A venit nota de plată pentru covrigar. Gluma cu moldoveni a lui Ciolacu i-a adus o nouă plângere la CNCD:

A venit nota de plată pentru covrigar. Gluma cu moldoveni a lui Ciolacu i-a adus o nouă plângere la CNCD: „Buzăul nu este în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

20 mai 2024, 15:20,
BZI.ro, în Actualitate

Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (AMDM) anunţă că a depus, luni, 20 mai, o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin care cere instituţiei să ia act de declaraţia premierului Marcel Ciolacu făcută la 24 aprilie la Timişoara, conform căreia „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi!”, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, prin intermediul petiţiei, cei de la „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” cer Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să constate „fapta de discriminare şi să dispună sancţionarea părţii reclamate şi obligarea acesteia să publice, în mass-media, un rezumat al hotărârii”.

Marcel Ciolacu a fost reclamat

În petiţia înaintată în numele asociaţiei de preşedintele acesteia, istoricul Dorin Dobrincu, sunt enumerate prevederile legale privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în baza cărora a fost formulată plângerea şi motivele care arată că declaraţia prim-ministrului se încadrează în categoria comportamentelor care, „prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi”.

„Petiţia reaminteşte că, în ziua de 24 aprilie 2024, Marcel Ciolacu, aflat la Timişoara, a declarat că domnia sa este din Buzău, prin urmare nu se consideră moldovean şi s-ar simţi jignit de o asemenea asociere: ‘Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi!’. Afirmaţia a fost făcută într-un cadru oficial, în care prim-ministrul alături de alţi membri ai Guvernului informau opinia publică naţională cu privire la rezultatele unei şedinţe de guvern abia încheiate, ce avusese loc la Timişoara în acea zi. Prin urmare, nu poate fi vorba de un cadru informal, de comunicare relaxată, iar dacă a fost intenţionat o glumă, aceasta nu poate fi acceptată ca atare, ţinând cont că vorbim de o conferinţă de presă oficială a Guvernului României”, se arată în plângere.

De altfel, încercarea domnului Ciolacu de a se distanţa de stigmatul de a fi considerat „din Moldova” nu avea nici o logică în cadrul discursului, era o simplă paranteză, pentru că nu fusese chestionat ca atare, se menţionează în comunicat.

„Publicul a receptat această afirmaţie ca fiind insultătoare, stigmatizantă la adresa moldovenilor. Se vede aceasta din comentariile, neobişnuit de numeroase şi depreciative la adresa prim-ministrului atât din partea politicienilor şi persoanelor publice, cât şi a jurnaliştilor şi mai ales ale publicului larg, care au sesizat aspectul depreciativ, stigmatizant, cu privire la locuitorii Moldovei ori a celor care au origini sau se consideră ‘moldoveni'”, spune Dorin Dobrincu.

De asemenea, în petiţie se subliniază că nu este prima dată când Macel Ciolacu face trimiteri depreciative, fie şi aluzive, la „Moldova” şi la „moldoveni”.

„Asociaţia Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei consideră că prin poziţia sa eminentă în stat, de prim-ministru, gestul domnului Marcel Ciolacu este o sursă prescriptivă (cvasi-juridică), care poate induce, fie şi involuntar, forme grave şi extinse de discriminare la adresa locuitorilor Moldovei, fapt care intră sub incidenţa prescripţiilor cuprinse în alin. 6 al OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”, mai menţionează Dorin Dobrincu, prin intermediul comunicatului de presă.

„Buzăul nu este în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

Premierul Ciolacu a declarat luna trecută, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara, că „Buzăul nu este în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”, vorbind astfel despre proiectele de infrastructură din diferitele regiuni ale ţării, respectiv şi despre autostrada care leagă Moldova de restul ţării.

Ulterior, premierul Marcel Ciolacu a răspuns jurnaliştilor că declaraţia sa privind moldovenii a fost una ” neinspirată”, subliniind că în actuala guvernare s-au alocat cele mai multe fonduri, guvernamentale şi europene, pentru dezvoltarea judeţelor din Moldova.

„O declaraţie neinspirată (…) Sunt foarte multe glume pe TimesNewRoman. E acel tip de umor sau umor spontan, prietenii îmi trimit: ‘Un buzoian a stat sub anchete timp de doi ani făcute de CIA şi tot nu a recunoscut că este moldovean’. De aici a plecat toată această glumă. Lăsând gluma la o parte, fără nicio modestie, eu împreună cu colegii mei din Guvern, în acest moment, am direcţionat cele mai multe fonduri atât guvernamentale, cât şi europene din istoria postdecembristă în Moldova şi am făcut-o pentru că Moldova a fost depopulată, pentru că înaintea noastră nimeni nu a avut un plan în ceea ce priveşte Moldova”, a declarat premierul Ciolacu.

În context, acesta a fost întrebat dacă, până la urmă, Buzăul este în Moldova.

„Fără să fac o glumă, să mai… în mijlocul oraşului Buzău este McDonald’s şi buzoienii de obicei vorbesc: ‘Tu unde locuieşti, până în McDonald’s sau după McDonald’s?’, că după McDonald’s eşti moldovean; până în McDonald’s faci parte din regat, eşti muntean. Deci ăsta este spiritul. Am crescut sub Ceauşescu. Ne ţineau vii glumele şi bancurile şi sunt un om căruia îi plac glumele. A fost o glumă neinspirată din postura mea de prim-ministru”, a răspuns Ciolacu.

Comentarii
  • La ce poti sa te astepti de la un covrigar semi-analfabet?

  • da’ mc’ donald de Buzau o fi in moldova sau in regat? asta-i intrebarea!

  • buzau e moldova cel putin oamenii au obiceiurile si ideile si comportamentul de moldoveni
    da ce e rau sa fie moldoveni?
    bine ca nu sunt rusi sau turci sau chinezi sau indieni sau arabi
    desi peste vreo 20 ani o sa mai vrea sa zica ca sunt moldoveni hahaha

  • Un analfabet prostalau ,fara bacalureat care nu a muncit pana la 37 de ani, facea afaceri cu Omar Haissam ,un golan ,un curvar,betivan .iohannis l- a pus premier pe acezt prost ,iohannis este de vina ,iohannis a facut numai rau Romaniei si romanilor, blestemat sa fie acest turist strain de Romania.

  • Nota de plată?A finalizat autostrada Iași-Tg.Mures?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *