat din sicriu

A fost ucisă cu 30 de lovituri de cuțit, dar tot nu și-a găsit liniștea. Capul i-a fost tăiat şi furat din sicriu

27 mart. 2026, 19:40,
Redacția BZI în International

Cadavrul unei tinere ucise de fostul iubit a fost găsit fără cap într-un cimitir din Italia, într-un caz care a șocat anchetatorii. Descoperirea a fost făcută de muncitorii care urmau să mute sicriul.

Descoperirea a fost făcută în cimitirul din Strozza, o localitate din provincia Bergamo. Pamela Genini, o tânără model de 29 de ani ucisă în octombrie 2025, nu și-a găsit liniștea nici după moarte, scrie publicaţia Il Messaggero.

Cadavrul acesteia, aflat acum sub sechestru judiciar, a fost profanat în mod grav: capul a fost desprins de corp și furat.

Sicriul, deschis după ce au apărut suspiciuni

Totul a ieșit la iveală luni, când sicriul urma să fie mutat din locul de veci într-o capelă de familie. Muncitorii au observat că ceva nu este în regulă: șuruburile erau desprinse, iar marginile prezentau urme de silicon.

După deschiderea sicriului, aceștia au făcut descoperirea șocantă: trupul tinerei nu mai avea cap.

Parchetul din Bergamo, coordonat de Maurizio Romanelli, a deschis un dosar penal pentru profanare de cadavru și furtul capului, fapte pedepsite de legea italiană cu închisoare de la doi la șapte ani, pedeapsa fiind majorată dacă infracțiunea are loc într-un cimitir.

Tânăra, ucisă cu peste 30 de lovituri de cuțit

Pamela Genini a fost ucisă pe 14 octombrie 2025, la Milano, de fostul ei iubit, Gianluca Soncin, în locuința sa din cartierul Gorla.

Înainte de crimă, Pamela trimisese mesaje disperate unui prieten: „Mi-e frică. Ăsta e complet nebun… nu știu ce să fac”, iar la scurt timp: „Te rog, ce să fac?”. Prietenul încerca să o liniștească, anunțând că a chemat poliția.

În câteva momente însă, bărbatul a atacat-o și a lovit-o de peste 30 de ori cu cuțitul, înainte ca polițiștii să reușească să pătrundă în locuință.

Agresorul, arestat după crimă

După atac, agresorul a simulat o tentativă de sinucidere. El a fost ulterior reținut și arestat, fiind acuzat de omor calificat, cu premeditare și cruzime, dar și de hărțuire.

Potrivit anchetatorilor, în perioada anterioară crimei, bărbatul ar fi amenințat-o în mod repetat pe tânără și pe mama acesteia, ar fi agresat-o fizic și chiar ar fi încercat să o stranguleze.

Ancheta este în desfășurare pentru a stabili cine se află în spatele profanării cadavrului și cum a fost posibilă dezhumarea ilicită a cadavrului.

Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, ar fi intrat în apartament folosind o copie a cheilor, făcută fără știrea tinerei, după luni în care ar fi hărțuit-o.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Ancheta crimei din Piatra Neamț ia o nouă turnură. Ce au descoperit procurorii
Ancheta crimei din Piatra Neamț ia o nouă turnură și ies la iveală noi detalii. Polițistul ucis de propriul fiu ar fi fost atacat în fața blocului, sub privirile soției și ale vecinilor. Anchetatorii verifică mai multe ipoteze. Ancheta crimei din Piatra Neamț ia o nouă turnură Ancheta privind moartea polițistului din Piatra Neamț avansează, […]
Ancheta crimei din Piatra Neamț ia o nouă turnură. Ce au descoperit procurorii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 iunie 2026
04 iunie 2026