Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea verificării legalității transportului rutier în regim de taxi, precum și a transportului alternativ. Au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea verificării legalității transportului rutier în regim de taxi, precum și a transportului alternativ. În cadrul acțiunii au fost efectuate 95 de testări cu aparatul alcooltest, fiind verificate 107 autovehicule, dintre care 19 autoturisme în regim taxi și 19 autoturisme pentru transport alternativ. Au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, dintre care 68 la O.U.G. nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri, în valoare de 33.787 de lei. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 4 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 4 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 4 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
A venit rândul șoferilor de taxi, Uber și Bolt
Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt priorități ale poliției din Iași.
„Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea gradului de siguranță rutieră. Astfel, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 20 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula 16 autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 16 autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate”, a declarat Alina Mocanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Acțiuni ample de control
Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier au acționat în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere, având drept cauză neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public, prin locuri special marcate și semnalizate. Au fost efectuate 51 de testări alcoolscopice, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 pentru neacordare de prioritate pietonilor, iar 54 pentru alte abateri, în valoare de 38.557 de lei. Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor și 2 certificate de înmatriculare. De exemplu, un autoturism care circula pe strada Gavril Musicescu din municipiul Iași, județul Iași, condus de o femeie de 46 ani, la trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat regulamentar în traversarea străzii. Aceasta a fost sancționată contravențional conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Astfel, au început verificările în rândul șoferilor de taxi, Uber și Bolt de către polițiștii din Iași.