Prima pagină » Local » A început cel mai important festival al verii din Iaşi. INIMO susţine dezvoltarea și educația a 10.228 de copii – FOTO, VIDEO

A început cel mai important festival al verii din Iaşi. INIMO susţine dezvoltarea și educația a 10.228 de copii – FOTO, VIDEO

19 aug. 2022, 20:58,
în Local

A început festivalul INIMO. În perioada 19-21 august, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou va avea loc cel mai important festival al verii de la Iaşi. Cei mai îndrăgiţi artişti din România vor cânta la INIMO pentru a susţine dezvoltarea și educația a 10.228 de copii. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Glasul Vieţii” şi părintele Dan Damaschin.

În cadrul festivalului vor avea loc mai multe momente artistice pentru toate vârstele şi toate gusturile. Cei prezenţi vor avea ocazia să ia parte şi la spectacole de circ şi de teatru susţinute de actori locali.

Echipa de la „Gaşca Zurli” îi va anima pe cei mici cu jocuri şi activităţi distractive şi educative, într-un spaţiu prietenos. Meşterii locali vor veni cu produse artizanale, lucrate manual, iar producătorii locali vor veni cu bucate delicioase şi sănătoase.

În cadrul festivalului, cei prezenţi vor putea interacţiona la standurile cu educaţie alimentară, sanitară sau financiară. Va fi organizată şi o expoziţie cu toate cauzele sociale ale Asociaţiei „Glasul Vieţii”, publicul având ocazia să descopere diverse iniţiative umanitare în care se poate implica.

Programul Festivalului Inimo din Iași

Vineri

Andra
Muzică Populară
Direcția 5
Damian Drăghici
Plăieșii
Teatru copii
Provincialii
Fanfară
Taxi

Sâmbătă

Cor de copii
Mandu
Fanfară
Smiley
Rapsozii Botoşanilor
Iuliana și Ana Beregoi
Annes
Teatru
Vunk
Circul Chișinău
Mioara Velicu

Duminică

Ștefan Bănică
Circul Chișinău
Connect-R
Feli
Gașca Zurli
Gelu Voicu
Lariss
Laura Lavric
The Motans

Cum participi la festival?

Participarea la festival se face doar pe bază de donaţie, pentru a susţine educaţia celor 10.228 de copii.

25 lei – donaţie – pensionar – acces o zi
50 lei – Donează un ghiozdan – Acces o zi
100 lei – Donează un trening – Acces 2 zile
150 lei – Donează o pereche de papuci – Acces 3 zile
300 lei – Îmbracă un copil – Acces 3 zile – Bonus participare tombolă cărți
1000 lei – Îmbracă o familie – Acces 3 zile – Bonus participare tombolă pelerinaj

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026