Prima pagină » Actualitate » A lucrat ani de zile ca horticultor în Italia. Acum, ieșeanca a revenit în țară, unde va aplica tot ce a învățat, într-o afacere de zeci de mii de euro
A lucrat ani de zile ca horticultor în Italia. Acum, ieșeanca a revenit în țară, unde va aplica tot ce a învățat, într-o afacere de zeci de mii de euro

A lucrat ani de zile ca horticultor în Italia. Acum, ieșeanca a revenit în țară, unde va aplica tot ce a învățat, într-o afacere de zeci de mii de euro

17 oct. 2019, 04:00,
Raluca Costin în Actualitate

Fondurile europene reprezintă una dintre principalele atracții pentru ieșenii care lucrează în străinătate și vor să se întoarcă în țară. Chiar dacă obținerea lor necesită timp, dar și o mică sumă necesară pentru startul în afaceri în mediul rural, ieșenii se ambiționează să obțină banii. Unul dintre ieșenii care au depus proiect anul trecut în cadrul măsurilor ce presupun investiții în domeniul nonagricol este Florentina Fântânaru. Ieșeanca va primi banii necesari investiției anul acesta.

70.000 de euro, bani de la UE

Ieșeanca a muncit câțiva ani ca horticultor în Italia și după ce a acumulat experiență, a revenit în comuna Sirețel. Aceasta a ajuns la concluzia că în comuna natală ar fi nevoie de flori multicolore crescute ca la carte. S-a informat despre fondurile europene și cum pot fi obținute și a depus proiect anul trecut. A fost anunțată că va primi 70.000 de euro. „E o bucurie imensă pentru mine, pentru că am muncit mult la proiect. Pe sere cu flori e mai complicat să iei banii europeni”, spune ieșeanca. Aceasta susține că e greu și să produci florile în sere. „Dacă este greu să produci legume în seră, cum pun legumicultorii, cu atât mai greu este să crești flori în seră. Aceste plante sunt mai migăloase, sensibile la frig. Cine se încumetă să înceapă o astfel de afacere cu flori perene are nevoie de timp și răbdare. Nu doar de simplă hărnicie”, spune ieșeanca.

Flori pentru toți clienții pretențioși

Sera va fi ridicată până la sfârșitul acestui an, iar ieșeanca preconizează că din primăvară va începe să producă flori. Aceasta spune că trebuie să se ridice la standardele clienților, așa cum a făcut în Italia. „Indiferent de preferințele clienților, un lucru e sigur: clientul unei sere cu flori vrea să cumpere o plantă rezistentă, durabilă, frumoasă, cât mai ușor de îngrijit, și bineînțeles, ieftină, dacă se poate. Iar toate aceste exigențe sunt destul de greu de satisfăcut”, mai spune horticultorul. Aceasta susține că le oferă și consiliere celor interesați de produsele sale. „Voi încerca să produc flori românești, ca să le spun așa. Voi oferi și orice informație îmi solicită clientul. Cea mai mare parte din producție va fi vândută angro”, spune ieșeanca.

Domeniul nonagricol, în plină dezvoltare

Anul trecut au fost depuse de către ieșeni 13 cereri de finanțare pentru diverse investiții în acest domeniu. Dintre acestea au fost selectate deja 6 dintre ele, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi finanțate și restul dosarelor depuse de fermieri. Aceștia vor primi sume cuprinse între 50.000 și 70.000 de euro, iar suma maximă pe care o pot primi este de 200.000 de euro, pentru fiecare proiect. Banii europeni îi vor investi în service-uri auto, saloane de înfrumusețare și în cabinete medicale, în mediul rural. În cadrul PNDR 2014-2020 au fost deja investite aproximativ două milioane de euro în cabinete medicale, saloane de înfrumusețare sau pensiuni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 ianuarie 2026
10 ianuarie 2026
Articole similare
Val de contestații la Tribunalul Iași, care vizează infracțiuni ce privesc regimul rutier. Șoferii, nemulțumiți, atacă deciziile pe bandă rulantă
02:00
FOTO Val de contestații la Tribunalul Iași, care vizează infracțiuni ce privesc regimul rutier. Șoferii, nemulțumiți, atacă deciziile pe bandă rulantă
Viciile au ajuns să fie noul trend în rândul adolescenților, inclusiv în liceele din Iași. Tinerii sunt tot mai tentați să încerce chiar și „praful alb”
02:00
FOTO Viciile au ajuns să fie noul trend în rândul adolescenților, inclusiv în liceele din Iași. Tinerii sunt tot mai tentați să încerce chiar și „praful alb”
Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Toți cred că au o urgență medicală!
02:00
Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Toți cred că au o urgență medicală!
Direcția de Asistență Socială asigură și în 2026 cazarea persoanelor fără adăpost care sunt afectate de frig! Acestea pot merge la Baia Comunală zilnic, începând cu ora 18:00
02:00
Direcția de Asistență Socială asigură și în 2026 cazarea persoanelor fără adăpost care sunt afectate de frig! Acestea pot merge la Baia Comunală zilnic, începând cu ora 18:00
Comisarul-șef Alexandru Hordilă, șeful Secției 5 Poliție Iași, s-a pensionat după 31 de ani de carieră: „Sunt bucuros că băieții mei au urmat aceeași meserie”
02:00
FOTOEXCLUSIV Comisarul-șef Alexandru Hordilă, șeful Secției 5 Poliție Iași, s-a pensionat după 31 de ani de carieră: „Sunt bucuros că băieții mei au urmat aceeași meserie”
Bilanțul artistic pentru anul 2025 al Teatrului „Luceafărul” confirmă locul important pe care instituția îl ocupă pe scena culturală. Au avut loc 380 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate
02:00
Bilanțul artistic pentru anul 2025 al Teatrului „Luceafărul” confirmă locul important pe care instituția îl ocupă pe scena culturală. Au avut loc 380 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate
Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea
02:00
Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea
Ieșenii au aruncat mai puține deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor față de anii trecuți
02:00
Ieșenii au aruncat mai puține deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor față de anii trecuți
CET I crește producția la peste 100 de gigacalorii pe oră în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute
02:00
CET I crește producția la peste 100 de gigacalorii pe oră în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute
Rebecca Iurea și Larisa Marin, câștigătoarele concursului de amenajare organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și-au finalizat proiectul. Studenții sunt încântați de noul spațiu de coworking
02:00
FOTO Rebecca Iurea și Larisa Marin, câștigătoarele concursului de amenajare organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și-au finalizat proiectul. Studenții sunt încântați de noul spațiu de coworking