A început Bursa Locurilor de Muncă 2025. Evenimentul se desfășoară atât la Casa de Cultură a Studenților Iași cât și în municipiul Paşcani.
Sunt prezenți zeci de angajatori din diverse domenii precum construcții, HoReCa, servicii și vânzări.
„Este pentru a doua oară anul acesta când participăm la acest eveniment. Suntem onoraţi să fim printre angajatorii din Iaşi. Aşa cum discutăm anterior, noi suntem aici pentru a promova oferă educaţională şi profesională a Ministerului, nu doar pentru serviciul militar în rezervă, dar şi pentru ceea ce înseamnă profesia militară în activitate. Noi suntem în căutarea absolvenţilor de clasa a VIII-a pentru colegiile militare, absolvenţii clasei a XII-a pentru învăţământul postliceal pentru formarea subofiţerilor şi a maiştrilor militari, dar şi învăţământul universitar pentru formarea ofiţerilor în activitate: soldat gradat profesionist, dar şi pentru serviciul militar în rezervă. Sunt câteva cerinţe pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească. Noi orientarea acestora o facem în principal de vârstă şi studiile absolvite. Spre exemplu, un absolvent de clasa a XII-a şi doreşte să devină cadru militar trebuie să aibă o vârstă de cel mult de 26 ani şi 24 de ani pentru piloţi. Pentru serviciul militar în activitate, vârstă este de cel mult 45 de ani, pentru cel în rezervă de cel mult 55 ani. Suntem încrezători. Din păcate nu toţi candidaţii sunt pretabili pentru a fi militari. Noi căutăm persoane cu aptitudini reale pentru această profesie, motiv pentru care toţi candidaţii trec printr-o selecţie, probe sportive, examen psihologic şi examen medical, iar în unele cazuri chiar şi examen scris”, a transmis maior Ionuț Popa, șeful biroului informare-recrutare structura specializată a Ministerului.
„La evenimentul organizat astăzi de AJOFM Iaşi vorbim de Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi şi-au anunţat participarea 70 de angajatori, în cele două locaţii pe care le-am pus la dispoziţia persoanelor care caută un loc de muncă. Cele mai multe oferte sunt pe domeniul serviciilor, construcţii – unde vor să încadreze personal calificat pe meserii dulgheri, instalatori, fierari betonişti, sudori, dar şi muncitori necalificaţi, comerţ – se cauta lucrători comerciali, vânzători, HoReCa – angajatorii vor bucătari, ajutor de bucătar, ucenici. Din punct de vedere al persoanelor participante, în afară de absolvenţi vor veni persoane care aparţin grupurilor vulnerabile, vorbim de persoane cu dizabilităţi, persoane refugiate din Ucraina şi întreprinderi de economie socială”, a afirmat Adriana Sîrghie, purtător de cuvânt AJOFM Iași.